POZA:
       
 

Adrian Petrescu, de la examenul VIP in fata Filarmonicii "George Enescu", la debutul in stagiune

Cu ocazia debutului sau ca dirijor in stagiune, Adrian Petrescu a primit o distinctie speciala la ultima editie a Galei Premiilor VIP. In seara de mai in care a fost organizata gala, Adrian Petrescu si-a incheiat concertul de la Ateneul Roman, s-a urcat in masina si a venit la noi pentru a-si ridica premiul, fiind singurul invitat care a sosit imbracat in frac. Este unul dintre cei foarte putini instrumentisti care au devenit dirijori. Nu se afla la primul contact cu revista noastra, intrucat a condus pentru prima oara prestigioasa filarmonica a Ateneului Roman cu ocazia Galei Superlativelor VIP din 29 iunie 2011. De atunci, lucrurile au evoluat, iar noi am descoperit multe noutati in discutia purtata cu dirijorul, care revenise in tara dupa cateva saptamani de relaxare.

Tocmai te-ai intors din vacanta petrecuta impreuna cu fiul tau, Flavius.
Da, Flavius a venit in Romania, dar mai intai l-am vizitat eu, in Germania.

Ai vizitat-o in aceasta perioada si pe fiica ta, Alina?
Am fost numai la Flavius. Pe la Alina am trecut anul trecut, in decembrie.

Unde locuieste acum Flavius?
El sta in Düsseldorf, iar Alina in Berlin. S-a mutat intr-un apartament nou si eram curios sa vad cum e. Am calatorit incolo cu avionul si m-am intors cu masina, impreuna cu Flavius si cu prietena lui. Am facut un popas la Satu Mare, orasul ei natal, iar apoi am dat o fuga pana pe litoral, unde am facut o baie buna. Fiind un inotator bun, care a facut performanta, Flavius este innebunit dupa apa.

A facut inot de performanta?
Da. A inceput sa practice acest sport de la varsta de patru ani, la clubul Steaua, adica la actualul Colegiu National „Emil Racovita”. Inca din clasa I a fost printre primii zece inotatori pe tara, dar apoi a urmat cursurile unui liceu de muzica... Era talentat, avea forta si suflu, asa ca alegerea fusese buna, insa din pacate, inotul de performanta are viata scurta. La 24-25 de ani, esti considerat pensionar. La 26-27 de ani, deja esti batran. Acolo trebuie sa fii proaspat, sa ai maximum 24 de ani.

Inainte sa pleci in vacanta, ai fost invitatul nostru la Gala Premiilor VIP. Cum ti s-a parut?
Mi-a placut, ca de fiecare data. Este unul dintre evenimentele mele preferate si se stie ca eu nu prea ies decat foarte rar la astfel de intruniri publice. Cand vine insa vorba de VIP, e o adevarata placere.

Ai venit la acea gala direct de la concert.
Asa ceva nu mi s-a mai intamplat. A fost „in prima auditie”, ca sa zic asa. Am plecat transpirat, imbracat in frac. Pentru public, aparitia artistului imediat dupa concert a fost interesanta si socanta. Nu ma asteptasem la aceasta idee extraordinara, dar am acceptat-o cu placere. Mi-am lasat toate lucrurile aruncate in cabina – partituri, baghete etc. – si am fugit. A fost foarte placut si va multumesc foarte mult ca v-ati gandit la mine.

Si noi iti multumim ca ai acceptat, fiindca erai totusi dupa un debut… Poate ai fi dorit sa socializezi putin dupa eveniment.
Da, chiar m-au asteptat multi prieteni. Unii au vrut sa iesim impreuna la restaurant si sa bem ceva, asa cum s-ar fi cuvenit, dar le-am spus ca urma sa aiba loc un eveniment de exceptie in seara respectiva. I-am rugat sa nu se supere si le-am promis ca vom iesi altadata. Au fost foarte placut surprinsi si chiar s-au bucurat pentru mine.

