Daca Traian Basescu ar fi concurat la 100 de metri plat, Usain Bolt nu ar fi fost astazi ceea ce este. Rezultatul consacrat de Curtea Constitutionala saptamana trecuta il arata pe presedintele ales al Romaniei mai viu ca oricand, construind o legenda – toate marile finale ale vietii au fost castigate la fotografie. Sa le privim cu atentie, pentru a vedea in actiune strategiile alergatorului Traian Basescu.
In cursa nu se intra decat la momentul potrivit, considera Basescu, a carui principala pasiune este viata in campania electorala. Regula momentului intrarii in batalie a fost stabilita inca din anul 2000, cand Partidul Democrat il asaza in extremis la startul campaniei pentru Bucuresti pe Traian Basescu, dupa ce testase piata cu un candidat mult mai slab. Distanta era uriasa fata de preferatul sondajelor, Sorin Oprescu, care, de altfel, il surclaseaza pe Basescu in primul tur de alegeri, 41,1% contra 17,1%. Apare a doua constatare - lupta in pluton nu ii place lui Basescu, ci inclestarea unu la unu, acolo unde stie sa calculeze orice lovitura. Iunie 2000 a fost momentul in care Basescu a activat pentru prima data rolul vietii sale – singur impotriva tuturor. Acreditand ideea ca el e omul care lupta impotriva unui sistem cu implicatii totalitare oculte, Traian Basescu pozeaza perfect in „salvatore della patria“ si, uluitor, intoarce rezultatul! 50,69% versus 49,31%. Prima victorie la fotografie. Oprescu nu a putut cataliza energiile unor oameni care nu voteaza, precum Basescu.
In acea spectaculoasa batalie apare o alta caracteristica a campaniilor sale – umorul si sintagmele introduse in folclorul urban. Ardeiul iute devine un simbol popular.
Intre campanii, Traian Basescu da mereu impresia ca pierde tot. In debutul anului 2004, Partidul Democrat nu mai avea grup parlamentar, din motive numerice. Oamenii care, de altfel, il ajutasera sa ia partidul lui Petre Roman, plecasera catre un PSD care controla tot. In aparenta. Basescu parea un primar haituit de procese, incapabil de a pastra o echipa in jurul lui, dar sigur pe un Bucuresti care ii simpatiza fronda. Campania pentru localele din 2004 avea sa fie un rarisim galop de sanatate pentru Basescu, dintr-un motiv simplu – nu e bine sa trimiti un adversar slab pregatit in lupta cu batranul lup de mare. Mircea Geoana era atat de nesigur pe el, ca potential primar, incat Basescu a preferat sa iasa la orice confruntare cu el, pentru a-l ridiculiza. Victoria detasata impotriva unui PSD care aruncase sume imense in publicitate avea sa fie pigmentata de o noua legenda urbana: Basescu, fotografiat cu paine si sare in mana, si text in stilul casei – „vizitele scurte sunt cele mai placute!”.
Marile resurse ale personajului Traian Basescu nu le banuia insa nimeni! Din nou, intra intr-o batalie cand nimeni nu se astepta. Octombrie 2004. Cotat cu sanse mari la prezidentiale, Theodor Stolojan se retrage in chip incredibil, din motive de sanatate care, pigmentate de lacrimile (o premiera pe chipul unui politician!) si imbratisarea aliatului Basescu, au trezit un electorat care nu era interesat de lupta politica. Aura anti-sistem a lui Basescu a urcat la cote incredibile. Victimizarea a prins la fix, ca si noua sintagma populara – „sa traiti bine!”. In ciuda unui arsenal administrativ fara precedent si a unei guvernari pozitive, Adrian Nastase pierde uluitor in turul al doilea - 48,77% versus 51,23%! A doua victorie la fotografie a lui Basescu.
Cum mai poti fi singur impotriva tuturor cand esti presedintele tarii si ai intors totul in favoarea ta? In doar cateva luni de la investire, stilul lui Basescu il face sa piarda controlul Guvernului, Parlamentului si, dupa numai doi ani, in aprilie 2007, o majoritate il suspenda. Majoritatea impotriva e tot ceea ce isi doreste de obicei Traian Basescu. Ideea antisistem, sub numele de cod 322, se naste de la sine si, pe fondul eternei probleme a opozantilor sai – relaxarea din umbra unei majoritati si lipsa unei previziuni a tuturor elementelor razboiului cu un luptator de gherila -, Basescu a castigat lejer primul referendum: 74,48% versus 24.75%. Traditia mesajelor puternice s-a pastrat. Afisele cu Basescu, astupandu-si urechile sau gura, semn ca nu vrea sa taca sau sa auda semnele sistemului declarat de el ticalosit, au prins.
2009 a fost momentul in care Traian Basescu avea nevoie de un nou sistem cu care sa para ca lupta de unul singur. Nu erau suficiente partidele adverse, asa ca dusmanul a devenit media privata – Patriciu, Voiculescu si Vantu. Mesajul impotriva oamenilor de afaceri pare mai degraba de stanga, Basescu zice ca e de dreapta. Dar ce conteaza, cand e nevoie de un sistem de invins? Victimizarea a functionat perfect. Lovit zilnic de sute de ori in direct la tv, Basescu a starnit compasiunea publica. Culmea victimizarii este caseta in care Basescu pare sa loveasca un copil, prilej de noi lacrimi publice si procente intr-o batalie ce parea pierduta. E drept, nu a avut nici adversar pe masura, caci Geoana parca ii prinsese frica din 2004. Cu toate cartile in mana, Geoana se declara victorios in noaptea alegerilor. Dimineata, adevarul iese la iveala – 50,33% versus 49,66% pentru Basescu. Prilej de o noua replica istorica – „un fleac, i-am ciuruit”. Sa povestim istoria lui 2012 pare inutil, pentru ca e ca si cum am relua ingredientele deja prezentate. Sistemul e prezent in secventa lui cea mai inalta – pericol de lovitura de stat! -, mesajele parca nu mai sunt atat de proaspete, dar asul din maneca este sprijinul international si un boicot la care adversarii nu se asteptau. Si finalul la fotografie, la un milimetru de acea jumatate plus unu. Basescu alearga.