Muzica populara presupune mai mult decat har si voce. Ea inseamna daruire, sacrificiu si, cel mai important, pasiune si ambitie. Toate acestea au facut parte din personalitatea Mariei Lataretu, „privighetoarea Gorjului”, una dintre cele mai mari voci ale folclorului romanesc...

Maria Lataretu a fost inca din primele clipe de viata un suflet deosebit. Al 16-lea copil al Mariei si al lui Ion Borcan din Balcesti (Gorj), ea s-a luptat din rasputeri sa supravietuiasca unui trai lipsit de lux sau de comoditate: cand alti copii mergeau la scoala, Maria a preferat sa aiba mai putine clase, dar sa isi ajute familia numeroasa, muncind pe camp sau mergand cu vacile la pasune. Desi viata pe care o traia nu era deloc roz (mamaliga si turta au inlocuit painea ani buni), Maria Lataretu si-a cultivat un talent pentru care multi o invidiau... Inspirata de mama sa, care provenea dintr-o familie de lautari de pe Valea Gilortului, si de fratele sau, care canta la vioara si pe care-l acompania adeseori, micuta Maria a inceput sa cante cu o emotie si o forta dezarmante. In afara de mama si de fratele sau, „privighetoarea” si-a cizelat talentul si gratie... pasarilor, ale caror sunete le asculta, incercand sa le surprinda adevarata sonoritate creatoare de frumos.
Dupa ce a deprins primele note muzicale si primele melodii, Maria Lataretu a inceput sa dea concerte gratuite in fata casei parintesti, avand drept scena o piatra mare de rau. In scurt timp, ea a inceput sa castige si bani de pe urma cantecelor sale: pe cand avea doar zece ani, preotul Oprisescu din Carligeii Mari a invitat-o la o petrecere, unde a primit de la fiecare mesean o anumita suma de bani.
In ziua urmatoare, aceasta decide sa isi cumpere un palton, pentru a-si feri corpul firav de frigul patrunzator din lunile de iarna sau toamna. Si pentru ca familia sa a fost intotdeauna pe primul plan, Maria le-a dat parintilor sai o parte din banii castigati, pentru acoperirea casei parintesti cu sindrila.

Lectia destinului
Totusi, talentul sau si banii castigati din cantat nu puteau pune in umbra saracia lucie in care traia Maria Lataretu... Ca urmare, la doar 14 ani, „craiasa cantecului popular romanesc” decide ca trebuie sa ia viata in piept si sa uite pentru totdeauna conditiile grele in care a trait si pleaca, pe jos, fara incaltari in picioare, la Targu-Jiu, la fratele sau Ionita. Drumul de la Balcesti la Targu-Jiu si cei 37 km au stat la baza uneia dintre primele sale creatii, Lung e drumul Gorjului, creat la varsta de 17 ani...
Destinul sau avea sa ia in curand o turnura fericita... La 16 ani, Maria il intalneste pe Mihai Lataretu, un violonist din Lelesti, alaturi de care alege sa ramana pe veci. Cu toate ca diferenta dintre cei doi era de trei ani (Mihai avea 19 ani), tinerii se casatoresc in 1928, Maria devenind cantareata principala a tarafului „Tica Lataretu”.
Un an mai tarziu, cuplul Lataretu are primul copil, Gica, care moare insa la doi ani si jumatate din cauza unei raceli. Al treilea copil, Ion, a supravietuit, dar nu acelasi lucru se poate spune si despre al doilea copil, Mariuca, cu doi ani mai mica decat Ion, care a murit la doar sase ani, din pricina muscaturii unui caine turbat. In cazul Mariucai, Maria Lataretu a aflat de decesul sau in timpul unui spectacol... Cu o putere incredibila, ea si-a sustinut recitalul pana la capat, dupa care, in cabina sa, si-a plans copilul pe care trebuia sa-l ingroape a doua zi. Imediat dupa ce si-a pierdut fetita, Maria a compus una dintre cele mai tulburatoare doine auzite vreodata: Lie, Ciocarlie...
Cele doua fete gemene nascute dupa aceste tragedii au murit si ele la un an si jumatate de la nastere, din cauza medicamentelor care lipseau. Ultimul copil pierdut de sotii Lataretu a fost un baiat, care a murit la doar trei zile dupa s-a nascut...
Cu toate acestea, Maria Lataretu si-a pastrat umorul caracteristic si a continuat sa cante pentru publicul sau... „Maria Lataretu ne spunea: eu termin fraza muzicala cand imi ies din gat «floricele». Nu de putine ori s-a intamplat ca orchestra sa nu raspunda asa cum si-ar fi dorit dansa... La un moment dat, la finalul unui spectacol, tambalistul a intrebat-o pe Maria Lataretu, asteptand sa-l laude: «Doamna Maria, sunteti multumita? Cum am cantat?». Aceasta i-a raspuns: «Eh, ca dracua…». Pana la urma, un om pretentios ajunge sa fie iubit…”, a declarat interpreta de muzica populara Laura Lavric, prietena care a insotit-o si in ultimul sau turneu, la Romanesti.

