Telocitele, intre salvarea de vieti si orgolii
    POZA:

Telocitele, intre salvarea de vieti si orgolii

O descoperire romaneasca, celule cu rol cheie in recuperarea inimii, muschilor si creierului, telocitele au readus stiinta romaneasca in atentia lumii internationale.
Vizibile doar la microscopul electronic, telocitele formeaza retele in spatiul dintre celulele corpului si au fost identificate in 25 de tesuturi din organism. Ele transmit semnale cu rol in buna functionare a celulelor si, in primul rand, a celor stem. Micutii „aghiotanti” au fost numiti initial „Popescu”, dupa numele descoperitorului lor, academicianul Laurentiu M. Popescu, directorul Institutului National de Patologie „Victor Babes”.

Cand ati descoperit telocitele?
Descoperirea telocitelor este un exemplu tipic de serendipitate. Serendipitatea este numele dat intamplarilor din stiinta in care, in mod interesant, se produce ceva neasteptat. Adica cercetatorul respectiv cauta un anume lucru, conform unei ipoteze pe care a formulat-o, si gaseste cu totul altceva, iar acel ceva reprezinta o descoperire. Daca vreti, serendipitatea este intamplare, dar cu un coeficient de tintire. Ea se traduce prin faptul ca sunt concentrat pe un obiect, dar in acelasi timp imi dau seama ca exista si altceva. Fenomenul este foarte raspandit in stiinta. Astfel s-au descoperit planete - cautandu-se o anumita planeta, pe traiectorie s-au descoperit altele. Multe medicamente sunt rezultate din serendipitate, vaccinarea asa a fost descoperita de Pasteur, penicilina, la fel, de Fleming. In viata curenta, multe dintre obiectele care ne inconjoara sau obiceiurile dependente de ele sunt rezultate ale serendipitatii. Daca vreti, cu totul insolit, teflonul este descoperit prin serendipitate, iar popcornul, floricelele, au fost facute din greseala.

Ce sunt telocitele?
Telocitele sunt un nou tip de celule, un nou tip nu in sensul ca s-au creat acum - toate animalele vertebrate au telocite - ci in sensul unui tip de celule neobservat pana acum doi ani. Exista o anumita zona de interes si de entuziasm referitoare la aceste telocite. Ma refer pe plan international, pentru ca, pe plan intern, cel putin pana acum, lucrurile nu sunt privite cu simpatie si cu degajare, ci mai degraba cu coada ochiului si asteptandu-se de catre unii infirmarea lor. Ma declar pe deplin responsabil de ceea ce spun, nu trebuie sa dau exemple, pentru ca traim cu totii in aceeasi conjunctura sociala de „ce-o mai fi facut capra vecinului, n-o fi murit inca?”.
Sa ne intoarcem insa la subiectul propriu-zis. Noi am publicat prima informatie coerenta in aprilie 2010 - un articol de vreo 12 pagini intr-o revista americana in care am si introdus termenul de „telocit” si de „telopod”. Reactia internationala a fost prompta si, vreau sa fiu foarte clar, pozitiva. Va dau un exemplu: in decembrie 2010, Ministerul de Externe francez (pentru relatii internationale si europene) a dat un comunicat de presa in care a spus, citez: „In ultimii 30 de ani nu au fost descrise noi tipuri de celule in organismul uman. Foarte de curand cercetatorii romani de la Institutul «Victor Babes» au descris un nou tip de celule denumite telocite, care reprezinta o speranta pentru regenerarea organelor. Acum, toate privirile sunt focalizate catre Romania”. Nu pot sa nu va marturisesc ca mi-a facut o deosebita placere sa aud acest lucru. Ei, aceste realitati se digera mai greu la noi, nu avem experienta si deschiderea stiintifica necesare ca sa suportam succesele colegilor. Noi avem aceasta traditie istorica de a nu recunoaste valori sau descoperiri decat prin ricoseu. V-ati pus vreodata problema ca daca toata viata Eugen Ionesco sau Mircea Eliade sau Cioran ar fi trait in Romania restul lumii nu ar fi auzit de ei? Romanul devine sensibil, inclusiv omul de stiinta roman, numai la ce este intai recunoscut in afara, prin ricoseu. Pentru mine este situatia naturala, am cunoscut de mult pe pielea mea ca trebuie sa astepti ca anumite centre stiintifice sa zica „Da” ca in Romania sa se zica „Da” cu jumatate de gura. Daca vreti sa folosim cifre, in lume, in momentul de fata, exista circa 100 de laboratoare in centrele universitatilor care se ocupa de telocite: in Statele Unite vreo 20, in Europa vreo 60, numai 20 sunt in Germania, in China cel putin sase-sapte din marile centre si asa mai departe.

