Cunostinta noastra a inceput intr-o zi de martie, in 1991, la Sao  Paulo. "Bulevardul Paulista" pompat atunci de TVR in casele noastre, probabil in asteptarea fluviului numit "Tanar si nelinistit" ma familiarizase in rasfat cu metropolitanul autohton incat domnul Ilie Gilbert mi s-a parut din capul locului déjà vu - stiut de cand lumea, vreau sa spun. Se apropia de 70 de ani si m-a captivat prin dispozitia pentru dialog, varietatea subiectelor, dar si printr-un verb cuceritor. Ne-am revazut de atunci deseori, ultima data, cu putina vreme in urma, la Bucuresti. Trecuse de 90 de ani si Academia noastra militara ii conferea titlul de Doctor Honoris Causa. Ma aflam in audienta.
Dunarean prin nastere, Ilie Gilbert a facut liceul la "Matei Basarab" si "Mihai Viteazul". Specializat in filosofie-sociologie-politologie, profesorul Gilbert a cutreierat lumea (o face chiar si azi). Calitatea de visiting-profesor l-a acreditat la pupitrul didactic al unor firme cu faima: Columbia, Harvard, Yale, ca sa ma rezum la cateva.
Alura de baschetbalist - masoara doi metri in inaltime, slabut precum gimnastul la varsta performantei. Ochii de carbune te privesc de deasupra unor obraji adunati si a mustacioarei lungi si subtiri. Zambetul, cu drept de permanenta, te poate duce cu gandul la fata lui Zorba.
Discutam atunci, in interviul consumat la putin timp dupa prezentare. Eram preocupat de sansa culturii noastre de a accede in boleroul cultural mondial. Porneam de la realitatea care nu ne poate scapa: deceniile postbelice au actionat in ce ne priveste non-catalizant, inhibitor, retardant. Nu ma imbarc la remorca celor ce s-au grabit sa-i trimita la colt pe Sadoveanu, Calinescu, Arghezi ca la adapostul respectivului postulat sa vacuumizeze orice le sta in cale. Dar nici nu ma arat dispus sa ignor efectele provocate de metoda asolamentelor si a cuiburilor in patrat, a iarovizarii... Recunosc, reactia lui a fost uimitoare. A scos la iveala o cazuistica faraonica. Mi-a amintit de noutatile in cascada aduse la lumina zilei de cercetarile arheologice din Valea Regilor, la doi pasi de infloriturile de la Luxor si Karnak. Napoleon ii avertizase pe ostasii sai, cat sa prinda curaj: "Din varful piramidelor va privesc 40 de secole de istorie". Champolion a tinut sa-i confirme spusele. In decorul subteran al mormintelor, alaturi de suita pietrificata, de obiecte utilitare, de podoabe si vesminte graitoare pentru traiul la suprafata incredintate spre conservare locasurilor de veci din subteran, au fost identificati saci cu graunte. Puse in solul roditor al malurilor de pe Nil, beneficiind de apa si soare, boabele au prins viata, au germinat, au dat nastere plantelor. Daca dupa cinci mii de ani semintele au vadit puterea de a regenera, cine ne impiedica sa credem pe deplin posibil ca, desi a vegetat 45 de ani, parcurgand experimente care i-au influentat datele biologice, o cultura robusta, cu radacini mergand departe in istorie-cultura romana are aceste virtuti - nu poate fi creditata cu o capacitate de regenerare. Porniti de aici si fiti optimisti!
M-a castigat aceasta lectie elementara. Prin extrapolari combinatorii inteligent alese, ne putem organiza cu ceva mai multa incredere si sperantele si demersurile. Vorba cuiva: ce inseamna cateva decenii in comparatie cu eternitatea?
Mi-au ajuns acasa din cartile care il au drept autor pe doctorul in filozofie Ilie Gilbert. Una din ele dezvaluie studiile sale in arta conducerii. Mi-am adus aminte ca si in conversatiile noastre insista asupra notiunilor din acest dictionar profesional. Punctul de plecare, termenul de start: lider. Teoretizeaza in aceasta sfera cautand sa impuna termeni noi ce i se par mai nimeriti pentru stadiul actual al conceptelor din management. Iata un binom functional: lider-lideratie. Ii atrag atentia asupra efectelor nedorite prin fortarea limbilor de a accepta termeni cu care vorbitorii nu sunt obisnuiti. Mi-a replicat: orice limba ramane predispusa la innoiri, la asimilari. In cazul de fata: lider (cel care conduce) si liderat (cel condus). Pe cale de consecinta, unde pana azi se gasea cunoscutul termen conducere, isi face aparitia in limbajul propus de dr. Gilbert altceva: lideratie. Argumentele vin dinspre socio-psihologie: conducatorul clasic nu se simte procustat de noul termen de dictionar, umbrela de lider fiind, oricum, incapatoare. Condus isi anuleaza automat straiele coercitive prin reasezare semantica, pe cand liderat inseamna altceva, eliminand stridente nedorite.
Asadar, Ilie Gilbert ne invita sa retinem din cartea sa scrisa cu farmec, plina de mecanisme, unele de tot elementare, de logica, de filozofi: alungati cuvintele rautacioase pentru raporturi inter-umane. Nu conducator, ci lider. Nu condus (comandat), ci liderat. Nu conducere, ci lideratie. Un exercitiu ce-l putem privi drept facultativ.
Cum s-ar numi cel ce se insoteste in reflectiile sale cu termeni precum lider-liderat-lideratie, propunandu-i fara ostentatie atentiei noastre? Eu unul am raspunsul: liderador...