POZA:
 
 

Claudia Mihale: o eleva din Romania, premiata in patria lui Shakespeare

Viitorul apartine copiilor, celor care ne lumineaza ziua cu un simplu zambet si care ne reamintesc ca ne sta in putere ca pe visurile noastre sa nu se depuna praful. Claudia Mihale crede in miracole si in zane, iubeste natura, dar mai ales aventura. Desi are numai zece ani, a participat recent la prestigioasa competitie din capitala Marii Britanii, pe care a si castigat-o.  Claudia a scris o piesa de teatru in limba engleza, pe care a inscris-o la International Playwriting Competition (Concursul International de Dramaturgie), organizat de Colegiul Trinity din Londra, competitie la care au mai participat sute de autori din 25 de tari. Celebra institutie ofera, inca din 1877, calificari recunoscute si respectate in domeniile: muzica, limba engleza, arta, dramaturgie si interpretari scenice. Desi printre concurenti se aflau si autori cu experienta, piesa Claudiei, intitulata The Friendly Yeti (Yeti cel prietenos) a fost  remarcata de juriu, primind premiul Cel mai promitator dramaturg in cadrul sectiunii Piese de Teatru pentru Copii. In 10 mai, ziua in care i s-a inmanat distinctia, tanara autoare a avut ocazia sa-si vada piesa jucata, pe scena teatrului St. James din Londra, in cadrul Festivalului de Teatru organizat de Colegiul Trinity. Intalnirea noastra cu talentata Claudia ne-a facut sa patrundem intr-o lume de poveste, in care prietenia reuseste sa doboare orice bariera…

Povesteste-ne cum s-a nascut pasiunea ta pentru teatru.
De mica am fost la spectacole, inclusiv la teatru de papusi, si ma bucuram de fiecare dintre ele. Prima oara cand am fost aveam un an si opt luni. Mama mi-a povestit ca acea iesire fusese doar o incercare. Era piesa Capra cu trei iezi, poveste pe care ea mi-o citise acasa. Nimeni nu se astepta insa ca la varsta aceea sa reusesc sa stau pana la sfarsitul spectacolului. Mama a fost uimita de atentia si de implicarea mea, precum si de faptul ca „traiam“ povestea alaturi de personaje. Am plans dupa ce lupul, care imi placuse atat de mult, a cazut in groapa. Au fost primele emotii pe care  le-am simtit intr-o sala de teatru. De-atunci, tot ce tine de spectacole – personaje, interpretare, decoruri, poveste sau muzica – ma captiveaza, in calatoria mea in lumea teatrului. Fiecare piesa este folositoare, pentru ca astfel, pe langa faptul ca descoperi povesti si experiente noi, inveti cum sa te comporti in anumite situatii.
Poti privi personajele ca exemple pozitive sau negative, poti retine cantece si poti invata din interpretarea actorilor.

Ce te-a inspirat sa scrii piesa pentru concursul international?
In timpul unei calatorii cu metroul, mi-a venit in minte un tablou cu un foc de tabara, o fata care sedea pe un bustean si Yeti (n. red. – animal sau om ipotetic, care traieste in tinutul zapezilor de pe Himalaya), care iesea din spatele unor tufisuri. Intre cei doi exista o legatura puternica, iar ideea unei prietenii intre doua persoane care la inceput par total diferite mi s-a parut a fi adevarata valoare a prieteniei. Mi-am dat apoi seama ca ideea era perfecta pentru concurs, asa ca am dezvoltat-o, adaugand aspecte emotionante, pentru a o inchega. Am fost multumita de felul in care a iesit, asa ca nu am mai stat pe ganduri si am inscris-o in competitia organizata de Colegiul Trinity din Londra.

Ce doresti sa transmiti prin piesa ta?
Vreau sa arat cum intre doua fiinte, care in aparenta nu au nimic in comun, poate sa se infiripe si sa se dezvolte o prietenie trainica, ce se iveste dintr-o data, cand nimeni nu s-ar fi asteptat. Desi despre Yeti, monstrul zapezilor, se spune ca este inspaimantator si rau, eu l-am transformat, in piesa mea de teatru, intr-un personaj pasnic, dornic sa lege noi prietenii trainice.

Cum ai aflat de acest concurs?
De la doamna profesoara de engleza, care ne-a spus sa scriem o piesa de teatru pentru exersarea limbii engleze, ca tema optionala de vacanta. Mi-a facut mare placere sa aud despre acest concurs, iar subiectul a fost o mare provocare pentru mine. M-am documentat asupra a ceea ce inseamna o piesa de teatru si m-am apucat sa scriu; nu a fost greu. Important este sa gasesti ideea care sa fascineze publicul si sa alegi modul de prezentare prin care aceasta poate patrunde in sufletele spectatorilor.

Din punctul tau de vedere, mai are noua generatie nevoie de teatru?
Da, are nevoie de arta, in general, pentru ca prin intermediul acesteia se exprima sentimente, dorinte si pareri despre un anumit lucru sau moment din viata cuiva. Arta formeaza caracterul, iar o iesire la teatru cu familia sau cu prietenii este mereu un prilej de bucurie si de relaxare, care nu ar trebui irosit. Prin acest concurs, Colegiul Trinity a incercat sa descopere dramaturgi capabili sa se adreseze noii generatii si s-o atraga catre arta teatrala.