Ai debutat ca dirijor in stagiune la Ateneu.
Da, a fost primul concert al stagiunii Filarmonicii „George Enescu”. Am dirijat orchestra acestei institutii pentru prima oara in 2011, intr-o conjunctura creata datorita revistei VIP, apoi am avut inca un concert de protocol, in anul 2012. Acum insa a fost prima data cand am condus orchestra Filarmonicii „George Enescu” in stagiune, un lucru foarte important pentru orice dirijor, caci nu oricine este invitat sa dirijeze un colectiv de instrumentisti atat de valoros.

Cum l-a „enervat” pe directorul Filarmonicii din Berlin, Sir Simon Rattle
Este cel mai prestigios din Romania?
Fara indoiala, este prima orchestra a tarii noastre, fiind insa considerata de mare valoare si in Europa. Am vorbit despre acest lucru cu mari personalitati, iar asta pe „teren neutru”, nu aici, la noi, unde oamenii ar putea sa se simta obligati sa fie draguti si sa ne spuna ca suntem foarte buni doar pentru ca ne sunt oaspeti. Pot chiar sa va dau un exemplu. Fiica mea, Alina, este masteranda la Academia din Berlin si membra a orchestrei Staatskapelle din acelasi oras. Aceasta este dirijata de Daniel Barenboim, prezent la editia din 2013 a Festivalului „George Enescu”. Prin intermediul Alinei, am avut bucuria sa-l cunosc pe directorul Filarmonicii din Berlin, Sir Simon Rattle.

Stim ca s-a „enervat” putin pe tine…
Da, pentru ca ii faceam concurenta la par... Sa va povestesc. Eu venisem la Berlin, iar Alina avea repetitie cu orchestra, impreuna cu Sir Rattle. Am vrut sa asist si eu, dar acolo nu este ca la noi; nu intra oricine si oricum in sala. Trebuie sa anunti din timp si sa primesti acordul dirijorului. Alina i-a spus: „Tatal meu e prim-oboist la Filarmonica «George Enescu». A venit la Berlin sa vada concertul, dar ar vrea si sa participe la o repetitie”. El a fost de acord, iar Alina i-a mai spus ca sunt nascut in aceeasi zi ca el si pe deasupra mai am si parul cret... „Ei, nu se poate! Trebuie sa-l cunosc!”, a spus el. Dupa incheierea repetitiei, Sir Rattle a venit de la pupitru in sala, direct la mine, lucru mai rar intalnit… Normal ar fi fost sa ma duc eu, el fiind o somitate in intreaga lume. A venit, m-a cuprins in brate si m-a felicitat pentru Alina, spunandu-mi ca este foarte talentata. Evident, eu eram in culmea fericirii. Din discutia pe care am purtat-o reiesea ca stie despre Filarmonica „George Enescu”, pe care a si laudat-o, spre bucuria si satisfactia mea. Iar acum sa va spun de ce s-a „enervat”… Intre timp ajunsese si Alina langa noi, iar Sir Rattle i-a zis, pe un ton de repros englezesc: „Bine, mai Alina, mi-ai spus ca tatal tau e nascut in 19 ianuarie, ca are parul cret, dar nu si ca il are negru!”. Celebrul dirijorul este deja alb in cap, desi suntem cam de aceeasi varsta…

N-a „mancat stelele de pe cer” de la prima incercare, dar a fost apreciat
Sa revenim la momentul din 2011, cand ai debutat ca dirijor pe scena Superlativelor VIP.
Atunci am debutat la pupitrul Filarmonicii „George Enescu”, insa am inceput sa dirijez ceva mai devreme – in anul 2005, cu Romanian Brass. Aceasta este prima formatie de alamuri din Romania, proiect pe care l-am infiintat alaturi de toti muzicienii de frunte care canta la instrumente de alama in cadrul filarmonicii. Am avut mari succese alaturi de ei. Din anul 2008, am inceput sa dirijez si orchestre. Am fost invitat aproape in toata tara: filarmonicile din Cluj, Iasi, Targu-Mures si Bacau. Incepand cu stagiunea trecuta, sunt dirijor principal invitat al Filarmonicii „Moldova” din Iasi, ceea ce reprezinta o mare bucurie si satisfactie, mai ales datorita faptului ca sunt absolvent al Conservatorului de acolo. Am avut o stagiune foarte frumoasa si concerte deosebite, mai ales cele pentru publicul larg.

