Nascut la Suceava, in tinutul splendid al Bucovinei, Ilie Micolov este un artist cu o evolutie atipica in peisajul muzicii pop romanesti. Atras de muzica inca de la 12 ani, cind a invatat sa cinte la chitara, Micolov nu a incetat nicio secunda sa isi cultive, cu sensibilitatea-i caracteristica, aceasta pasiune, sperind sa faca parte dintr-o orchestra adevarata.

Iarna trecuta, cantautorul Ilie Micolov s-a internat la Spitalul de Pneumoftiziologie Bacau. Acolo l-am vizitat, in salonul de rezerva care il ospetea cu un pat de fier si o noptiera plina cu medicamente. La plecare, cu un pesimism descurajator, mi-a spus: „Nu se stie cind ne vom mai intilni… Ramin cu
cele mai frumoase ginduri, ca om si ca impletitor de vorbe“. Dupa aproape un an, pesimismul a disparut si, odata cu el, s-a risipit si tristetea de pe chipul artistului...

Iata ca ne-am reintilnit! Cum va simtiti acum?
N-as vrea sa imi mai aduc aminte de spitalul din Bacau, unde sint niste oameni extraordinari, dar starea sanatatii mele nu a fost si nu este una prea buna.

Credeti ca noile metode de productie din domeniul muzical vor afecta perceptia tinerei generatii atunci cind vine vorba de muzica?
Din pacate, muzica este privita azi ca o afacere. Odata cu schimbarea unor tehnici majore de inregistrare, de copiere, multi tineri au impresia ca pot sa produca singuri muzica. Aceasta le alimenteaza elanul, crezind ca orice fel de element artistic poate fi benefic si poate fi adus la rang de lege. Totusi, nu este chiar asa…

Dar pe ei ii intilnim, ii vedem si ii ascultam. Alternative sint putine.
O decenta masura de rebeliune concura la stabilirea competitivitatii. Cu toate acestea, nu trebuie sa existe ideea mediatizarii excesive, neselective. Intil­nim, vedem, ascultam orice. Din pacate, acest „orice“ ingroapa adevaratele valori. Fiecare dintre noi reprezinta un univers, dar credinta ca toti sintem cei mai buni descompune creatia artistica, pierzindu-se ideea de valoare si nemaiputindu-se departaja autenticul.

Care este sursa destramarii valorii?
Sintem cu totii incatusati de o criza mondiala. Problemele unora sint acute si majore, ajungindu-se la dictonul „homo lupus homini“ (omul, lupul oamenilor). De fapt, aceasta este virtutea societatii in care traim.

Unde ne sint cintaretii de altadata?!
Unii artisti din vechile generatii nu isi impun cu orice pret cadenta mediatica. Intr-o Romanie a influentelor nepotiste, este favorizata difuzarea a tot ce le trece unora prin cap. De aici decurge cresterea numarului de productii muzicale si, deopotriva, imputinarea valorilor. Dar nonvaloarea nu poate ramine la infinit.

