Gala Premiilor VIP - luna iunie: Oamenii schimbarii, adevaratii lideri
    POZA:

Gala Premiilor VIP - luna iunie: Oamenii schimbarii, adevaratii lideri

Ambasad'or Events, 19 iunie

Data: 2013-06-19 20:00:00
Brandul VIP, aparut initial ca revista, a dezvoltat in timp si o serie de evenimente locale si nationale, ramanand fidel misiunii sale: promovarea elitelor societatii romanesti. Cand spunem elita ne referim la personalitatile importante si valoroase care, prin activitatea lor,  influenteaza comunitatile profesionale ,locale sau nationale si devin repere pentru concetateni .

Reusita, in cazul lor, depinde de intuitia, flerul, imaginatia, experienta si talentul cu care sunt inzestrati.Totul sustinut de munca neobosita.Intr-un mediu politico-mediatic ostil resusitelor de orice fel, Revista VIP isi continua programul asumat de respect al valorilor si identitatilor create in Romania.

Oamenii schimbarii  sunt prezenti in paginile revistei VIP din luna iunie si au urcat si pe scena in cadrul acestei Gale din luna iunie.
Centrul de evenimente Ambasad’Or din Otopeni a fost gazda unei noi editii a Galei Premiilor VIP, o seara dedicata adevaratelor valori, talentului, muncii si nelipsitelor emotii...

Amfitrionii serii Robert Emanuel si Camelia Capitanu, de la TV H, au dat startul evenimentului de premiere, iar primul moment a fost dedicat Domnului Virgil Nitulescu, Directorul Muzeului National al Taranului Roman, care a primit distinctia la ARTA POPULARA, acordata de actorul Alexandru Bindea, pentru ca potenteaza zilnic valentele  artei populare, ca expresie a traditiei, inscrise, prin institutia pe care o conduce in circuitul  modernitatii, national si international.

Margareta Paslaru a urcat pe scena VIP pentru a-i inmana premiul la categoria MUZICA lui Nicu Alifantis pentru lansarea in luna mai a albumului „Mozaic”, si concerte dedicate, la Teatrul National de Opereta.Totodata, pentru lansarea cartii in care Nicu Alifantis a adunat amintirile din cei 40 de ani de cariera: NICU ALIFANTIS 40 ANI DE SCENA. Presedintele Centrului de Evenimente din Otopeni, Nicusor Stan, a avut deosebita placere de a inmana premiul pentru Popularitate in muzica, artistei Elena Gheorghe, dar si pentru melodia 'Ecou', care a fost sapte luni la rand, conform Mediaforest, cea mai difuzata piesa atat pe radiouri, cat si pe televiziuni.

La categoria EDUCATIE premiul a fost acordat elevilor romani premiati cu aur la concursul international de proiecte informatice Infomatrix 2013 si continuuand pe acelasi segment, dirijorul Adrian Petrescu a inmanat premiul la categoria CULTURA pentru 40 de ani de activitate, Cvartetului Voces, unul dintre cele mai renumite formatii camerale din lume si maestrului Bujor Prelipcean, care este si Director General al Filarmonicii de Stat „Moldova” din Iasi.  Premiul a fost inmanat de dirijorul Adrian Petrescu.

Doar prin idei rodite de catre o educatie de substanta se poate construi si consolida o civilizatie. Dar ideile nu rodesc la randul lor valori autentice decat daca sunt hranite de solul puternic al Credintei. Doar Credinta, Idealul, nasc valori cu care sa putem construi pacea, chiar si cea interioara. O civilizatie ce nu ajunge la valori, nu-si poate gasi Pacea si nu ne poate oferi decat consolari materiale si o eterna amanare a mantuirii noastre personale“, sunt cuvintele maestrului Dan Grigore. Premiul pentru EVENIMENTUL LUNII a fost acordat concertului-spectacol „MAESTRII - Despre Muzica si alte nimicuri”, ce a avut loc la Ateneul Roman si dedicat maestrului Dan Grigore. Artisti de valoare s-au intalnit in luna mai pentru a-l celebra pe maestru. Soprana Angela Gheorghiu, alaturi de Victor Rebengiuc, Ion Caramitru, Marina Constantinescu, Medeea Marinescu, Andrei Vieru si Mihai Brancoveanu au oferit un regal de muzica si poezie.  Pentru ridicarea premiului le-am avut alaturi pe Liana Sandulescu, directorul postului de televiziune TVR2 si pe regizoarea Ada Vertan, in calitate de producator al spectacolului.

