Pe lungul drum al noptii catre ziua-am in vedere crispatul proces al decolonizarii-Africa de Sud s-a grabit incet. Nu la statele din Magreb mi-e gandul, nici la exploziile din marginea de inceput a anilor '60 cand creuzetul incendiar se instalase pe Niger. Chiar pusa alaturi de cele doua Rhodezii, Africa de Sud pierde teren. Drept care, subiectul predominant in presa lumii recrutat din realitatea sa interna era apartheidul. Albii s-au tinut cu dintii de scaunul puterii la altii acasa.

Nelson Mandela face parte din valul de ura al populatiei de culoare permanent in eruptie la adresa ocupantilor. Se pregateste sa serbeze 93 de ani. Existenta i-a fost sortita a se consuma sub presiunea nevoii de liberare. Din 1942 s-a implicat in politica si n-a mai plecat.
Un diplomat trimis din Pretoria ambasador al Africii de Sud in Finlanda, se cheama Bukelwa Gilberta Hans colega mea de atunci, mi-a oferit un exemplar din volumul despre viata si activitatea lui Mandela. Un prilej pentru mine sa parcurg decenii de traire umana sub sarutul unui ideal propus ca deviza pentru cat ii va fi dat sa existe. Stiu, este bolnav acum si se pot intampla multe. Dar cartea adusa cu mine pentru biblioteca de acasa se ocupa de ce a fost. Fara romantari gratuite si, in general, fara gratuitati. Pentru singurul motiv, usor de intuit: nu pot respira alaturi unele cu altele.
Viata unui om, asa cum a fost, relatata pentru cei ce vor sa se dumireasca despre cum se deseneza in curgerea lui pe sub stele destinul. Cu ani de scoala-a inceput mai multe, in tara ori la Londra, fara a termina vreuna. Cu perioade de militarie insusita pe la altii-Maroc, Etiopia. Vedea departe si asta ii reteza pivirile spre aproape. Peticul de cer sub care s-a simtit indemnat sa mearga prin ani s-a numit Congresul National African.
L-am intalnit la Johanesburg in 1993. Apele se limpezisera si Ziua de Dupa se declina in cunostinta de cauza. Anii de detentie-multi, foarte multi - ramaneau veridici, dar calmi. Invadate de flori grele de jakaranda-ce miracol descarca anotimpul acestor petale-asezarile sudului african se lasau contaminate de visare. Mai sfioasa poate decat ar fi meritat, dar cu siguranta solida. Urmau alegerile.
Nelson Mandela primise Premiul Nobel pentru pace, alaturi de reprezentantul celor perdanti-pretedintele de Klerk. Ii voi intreba pe cei doi, in momente si situatii diferite, despre semnificatia ce o acorda acestui eveniment. Mandela a tinut sa le multumeasca de la distanta electorilor de la Oslo, al caror vot consfintise onoranta distinctie. Dar nu s-a ferit sa se pronunte apasat cu privire la raul pe care apartheidul l-a cultivat cu religiozitate amar de vreme. Era optimist pentru ce urmeaza in tara sa.
Pe 10 mai 1994, Nelson Mandela a devenit presedinte al Africii de Sud. Primul presedinte de culoare al unui stat care purtase pana atunci la butoniera semnul distinctiv al cismelor albe. A promis, si asa a facut, ca va exercita un singur mandat prezidential de cinci ani. Pe durata acestuia, la implinirea varstei de 80 de ani, si-a chemat aproape, ca sotie, pe Graca, stiuta de noi drept fosta doamna Samora Machel, lider candva intr-o tara apropiata.
Gasesc in volumul amintit lucruri stiute mai de mult, dar si precizari de care e bine sa afli. Nelson a fost botezat de invatatoarea din scoala primara, care isi facuse un obicei din a le da elevilor sai si nume crestin. Miss Mdingane a preferat pentru el aceasta varianta. Altfel, in acte se chema Rolihlahla...