Cat a contat evenimentul de atunci pentru cariera ta ulterioara de dirijor?
Foarte mult. A fost primul meu examen in fata orchestrei si am reusit. Faptul ca am fost acceptat este foarte important, nu neaparat pentru ca as fi fost extraordinar sau fiindca „am mancat stelele de pe cer” – cum avem noi o expresie –, ci pentru ca am fost apreciat. A fost debutul meu in fata orchestrei si a reprezentat o bila alba pentru evenimentele ulterioare.

Se pare ca esti singurul care a facut trecerea de la instrument la bagheta de dirijor, in Filarmonica din Bucuresti…
De la prim-oboist la dirijor, da... De fapt, mai demult facuse aceasta trecere si Aurelian Octav Popa, doar ca de la clarinet. In ultimii ani nu a mai reusit nimeni acest lucru.

Trecerea e foarte neobisnuita. Una este sa canti la un instrument si alta e sa stapanesti o orchestra.
Este altceva, o cu totul alta meserie. Iti trebuie anumite calitati in plus: ritm extraordinar, cultura muzicala, studiu foarte intens, armonie si orchestratie – lucruri care m-au preocupat de-a lungul timpul. Cant la orice este nevoie – pian, chitara, contrabas, chitara bas, tobe si intreaga gama a instrumentelor de suflat, care mi-au placut in mod deosebit. Nu cant insa la instrumente de alama, pentru ca sunt diferite; este foarte greu si poate sa afecteze modul in care suflu, deoarece se procedeaza altfel decat in cazul celor de lemn, precum clarinetul, flautul sau fagotul. Am incercat sa cant la instrumentul baiatului meu, Flavius, si mi-am dat seama ca daca m-as stradui as reusi, fiindca am usurinta la articulatie.
„Instrumentistii te judeca; isi dau seama cu cine au de-a face si nu mai poti sa-i stapanesti”

Stim ca e foarte complicat de condus o orchestra. Oamenii care merg des la concerte povestesc de multe ori ca neintelegerile dintre orchestra si dirjor se simt.
Asa este, pentru ca in momentul in care nu stapanesti bine orchestra, nu esti foarte sigur pe tine, nu stii cum sa te porti cu muzicienii sau spui lucruri deloc credibile, ai pierdut. Instrumentistii te judeca; isi dau seama cu cine au de-a face si nu mai poti sa-i stapanesti. Isi vor face pana la urma datoria, dar din obligatie, fara sa dea tot ce-i mai bun din ei sau sa cante cu placere. Apoi, in urma unor discutii pe marginea situatiei, probabil ca respectivul dirijor nu va mai fi invitat a doua oara. Fireste, asta atata timp cat orchestra are o anumita putere…

Munca de dirijor implica, pe langa o vasta cultura muzicala, si un anumit tact.
Da, in aceasta meserie trebuie sa fii un lider charismatic.

Sa tii cont de sensibilitatile fiecaruia?
Exact, sa stii cum sa te adresezi orchestrei si cand sa faci o observatie sau o remarca. Trebuie sa ai personalitate, dar in acelasi timp sa afisezi un comportament colegial, pentru ca muzica se poate face numai in echipa. Daca ma refer la mine si la ceilalti ca la doua entitati distincte, lucrurile acestea nu prea mai functioneaza… Trebuie sa cunosc toata „bucataria interioara” a orchestrei, de la cum gandeste un instrumentist fata de un dirijor pana la cum isi doresc muzicienii sa fie dirijorul. Am invatat foarte multe lucruri chiar si din anumite remarci aparent marunte – de exemplu, despre cum se imbraca un dirijor la repetitii.

de Ion Borsan - 31789 afisari
 
         
 
3.0 - 1 voturi
 

Ultimele articole FREE