Pe 12 si 13 ianuarie 2012, pe scena Ateneului Roman, maestrul Aurelian Octav Popa a fost aniversat prin doua concerte-eveniment, in care Filarmonica „George Enescu“ a cantat Beethoven, Mozart si Mendelssohn-Bartholdy, chiar sub bagheta dirijorala a sarbatoritului.

Cei care il cunosc pe Aurelian Octav Popa ca pe un veritabil „star-clarinetist“, asa cum l-a numit prestigioasa publicatie germana Berliner Morgenpost, si il admira pentru „sunetul de aur“ al clarinetului sau, au avut acum ocazia sa se bucure si de maiestria sa dirijorala, deprinsa la scoala marelui Sergiu Celibidache. Cariera de peste 50 de ani a maestrului s-a situat, chiar de la inceput, sub semnul excelentei, prin castigarea, inca din timpul studentiei, in anul 1959, a Premiului l la celebrul Festival International Primavara de la Praga. Afirmandu-se intr-o astfel de manifestare, Aurelian Octav Popa a reusit performanta de a fi primul instrumentist roman laureat al unei competitii muzicale internationale. Dupa absolvirea Conservatorului de muzica din Bucuresti (1962), maestrul Popa a devenit clarinetist al Filarmonicii „George Enescu“, din 1989 activand ca dirijor al Filarmonicii „Marea Neagra“ din Constanta, fara a parasi Filarmonica bucuresteana. De-a lungul carierei sale, publicatii renumite din Europa si din America i-au dedicat cronici elogioase, recunoscand astfel talentul sau la nivel international. O dovada a valorii sale o reprezinta si CD-urile care i-au fost editate la Bucuresti, Londra, Paris si, mai cu seama, discul extraordinar Romania Today, interpretat impreuna cu sotia sa, violista Sanda Craciun, si editat in Germania de Sonoton-München.

In anul 1979 ati avut prilejul sa cantati sub bagheta dirijorala a lui Sergiu Celibidache. Cum era omul si dirijorul Sergiu Celibidache?
In inregistrarile repetitiilor acestor concerte de la Ateneu sunt secvente in care se vede cum m-a descoperit Sergiu Celibidache. La un moment dat, mi s-a adresat, uimit ca ii anticipam instructiunile: „Mai, de unde stii tu toate astea inainte sa ma fi cunoscut pe mine?“ si, aratand inspre locul meu, al clarinetului, a adaugat catre ceilalti din orchestra: „Asta e Romania, mai baieti!“. Dupa repetitii imi spunea ca eu am muzica in inima si ca el mi-o va pune si in maini, in sensul ca ma va invata sa dirijez…

Continuarea a fost ca ati urmat cursurile de dirijorat pe care Sergiu Celibidache le tinea la Trier…
Da. Si chiar mai mult, dupa perioada de master-class, m-a invitat la vila lui de pe coasta Cataloniei, la Cadaques, unde m-a gazduit cateva zile, oferindu-mi intregul etaj 1 al vilei. Aceasta localitate, Cadaques, este renumita prin faptul ca a fost si este frecventata de artisti celebri, printre care Dali, Picasso, Joan Miro, actrita Melina Mercouri etc.

Cum va petreceati timpul la Cadaques, alaturi de o celebritate precum Sergiu Celibidache?
In cel mai firesc mod. Ne plimbam, inotam, mancam, m-a invatat sa beau orzata, o bautura traditionala spaniola. Imi amintesc cu placere de apropierea fireasca de Celibidache, alaturi de care mergeam la plaja, impiedicandu-ne unul de altul prin nisip si pietre, momente privilegiate pentru mine, pentru memoria mea afectiva… Felul in care vorbea Celibidache si modul lui de a fi, atat de apreciat ca „original“, erau ceva cu totul firesc, normal. De altfel, omul este lasat pe lume cu vocatia originalitatii.

Cand l-ati intalnit ultima oara?
In 1996, la Paris, in timpul unui turneu. L-am intalnit la Schola Cantorum, unde tinea un master-class. Intr-o scurta pauza a fost foarte bucuros sa se intretina cu Sanda, sotia mea, care cantase si ea sub bagheta lui, la Bucuresti. Mie mi-a „clipit“ din sprancene, un gest discret, dar de ajuns pentru adio. Nu m-am gandit atunci la acest sens, ci la o ghicitoare a lui de la cursurile de dirijat, cand tacta cu bagheta la limita perceptibilului si ne intreba: „Am dirijat sau nu“?

Ati colaborat cu Ion Caramitru, alaturi de care ati realizat spectacole in care arta muzicala se impleteste cu poezia. Ce ne puteti spune despre acest gen de reprezentatie?
Spectacolul din 15 ianuarie, de ziua lui Eminescu, cand s-a sarbatorit si cea de a doua editie a Zilei Nationale a Culturii Romane, a avut loc la Academia Romana, cu texte din Eminescu si un rezumat din istoria muzicii, la clarinet, de la Bach pana la Messiaen.

Cum ati ajuns la acest gen de spectacol, in care clarinetul isi impleteste sunetul armonios cu cel al poeziei?
Meritul si faima acestui gen apartin duoului initial, Ion Caramitru - Dan Grigore, Ovidiu Iuliu Moldovan propunandu-mi si mie un recital asemanator. In timp, au urmat mai multe astfel de spectacole de muzica si poezie, onorate si de actritele de mare rafinament Leopoldina Balanuta si Valeria Seciu, uneori fiind prezent si Iosif Sava.
Despre Valeria Seciu trebuie sa spun ca am vazut-o recent in toata splendoarea persoanei sale si a rolului din Macbeth. Si, iata, am iesit, gratie Valeriei, din zona evocarilor si cred ca prezentul suna cam asa: dirijez si cant cat trebuie si am sansa sa fiu alaturi de artistul-artist si omul-om Ion Caramitru, care ma cauta pentru serile Eminescu si imi ofera spatiu pentru Bach, Messiaen si Enescu. Urmatorul turneu in care vom pleca, probabil anul acesta, va fi pe coasta de vest a Statelor Unite. Si, poate, si mai departe, cine stie?