De la ce varsta te-ai apucat de scris? Iti mai aduci aminte care a fost prima ta piesa?
Am inceput sa scriu acum cativa ani, cand mi-am dat seama ca scrisul face parte din mine. Am participat la doua editii ale Concursului de creatie literara „Marcela Penes”, iar talentul mi-a fost rasplatit cu doua premii I la faza municipala, precum si o mentiune si un premiu I la cea nationala. Pe langa povestiri scurte si poezii, am inceput sa scriu un roman si un manual pentru clasa pregatitoare, insa nu am publicat nimic pana acum. In ceea ce priveste piesele de teatru, nu mai scrisesem asa ceva pana la acest concurs, dar a fost o experienta minunata. Este foarte distractiv sa poti descrie toate detaliile scenice si tot ceea ce iti doresti sa vezi in piesa: muzica, actori, decoruri etc.

Ce reprezinta pentru tine acest premiu?
Sunt creativa, am multa imaginatie si sensibilitate si imbinat literatura pe care o citesc cu studiul serios al limbilor romana, engleza si germana. Stiu insa ca am de parcurs un drum lung pana la succes, dar cu rabdare si cu foarte multa munca, voi reusi. Acest premiu imi dovedeste ca nu ar trebui sa ma opresc din scris si ca reusesc sa-mi folosesc talentul literar si in limba engleza, pentru a-mi exprima sentimentele si ideile nu numai prin literatura, ci si prin dramaturgie. Prin intermediul indicatiilor scenice, am avut o posibilitate in plus de a coordona interpretarea, astfel incat actorii sa poata reda pe scena detaliile tabloului, exact asa cum mi le imaginasem. La atelierul care a avut loc la Londra, in cadrul festivalului organizat de Colegiul Trinity, am participat alaturi de actorii care au dat viata personajelor mele, lucru care mi-a aratat, o data in plus, cat de pretioase sunt aceste indicatii. Actorii mi-au cerut parerea pentru a putea pune piesa in scena conform indicatiilor din scenariul meu.

Care este piesa de teatru care te-a marcat?
As spune Mica sirena, pe care am vazut-o la Teatrul de Animatie „Tandarica“. M-au impresionat atat povestea, decorurile si efectele, cat si alegerea foarte buna a actorilor pentru fiecare rol. Din punctul meu de vedere, aceste aspecte asigura succesul piesei, avand ecou in randul publicului, emotionandu-l si tinandu-l cu sufletul la gura.

Ce dramaturgi preferati ai? Te inspira vreunul?
Nu mi-a venit pana acum ideea de a urmari un dramaturg anume. Am vazut cu placere piese de teatru variate, asa ca nu pot spune ca am unul preferat sau care sa ma inspire. La Londra, printre castigatori, am descoperit autori cu adevarat talentati. Pe langa fragmente din Yeti cel prietenos, am vazut atat piese intregi, cat si selectii din alte lucrari. Imi doresc sa urmaresc in continuare munca acestor dramaturgi. Imi place sa cred ca interactiunea dintre noi nu se va limita doar la autografele pe care ni  le-am oferit reciproc in cadrul festivalului.

Ce regizor ai alege pentru piesa castigatoare?
Cel mai mult mi-ar placea sa ma ocup eu si de regie, pentru a putea transforma scenariul exact in ceea ce imi imaginasem. Cand iti regizezi propria piesa, ai posibilitatea de a alege chiar tu actorii, decorurile si costumele, putand reda exact ce iti doresti.

Ai vreun actor favorit?
Nu. Cred ca actorul trebuie ales astfel incat sa se potriveasca rolului pe care trebuie sa-l interpreteze, iar pentru acest lucru, are nevoie de o calitate imporanta: sa stie sa dea viata personajului interpretat, conform indicatiilor scenice si regizorale.

Daca tot ce se intampla in jurul tau ar fi o piesa de teatru, ce nume i-ai da?
As numi-o Lumea mea sau Povestea a ceea ce ma inconjoara. In universul meu mai sunt si momente dificile. E adevarat ca exista suisuri si coborasuri, dar lumea mea este, in general, foarte frumoasa. Ma simt bine unde si cum sunt, precum si cu ceea ce sunt.

Vrei sa iti construiesti o cariera in teatru sau este doar o pasiune?
Deocamdata, as vrea ca teatrul sa ramana una dintre numeroasele mele pasiuni. Apoi, la momentul potrivit, dintre acestea le voi alege pe cele pe care vreau sa le transform in ceva mai mult decat simple hobbyuri.
Voi continua sa merg la teatru pentru a observa decoruri, actori, interpretari, povesti, efecte – pe scurt, tot ceea ce tine de piese, rafinand astfel modalitatile in care imi voi putea pune in aplicare viitoarele idei.

de Laura Braniste - 45051 afisari
 
         
 
1.7 - 19 voturi
 

Ultimele articole FREE