Pentru seria concertelor oferite in stagiunea din luna mai de Orchestra de camera radio revista VIP a dorit sa isi arate aprecierea in  fata unei astfel de manifestari si a oferit inca un premiu pentru eveniment doamnei Oltea Serban Parau, director al Orchestrelor si al Corurilor Radio si, in acelasi timp, redactor-sef Radio Romania Cultural.

Premiul la categoria MODA a fost acordat Galina Panzaru, iar premiul pentru FILM a insemnat din nou recunostinta revistei VIP in fata celor care promoveaza Romania la nivel international si am avut-o alaturi de noi pe actrita Ioana Flora, pentru a inmana premiul pentru singura productie romaneasca care a castigat la Festivalul de Film de la Cannes de anul acesta, scurt metrajul In acvariu, regizat de Tudor Jurgiu. Alaturi de noi au fost producatorul filmului, Catalin Draghici si actrita Maria Mitu.

La categoria TEATRU revista VIP si-a propus sa acorde doua premii, primul dintre ele fiind oferit echipei teatrului de revista „Constantin Tanase” iar pentru a ridica premiul l-am avut alaturi pe directorul artistic al teatrului, Vasile Muraru. Am dorit, de asemenea, sa acordam premiul pentru teatru si dans lui Razvan Mazilu pentru ca a reusit sa devina un pionier al artei, si datorita lui spectacolul „Saraiman” a ajuns pe scena Teatrului Odeon. Cu mult efort si incredere in sine, a reusit sa realizeze un mix intre muzica lautareasca, dansul contemporan si stand up comedy.  Au fost alaturi de noi protagonistii spectacolul, actorul de stand up comedy Dan Badea si Razvan Mazilu, veniti direct de la repetitii

Este prim autor pentru „Banca de organe prin crioprezervare pentru transplant” si co-autor pentru medicamentul RUXABION (in terapia bolilor vasculare periferice, in special a celor venoase). A participat la peste 220 de manifestari stiintifice nationale si internationale, in calitate de presedinte, invitat sau membru in comitetele de organizare, stiintifice sau de program.Presedintele Academiei Oamenilor de Stiinta din Romania, profesorul Vasile Candea a primit din partea revistei VIP premiul la categoria STIINTA SI VIATA pentru activitatea sa in domeniul chirurgiei cardiovasculare, iar Monica Ghiurco a revenit pe scena VIP pentru a anunta premiul pentru SANATATE, inmant doctorului Eduard Armeanu, managerul Spitalului Ilfov.    

Revista VIP se declara sustinatoare a jurnalismului onest si bine documentat si din aceste considerente premiul la categoria JURNALISM  fost acordat echipei Focus de la Prima TV, premiu inmanat de Oana Ionita.
La categoria SPORT, Nicolae Dobre, Presedintele Federatiei Romane de Oina, a anuntat premiul acordat Bancii Nationale a Romaniei, din partea careia l-am avut alaturi de noi pe Adrian Vasilescu, pentru sprijinirea si promovarea oinei, ca sport national. Campionul Leonard Doroftei a acceptat si el invitatia revistei VIP si a urcat pe scena pentru a anunta premiul acordat la categoria SPORT echipei sale natele, Petrolul Ploiesti, castigarea Cupei Romaniei.

Nu in ultimul rand, am dorit sa aratam aprecierea noastra Echipei de Canotaj a Romaniei care a castigat medalia de aur la Campionatul European de canotaj de la Sevilla.
Pentru ca ne dorim sa sprijinim si mediul privat, antreprenori care se implica in dezvoltarea comunitatilor, la categoria LUMEA AFACERILOR au fost acordate doua premii. Premiul pentru Excelenta in Business Strategic a fost oferit grupului Nei Holding, iar premiul pentru Eco Business a apartinut companiei Romprest.