Care dintre genurile muzicale sint cele mai „daunatoare“ pentru cultura noastra muzicala?
Exista si o muzica, hai sa ii spunem orientala, ramasa in singele poporului roman, trecut prin fanari, prin turci, atitia ani. La aceasta cruce a drumului matasii, in afara de marfuri s-au facut si schimburi culturale, care si-au pus pecetea pe cultura romaneasca (a se vedea muzica aromana, macedoneana, greceasca, iugoslava, muzici la limita granitelor Romaniei, care fac totusi parte din cultura minoritatilor nationale). Daca ele impresioneaza si dau nastere unor „curenti culturali“, cum ar fi manelismul, atunci nu este nimeni vinovat ca poporul accepta. Trebuie sa mai luam in calcul ca exista oameni care nu au nici electricitate, ca foarte multe regiuni ale tarii sint intr-un stadiu de subdezvoltare economica specific anilor 1958-1965. Multi nu isi pot permite sa pla­teasca pentru un spectacol bun, pentru ca aceasta inseamna mincarea lor pe o saptamina. Daca intelegem si acest aspect social, atunci ne dam seama ca traversam o perioada grea.
Dar nu toti cei care asculta cintece mediocre sint amenintati de saracie fara nicio iesire. Sistemul de educatie si invatamint este foarte zdruncinat. De aici pleaca abaterea culturii. Romanii, sensibili si, mi se pare mie, un pic creduli, nu trebuie sa-si piarda identitatea cintecului. Fiecare popor isi manifesta frumosul in felul, in sinul si pe limba lui. N-ai sa vezi greci care recurg la alte culturi, poate nici italieni, francezi, englezi, asiatici si altii. Fiecare tine la cultura lui. Pina si eschimosii care traiesc printre gheturi au o cultura si un cintec. Romanii ar trebui sa se foloseasca de inima, de puterea, de mintea si de frumosul din tara asta pentru a-si crea propria arta. Nu ar trebui sa apelam la alte culturi, pentru ca romanii, in majoritatea lor, nu stiu decit „te iubesc, Mario“, „te iubesc, Ioane“!

Credeti ca Malina Olinescu sau Madalina Manole „au cedat“ in fata unei crize culturale?
Eu le-am cunoscut, stiu bine lumea muzicala. Nu as dori sa spun prea mult despre tragedia lor. Nimeni nu poate fi stapinul adevarului. Madalina si Malina trebuie privite din doua planuri diferite, ca traire sociala. Au fost apropiate de ideea de familie, de obsesia de a avea un copil. Nimeni, nicicind nu poate sa stie ce s-a intimplat cu adevarat. Presupuneri sint, pareri de rau, la fel. Nu-i cazul sa-mi dau cu parerea. Cert este ca, in general, dragoste cu sila nu se poate, de cind lumea si pamintul. In lucrari literare precum romanul Ion, unde pamintul este dorinta acerba contra iubirii, contra frumosului, contra dragului, se oglindeste aceasta. Oamenii nu vor intelege niciodata diferenta de virsta si de ideal. Fiecare crede si intelege altceva, fiecare isi alege modul de a trai si fiecare e dispus sa astepte. Daca Malina si Madalina au ales sa plece din calea destinului, nu putem afla sau condamna un vinovat. Sint multe cazuri de suicid. Deceptiile si alte motive ii determina pe multi sa opreasca lupta, prin moarte. Se intimpla, din pacate, si copiilor intre 18 si 24 de ani... Unii dintre noi cedeaza in fata neimplinirilor, neintelegerilor in familie, neintelegerilor sufletesti, a iubirilor neintelese si platesc prin moarte tributul sensibilitatii.

Cum suportati infringerile?
Continuind!... 

Ati primit si ati daruit Dragoste la prima vedere. Ce daruiti si ce primiti acum?
Aceleasi! In ultima perioada am fost foarte aglomerat, cu aparitii la mai multe posturi tv. De curind, Electrecord incearca sa renasca din cenusa infernului, cum ar veni. Dintre toti artistii timpului meu, incepind cu anii ’60 pina acum, am fost nominalizat la premiile Electrecord, am primit o diploma, un premiu de excelenta, o placheta Electrecord. Activitati sint. Mai prind o sindrofie, un spectacol, o emisiune tv… Vin sarbatorile si speram cu totii sa avem o bucatica de cozonac pe masa. Mergem cu toate mai departe, singurul lucru de baza pe care il rivnim la nesfirsit, si cei bogati, si cei saraci, fiind sanatatea. Pe ea n-o putem plati cu absolut nimic, in fata naturii.

Dumnezeu sa ne ajute sa ne pastram gindul frumos, lumina din ochi si gindire, sanatatea trupului si sa putem, noi, artistii, sa mai daruim, din cind in cind, un refren de bine si frumusete!