Autofinantarea Institutului „Babes” are vreo influenta in aceasta atitudine?
Ea are o influenta foarte mare, pentru ca ne da independenta. Cine da banii comanda muzica. Daca statul roman ar da banii, ar comanda sa facem ce doresc autoritatile. Oricum, exista un mozaic de atitudini fata de telocite in peisajul romanesc. Sunt institutii care acorda cea mai mare importanta, una dintre ele este Academia Romana, dar nu este singura, si altele care se prefac ca nu exista sau, pur si simplu, neaga existenta lor. Cu un ochi ma amuz, iar cu celalalt - n-as spune ca plang, dar lacrimez.

„Viitorul este complet imprevizibil”
Cat credeti ca va dura pana cand vom beneficia in clinica de rezultatele acestei descoperiri?
Raspunsul corect este ca nu putem aprecia. Orice este posibil in timp, deja in China exista progrese majore in studii pe telocite – ei injecteaza telocite animalelor de laborator carora li s-a facut infarct miocardic acut. Seful acestui grup a fost la Bucuresti anul trecut si a prezentat rezultate incurajatoare, dar nimeni nu poate sa prevada cu adevarat cand se va pune in practica. Nu vreau sa fac nicio analogie, doar vreau sa ofer o imagine despre ce inseamna timpul: Fleming a descoperit penicilina – ca mucegaiurile produc o substanta care omoara microbi – in 1928. Ea a fost purificata si folosita in practica prima data in 1944-1945, deci la aproape 20 de ani diferenta. De atunci timpul se comprima, lucrurile evolueaza mult mai rapid. Nu vreau sa fac nicio analogie intre importanta descoperirii penicilinei si a telocitelor, dar sunt convins ca telocitele sunt implicate in rolul celulelor stem in regenerarea organelor. Or, daca domeniul numarul unu in medicina in acest moment este medicina regenerativa, atunci dati-mi voie sa cred ca telocitele reprezinta solisti de marca in acest concert celular. As mai face si adaugarea ca exista tendinte si presiuni mari la nivel international in ceea ce se cheama medicina translationala, ceea ce, foarte pe scurt, s-ar putea explica asa: efortul de a scurta la minimum transferul progresului stiintific din laborator pana la patul bolnavului. Ganditi-va ca in 1964 s-a facut primul transplant de inima. Daca in anii 1950 ar fi avut loc o conversatie intre doi oameni de stiinta si unul ar fi vorbit despre transplant – care s-a facut peste doar zece ani – va dati seama de timpul scurs... Asa ca viitorul este complet imprevizibil. Si daca va uitati in jur veti intelege ca in cinci secunde se poate schimba totul.

In ce organe ar putea fi folosite telocitele?
Teoretic, in orice organ – in regenerarea muschilor scheletici, in regenerarea inimii, partial a structurilor din plamani, este posibil si la nivelul tesutului nervos. La sfarsitul lunii aprilie anul acesta am publicat intr-o revista englezeasca dovada ca exista telocite si in anumite zone din creier.

La Institutul „Victor Babes” continua cercetarile referitoare la telocite?
Bineinteles. In stiinta, cineva care descopera ceva nu se va putea „vindeca” niciodata. Va putea progresa sau nu, dar de „vindecat“, adica de oprit voluntar nu cred ca se poate - decat, Doamne fereste, din motive exterioare vointei lui.

