A stiut sa faca diferenta intre adevar si minciuna, militand pentru bunastarea unei tari care nici macar nu era a sa.

Lupta, sacrificiul si suferinta s-au suprapus unei personalitati de o inalta cultura, care a pastrat neatinse romantismul si tandretea, printr-o frumusete fizica si sufleteasca unica. Insa, pana la a atinge aceste performante, regina Maria a Romaniei a trebuit sa dea piept cu un destin care nu a fost mereu de partea sa…
Pe 29 octombrie 1875, publicatia londoneza Times primea un mic anunt, redactat in graba, telegrafic si sec, semnat chiar de cei trei medici care asistasera la nasterea celei care va deveni, peste ani, regina Maria a Romaniei. Fiica ducelui Alfred de Saxa Coburg si Gotha, cel de al doilea fiu al reginei Victoria, si a ducesei Maria Alexandrovna, Maria Alexandra Victoria a fost, pentru inceput, principesa de Edinburg, devenind apoi printesa a Marii Britanii si a Irlandei de Nord.
Cu doi ani inainte de majorat, Maria Alexandra Victoria se logodeste cu printul Ferdinand de Hohenzollern, mostenitor al tronului Romaniei, iar in mai 1892, la Potsdam, cei doi isi pun pirostriile, in absenta tatalui logodnicei, care nu era de acord cu aceasta casatorie. La doar 47 de ani, dupa moartea regelui Carol I (1914), Maria devine regina tuturor romanilor, alaturi de regele Ferdinand. Placandu-i barbatii frumosi si cei care purtau uniforma, regina Maria a avut numeroase aventuri care au atras asupra sa o serie de acuze: doi dintre copiii sai, principesa Ileana si printul Mircea, ar fi fost ai printului Barbu Stirbei, iar fiica sa cea mare, Maria, ar fi rezultat dintr-o relatie de cateva zile cu un tanar locotenent (Zizi Cantacuzino, aghiotantul sau). Toate aceste zvonuri erau alimentate de Zoe Sturdza sau chiar de Martha Bibescu, doua dintre rivalele reginei, care incercau sa-i pateze imaginea maculata…
Dincolo de aceste barfe mondene, regina romanilor s-a folosit de prestigiul si pozitia sa pentru a continua opera sociala si culturala initiata de Carmen Sylva. In timpul razboiului, Maria a organizat si condus un serviciu de asistenta medicala pentru soldati, mergand nu de putine ori pe front, pentru a-i incuraja pe acestia. Mai mult, razboiul balcanic a gasit-o pe principesa Maria ingrijind bolnavii din lagarele de holera, iar mai tarziu, bolnavii de tifos din Moldova, in timpul Primului Razboi Mondial.
Nehotararea si timiditatea regelui Ferdinand au determinat-o pe regina Romaniei sa intervina decisiv si in problema intrarii Romaniei in Primul Razboi Mondial, alaturi de Anglia, Franta si Rusia. In afara de aceste interventii in plan politic, regina si-a adus contributia si la promovarea si imbunatatirea imaginii Romaniei: a intreprins vizite oficiale in Anglia, a avut intrevederi cu sefii politici ai statelor Antantei, publicand articole in diverse ziare sau vizitand Occidentul dupa incoronarea ca suverana a Romaniei Mari, totul pentru a face cunoscute istoria si cultura poporului roman.

Implinirea prin suferinta si scriitura
Daca in fata regelui Ferdinand reusea sa se impuna, regina Maria nu a putut sa accepte regulile stricte impuse de Carol I la curte, atmosfera rigida, urmarind cu tot dinadinsul sa-si castige libertatea. Independenta dupa care tanjea era alimentata de calitatile unanim recunoscute: frumusetea rapitoare, inteligenta, vointa iesita din comun, eleganta, simtul umorului si romantismul. Refugiindu-se in fata foii de hartie si a condeiului, regina Maria a scris proza, poezii si povestiri, acesta fiind modul sau de a-si cultiva pasiunea pentru arta, indiferent de forma ei.
Cu o vitalitate de invidiat, Maria a Romaniei a intruchipat ani de-a randul idealul romantic al oricarui barbat: era sanatoasa, nobila in atitudini si de un feminism tulburator, calitati care au determinat-o pe Hannah Pakula sa-i atribuie supranumele de „ultima romantica“. Totusi, regina nu era pe deplin fericita… In clipele de izolare ea suferea cumplit din cauza convingerii ca a fost atrasa intr-o „capcana“: i s-a atribuit doar „misiunea“ de a naste un mostenitor pentru tronul lui Carol I (fiul sau, Carol Caraiman, viitorul rege Carol al II-lea), distrugandu-si astfel tineretea si frumusetea intr-un castel rece, spionata de servitoare si de guvernante.
La moartea sa (18 iulie 1938, Pelisor-Sinaia), patriarhul Miron Cristea, cel care o crestinase, va rosti o scurta rugaciune, inchizand cu un gest bland superbii ochi care au fascinat zeci de personalitati si spunand: „In tot cazul, se va putea spune ca a fost o femeie care si-a trait viata intens“. Inainte de a fi condusa pe ultimul ei drum, regina Maria a Romaniei a primit salutul militarilor cu baionetele infipte in pamant si patul armei in sus, un gest unic pe care armata nu l-a oferit niciodata unei alte personalitati. Corpul neinsufletit a fost apoi depus la Manastirea Curtea de Arges, alaturi de regele Ferdinand, Carol I (bunicul lui Ferdinand) si Elisabeta, fiica sa, iar inima ei a ajuns la Balcic.