Ministrul mediului, Laszlo Borbely, se dovedeste a fi un partener de discutii fantastic… Daca experienta politica l-a ajutat sa faca fata ori­caror atacuri, oricit de puternice, in tenis si in teatru Laszlo Borbely nu a acceptat excesele, cautind mereu o cale de mijloc… Desi maghiar, Laszlo simte si traieste romaneste intr-o maniera pe care multi romani nu ar intelege-o…

Domnule Laszlo Borbely, ani intregi ati jucat teatru… Nu vi se face dor, din cind in cind, sa mai urcati pe scena?
Oh, da, mi-e dor de scena! E, intr-adevar, o satisfactie imensa sa joci in fata spectatorilor - numai cine a fost pe scena stie ce inseamna aceasta. Cel care a jucat teatru in fata spectatorilor ramine cu aceasta dragoste, o dragoste care nu se uita cu una, cu doua! Dorul de a fi pe scena nu dispare niciodata. Politica, intr-un fel, este o scena, numai ca aici nu joci doar un spectacol… Dar, credeti-ma, faptul ca am jucat m-a ajutat si in politica.

Citi ani ati „slujit“ teatrul?
Din ’74, de cind eram student. Am jucat in vreo trei trupe de teatru. Dupa un timp, am continuat la Tirgu-Mures, pina in ’91.

Ati ramas la amatori?
Artist amator, da, in trupa stu­den­teasca de teatru.

Ce personaje ati interpretat? Care a fost preferatul dvs.?
Am jucat multe personaje negative, dar si pozitive. Pentru un actor, orice personaj este o provocare si nu cred ca un rol negativ este mai putin incitant decit unul pozitiv. Mi-a placut, de pilda, Sancho Panza: am fost Sancho Panza in Don Quijote, un music-hall pe care l-am jucat in ’81 cu trupa de teatru.

Daca acum ar veni un regizor sau un producator sa va propuna un rol intr-un film sau intr-o piesa de teatru, ce ati face? Ati accepta?
As fi in dilema, pentru ca, atunci cind ajungi politician - mi-am dat seama mai tirziu de acest lucru -, oamenii au o alta perceptie despre tine. In momentul de fata, daca tinem seama de modul in care este perceput politicianul in Romania, cred ca multi ar spune: „Uite, domnule, vrea sa se dea in spectacol; nu-i ajunge ca este politician, uite ce
face!“. As avea aceasta dilema fata de modul in care ar receptiona cetateanul de rind faptul ca, uite, domnule, un politician apare intr-o piesa de teatru ori intr-un film…

Ati depasi totusi dilema in cauza?
Nu stiu. Daca as fi acolo, pus in fata propunerii concrete, atunci as decide, dar acum n-as putea sti. Vreau sa va spun ca noi (cei citiva deputati) chiar am incercat sa punem in scena si o piesa de teatru…

Pe care dintre cele doua scene - politica si teatru - sint mai dulci aplauzele?  
Primesti, evident, mai putine aplauze in politica; uneori, primesti chiar fluieraturi. Si in politica, la fel ca in orice punere in scena, conteaza prestatia „actorului“. Dupa parerea mea, daca politicianul are o prestatie buna, atunci nu este adevarat ca oamenii nu-l apreciaza. Pina la urma, il apreciaza chiar mediul in care este. Depinde foarte mult de omul respectiv…

Politicianul este un actor si joaca doar un rol. Cum sa crezi in el? Este suficient sa fie convingator?
Nu. Evident, trebuie sa ai grija. Foarte multi politicieni apeleaza - si citeodata au succes - la un discurs demagogic, nesincer. Cu un discurs de acest fel, pentru o perioada limitata, au un impact anume, dar nu cred ca asa trebuie facuta treaba. Sinceritatea sau empatia deschisa poate cintari mai mult decit un mesaj popular si atit. Niciodata nu am acceptat asa ceva, pentru ca oamenii simt daca esti gol de continut.

„Am dovedit ca sintem loiali acestei tari“
V-ati simtit vreodata atacat de nationalisti?
Nu, dar sint unele mentalitati care ies la iveala… Totusi, nu prea se intimpla la nivelul relatiilor interumane. Am avut si eu o intimplare: am asistat la scene in parlament, cind un domn deputat de la Romania Mare avea un discurs fulminant impotriva noastra, a ungurilor, dupa care a venit si mi-a zis: „Hai, lasa, ca am spus-o si eu asa, ca un discurs politic. Hai sa bem o cafea“. Eu asemenea lucruri nu accept.

Sa recunoastem, nu aveti parte doar de asemenea „onoruri“. Maghiarii romani sint acolo unde se iau decizii de ani…
Atitudinea corecta, relatia cu ceilalti sint mereu apreciate. Pe noi, etnicii maghiari, ne accepta oamenii, slava Domnului, in functii de conducere de atitia ani si ne vad cum muncim. Si-a dat seama, sper, toata lumea ca sintem cetateni loiali ai Romaniei, dar avem aceasta cutuma, aceasta limba materna pe care o prezervam, luptind pentru drepturile minoritatii maghiare… Asa cum sirbul din Romania cere educatie pentru sirbi in limba sa…

Pentru o femeie presedinte n-am fi pregatiti, spun unii. Dar sa avem un presedinte ungur?
In 1996, cind Frunda a candidat la presedintie, una dintre glumele lui a fost: „Va avea Romania un presedinte de etnie maghiara cind va avea SUA un presedinte de culoare“. Era ceva ireal ca SUA sa aiba un presedinte de culoare. Iata ca, de anul trecut, SUA au un presedinte de culoare…

Ar avea mai mari sanse acest ungur, daca ar candida ca independent?
Nu stiu, dar cred ca si aici calitatea omului conteaza foarte mult.