Cat de mult conteaza echipa de la Institutul „Victor Babes”, pe care ati coordonat-o, in aceasta descoperire?
In cuvinte – foarte mult. In termeni aritmetici – nu stiu sa va spun. Dar cert este ca o echipa, oricat de buna ar fi ea, fara un lider norocos si suficient de perspicace si de experimentat nu poate produce lucruri senzationale. Nu stiu in ce masura cititorii dvs. sunt familiarizati cu fotbalul european, cel mai simplu exemplu ar fi din fotbal: ganditi-va ce ar fi acum Real Madrid fara Ronaldo sau ce-ar fi Barcelona fara Messi. Exista o regula care se cheama „regula Price“, dupa numele unui savant american care a fost foarte activ in anii a50-a60 si care a pus bazele stiintei despre stiinta. Foarte pe scurt, regula spune asa: ca sa existe un om de stiinta exceptional este nevoie de zece foarte buni, si ca sa existe cei zece foarte buni, mai trebuie 100 buni. Este o piramida. Problema Romaniei este ca noi nu avem suficienta masa critica in cercetare, care sa produca centre puternice. La noi sunt doar pete de valoare, insule de valoare, care tin de noroc, de inspiratie, de serendipitate, de vremea de-afara, de situatia din familie, de multi factori.

De ce nu exista aceasta masa critica?
Pentru ca nu exista finantare. Stiinta de varf este un domeniu foarte scump. Stiinta ca pseudoprofesie este foarte ieftina, pentru ca nu faci nimic si iei o leafa – mica, dar o iei. Stiinta depinde direct proportional de fonduri, de investitii, rezultatele din cercetare sunt oglinda sumelor de bani investiti. Cele doua state care investesc cel mai mult sunt Statele Unite si China. Acum 10-15 ani, cand China nu investea, activitatea stiintifica era nesemnificativa, iar acum, productia stiintifica de articole medicale in China este de departe cea mai mare din lume. In Rusia, de exemplu, stiinta este foarte avansata, nu in medicina, dar in alte domenii – da. Dar pentru ca nu se investesc bani, evolutia este in platou, in vreme ce in alte tari este absolut fantastica, aproape o crestere exponentiala.

Care sunt urmatorii pasi pe care ii are in vedere institutul?
Sa utilizam cuvintele celebre: daca reusesti, mergi inainte, daca nu reusesti, mergi tot inainte. Deci, sa continuam. Eu sunt complet absorbit de telocite. Exista cuvintele unui faimos om de stiinta, laureat Nobel, care a condus cateva institute, acum il conduce pe cel tehnologic din Masachussets, care spune in felul urmator: progresul in stiinta adevarata nu se face decat daca si cand faci dus te gandesti tot la problema pe care o ai de rezolvat.

Cum ati ales cariera medicala?
In urma unui consiliu de familie, cand eram in liceu, prin ‘58-‘59 – neputand fi admis la Facultatea de Drept, din considerente legate de acea perioada, am ales o meserie care sa nu produca „profesionisti” pe banda rulanta. Medicii si arhitectii erau singurii care nu puteau fi „facuti” peste noapte. Deci n-am ales-o din vocatie.

Aveti un mentor sau un model din lumea stiintifica?
Din lumea stiintifica internationala – George Emil Palade (n.red - om de stiinta american de origine romana, specialist in domeniul biologiei celulare, laureat al premiului Nobel pentru fiziologie si medicina in 1974). Spun model in sensul de a te ocupa de lucruri importante, nu de orice. A fost singurul interlocutor care mi-a creat un sentiment de inferioritate.

Un punct de varf in viata personala?
Viata personala, ca si cea profesionala, a fost un sir nesfarsit de suisuri si de coborasuri. Partea importanta este ca am rezistat la coborasuri si am reusit sa reurc pantele.

de Mariana Minea - 4552 afisari
 
         
 
3.5 - 4 voturi