Etape ale devenirii muzicale
In 1935, la invitatia vioristului Dumitru Petcu din Campofenii de Jales, Constantin Brailoiu, compozitor, muzicolog si etnomuzicolog, vine la Gorj, unde o remarca pe deja celebra Maria Lataretu. Impresionat de potentialul sau incredibil si de melodiile sale cantate din inima, Brailoiu o cheama pe artista la Bucuresti pentru inregistrari. Dupa 14 ani, in 1949, Maria este primita in prima orchestra de muzica populara de stat, „Barbu Lautarul”, iar in 1965 intra in Uniunea Compozitorilor Romani, gratie pieselor create, textului si liniei melodice.
Fara a face rabat de la calitate si fara a tolera kitsch-ul, asa cum o caracteriza Ioana Lataretu, nora Mariei Lataretu, intr-un interviu acordat revistei Polemika in noiembrie 2009, „Printesa cantecului popular romanesc” a inceput sa fie cunoscuta si peste hotare. Polonia, Cehoslovacia, U.R.S.S., Egipt, Siria, Elvetia, Turcia, Ungaria, Grecia, Bulgaria sau Iugoslavia au fost cucerite pe rand de cantul inconfundabil al privighetorii Romaniei.

Lavric: „Valori ca ea nu se lauda!“
„Maria Lataretu era foarte populara cu toata lumea, indiferent ca era vorba de artisti sau de oameni simpli, fiind deopotriva  prietenoasa si modesta, simpatica si naturala. De asemenea, ea a fost si o buna profesionista, cantecele sale fiind apreciate de public. Atunci cand prezinti valoare, ai trecere si peste ani. Valoarea tine de linia melodica si de textul cantecului care e despre viata omului, despre starile sale sufletesti, in care artistul se regaseste. Daca faci un cantec pentru un succes facil, azi va fi, maine va disparea. Cei ce fac figuri sunt de fapt cei ce au mai putina valoare. Lumea te vede cat esti de valoros, de destept, de frumos. Nu trebuie sa te lauzi”, a adaugat Laura Lavric.

Cand ingerii au plans...
27 septembrie 1972, satul Romanesti, Botosani, vor fi o data si un loc pe care multi iubitori ai muzicii populare romanesti si le vor aminti mereu cu durere in suflet... In acea zi tomnatica,  Maria Lataretu se afla pe scena Caminului Cultural din Romanesti, intr-un recital alaturi de Laura Lavric, Ion Luican si Ionel Schipoanca. Ambitioasa ca de obicei, Maria, care avea probleme cu tensiunea, a acceptat pentru prima data sa cante in frig, desi se simtea foarte rau. Dupa ce a terminat de interpretat cea mai recenta creatie a sa, Va las cantecele mele, Maria Lataretu a multumit spectatorilor, s-a dus in camera sa din spatele scenei, s-a asezat pe pat si a murit, in timp ce aplauzele inca se mai auzeau. Ulterior, ea a fost adusa la Bucuresti si depusa la Centrul Creatiei Populare din Piata Lahovary. De la Craiova au venit doua garnituri de tren, de la Targu-Jiu au sosit iarasi masini multe, toate aducand sute de oameni care doreau sa-si ia adio de la „Craiasa cantecului romanesc”...