Iata o carte - nu ma feresc sa o spun apasat - de-a dreptul provocatoare! O recunoaste autorul insusi: ”Printre stenograme, dosare, libertati relative si biografii facute de altii, sportul ramane cea mai frumoasa digresiune si diversiune”. Sau, mai transant: „Sportul ramane una dintre cele mai complexe si mai drmatice activitati umane. Comertul care a inflorit in jurul sau il va afecta, dar nu il va aboli”. Aceasta provocare este intarita de catre un critic de autoritatea lui Nicolae Manolescu: „In toate articolele din culegerea de fata, se remarca lesne, dincolo de familiarizarea cu domeniul, perspectiva etica, fara aroganta moralizare, din care autorul priveste performanta si,deopotriva, viata sportiva”.

Ca sa nu va mai tin cu sufletul la gura, am sa spun ca aceasta carte se cheama: „Din tara in care stanga e Cartu si dreapta e Lacatus” si este scrisa de Iont Vulpescu (n.red. Ionut Vulpescu „Tara in care stanga e Cartu si dreapta e Lacatus”, Editura ART, 2012) nume cunoscut cititorilor unor publicatii precum „Cultura”, „ProSport”sau „Q Magazine”. Asadar, inca un om de litere care se dedica lumii sportului.
Nimic nou sub soare,de vreme ce la noi, este o frumoasa traditie care incepe cu G. Calinescu si Camil Petrescu si ajunge la Eugen Barbu, Ion Baiesu,T. Mazilu, Radu Cosasu, culminand cu Fanus Neagu si nedezintita-i capodopera, „Cronici afurisite”. Surpriza abea acum vine, fiindca autorul provocarii este licentiat  in teologie si  doctor in filosofie. A fost consilier al presedintelui Ion Iliescu si, in prezent, indeplineste functii de raspundere intr-un important partid politic(nu spun care, fiindca nu vreau… sa politizez recenzia!).

Exista si o imprejurare aparte care explica si sustine aplecarea lui Ionut Vulpescu spre lumea sportului:el s-a nascut in anul 1976, „anul in care Nadia Comaneci lua primul 10 din istoria gimnasticii”. Coincidenta pe care Ionut Vulpescu si-o asuma si o transforma in provocare.
Deloc intamplator, o buna parte din materia cartii este consacrata „sportului-rege”. Numai ca eseistul are inteligenta de a nu cadea in extaz metaforic si nici in apologetica publicitara. Are, in acest sens, un model nedezmintit, pe regretatul Ioan Chirila. Cel pe care il numeste”un scriitor in tara ziaristilor” si de la care a invatat sa impace lumea literaturii si lumea gazetariei sub zodia unui semn de carte si a unor povesti frumoase. De aceea, in perspectiva lui Ionut Vulpescu, fotbalul ”nu este numai joc, ci si o religie laica. Pentru ca, asemenea religiei adevarate, fotbalul ofera permanent suporterului mangaiere si promisiunea ca mereu o poate lua de la capat, ca si exemplul permanent al victoriei Binelui”.

Deloc intamplator, pagini de o remarcabila sagacitate a observatiei si de o rafinata scriitura dedica Ionut Vulpescu Universitatii Craiova, pe care cu talc o numeste „o mare iubire, o mare suferinta”: „Metafora a fotbalului romanesc, in ansamblul sau, prabusirea Universitatii Craiova a indoliat multimi uriase de suporteri. Era, nu-i un secret, cel mai iubit club din provincie si unul dintre cele mai iubite cluburi din tara - si a contribuit intr-o masura insemnata la scaderea considerabila a interesului pentru fotbal in tara noastra”. Amare constatari care conduc la adevarata cauza a cauzelor: goana nebuna a unor asa-zisi manageri dupa profitul imediat in dauna valorii, a muncii tenace pe care aceasta se cladeste si se confirma! Constanta si salutara intoleranta la impostura si la cupiditate care se regaseste intr-o ampla suita de portrete in apa tare pe care Ionut Vulpescu le dedica (vorba sa fie!) unor personaje emblematice ale dictaurii banului asupra valorii spirituale si morale a competitiei sportive.

Firesc este ca, in antiteza, tanarul autor sa consacre emotionante pagini unor figuri legendare ale fotbalului, intre care, portretul lui Nicolae Dobrin este memorabil: „Dobrin nu a murit, pentru ca posteritatea lui se bazeaza pe emotie, amintire, stare de gratie. El nu e campionul imaginii, orice imagine are termenul ei de valabilitate, e campionul frumusetii fotbalului transmis din gura in gura, de la suflet la suflet. I-a obligat pe oameni sa aiba amintiri. Dobrin ne-a obligat <<sa punem ceva in rama>>”.
Original, fara a fi si ostentativ (sau poate tocmai de aceea!), Ionut Vulpescu este un autor care provoaca, incita si captiveaza. Iar cartea de fata este, fara doar si poate, o carte „de pus in rama”.