Premiul la categoria CONTRIBUTIE LA DEZVOLTAREA SOCIETATII a fost inmanat de Alina Gorghiu lui Zoli Toth pentru numeroasele campanii sociale dezvoltate de artist.
La categoria ELEGANTA premiul acordat de revista VIP a fost acordat realizatoarei tv, Iuliana Tudor.

Au fost oferite o serie de PREMII SPECIALE, acordate unor persoane care reusesc constant sa aduca propria contributie la domeniul pe care il reprezinta, personalitati care se implica total in ceea ce fac. In acest sens, am avut deosebita placere de a-l avea alaturi de noi, dupa multa vreme pe scena VIP, pe Stefan Banica care a fost apreciat pentru interpretarea sa in spectacolul „Pescarusul“, dupa A. P. Cehov, unde a jucat impreuna cu Emilia Popescu care a incercat sa ajunga la gala, dar a fost oprita in drumul ei spre Ambasad’or Events de un eveniment neasteptat. Stefan a tinut sa-I aminteasca si pe ceilalti colegi din distributia spectacolului, apreciindu-le munca si talentul.
Alte doua momente speciale au fost cele in care pe scena Galei Premiilor VIP am avut-o alaturi de noi pe Loredana Groza, care a tinut sa multumesca pentru premiul acordat si a declarat bucuria imensa de a vedea ca lumea apreciaza si se implica in promovarea Romaniei la nivel international. Celebritati si numeroase personalitati din lumea filmului si a modei au asistat la show-ul ei de la petrecerea organizata de Michel Adam, fondatorul Fashion TV.  Premiul a fost inmanat de Cezar Ouatu, care la randul sau a primit din partea revistei VIP un premiu Special pentru cel mai spectaculos debut si pentru felul in care a reprezentat Romania la Eurovision 2013.


Nu poate exista o gala VIP fara un premiu pentru EXCELENTA, ce i-a revenit seara trecuta lui Mihai Gruia Sandu, iar premiul pentru intreaga cariera a fost inmanat de Tora Vasilescu, lui Geo Saizescu, regizor, scenarist, actor si profesor universitar doctor.
De-a lungul timpului, revista VIP a fost singura publicatie mondena care s-a implicat in sustinerea mesajelor sociale ale agentiei Agentiei ONU pentru Refugiati, constientizand aceasta problema grava cu care se confrunta omenirea la nivel mondial. VIP a subliniat astfel impactul razboiului asupra familiior de refugiati si ilustrand felul in care conflictele si persecutia pot schimba viitorul unei familii. Unul dintre momentele speciale ale serii a fost cel in care reprezentantul UNHCR- Romania, Gabriela Leu si Mbela Nzuzi, Presedintele Asociatiei Femeilor Refugiate in Romania au dorit sa trasmita cateva cuvinte in sustinerea mesajelor sociale ale agentiei Agentiei ONU pentru Refugiati. Ultimele 24 de luni au reprezentat una dintre perioadele care au pus cel mai greu UNHCR la incercare, in toata istoria acestei agentii umanitare. In 2011 si 2012, numeroase situatii de urgenta s-au suprapus, iar numar persoanelor fortate sa se refugieze a fost cel mai mare din ultimii sapte ani. Cu ocazia Zilei Mondiale a Refugiatului 2013, 20 iunie, se incearca mobilizarea tuturor finantatorilor si factorilor interesati sa se alature in a da glas unui singur mesaj puternic: „O familie destramata de razboi este mult prea mult".


Asa cum v-a obisnuit pana acum, fiecare editie a Galei Premiilor VIP isi propune sa isi destinda invitatii, iar seara trecuta am avut placerea de a lua parte la cateva momente artistice de exceptie ce le-a apartinut fetelor de la Cvartetul Passione, copiilor de la Contrapunct, tenorului Oliver Popa si, nu in ultimul rand, am ascultat, in exclusivitate la Gala VIP, cea mai noua melodie lansata de Cezar Ouatu, intitulata “ Painful Love”.

35894 afisari
 
         
 
3.0 - 39012 voturi
 

EVENIMENTE VIP