Roxana Ciuhulescu despre experienta din Australia: "Cu greu am acceptat esecul"

Adaugata 2013-01-04, la ora 08:57:07
Roxana Ciuhulescu despre experienta din Australia: A castigat trofeul “Femeia Anului 2012” la Gala Premiilor Casino Life & Business Magazine, eveniment ce a avut loc la sfasitul anului trecut, la Premier Palace Hotel & SPA 5*, sila care au participat numeroase vedete printre care s-au numarat: Anamaria Prodan, Laurentiu Reghecampf, Andreea Cretulescu, Mircea N. Stoian, Daniel Onoriu, Alessia, Carmen Serban, AG Weinberger, Dan Helciug, Roxana Iliescu. De asemenea, la eveniment au luat parte si numerosi sportivi de marca precum Ionut Pitbull Atodiresei, Viorel Simion, Benjamin Adegbuyi sau Alin Panaite, antrenorul luptatorilor de K1.

Roxana Ciuhulescu era candva femeia cu cele mai lungi picioare din showbiz. A devenit una dintre cele mai populare vedete de televiziune prezentand masini interesante, subiecte captivante, interviuri cu vedete, avioane, elicoptere si, de ce nu, ambarcatiuni. Emisiunea sa are o istorie de mai bine de 16 ani, aceasta fiind prezentata pe rand de Dan Bitman, Florin Chiriac, Eugenia Serban si Alexandra Dinu. De mai bine de 12 ani Roxana este redactor sef al revistei ProMotor, producatorul emisiunii si totodata prezentator (a lipsit totusi din centrul atentiei in timpul perioadei de maternitate, cand Eduard Darvariu i-a tinut locul ajutand-o sa-si pastreze emisiunea).

Roxana a oferit un scurt interviu revistei VIP in care a vorbit despre relatia cu fiica sa, dar si despre pasiunea sa pentru adrenalina.

“M-am ridicat si am luat-o de la capat”

Am inteles ca ai picat testele la pilotat avioane de razboi, in Australia, din pricina inaltimii. Cum te-ai simtit atunci?

Desi de un an de zile prezentam cea mai populara emisiune auto din Romania, ei bine, am lasat totul si am plecat in Australia sa-mi vad visul cu ochii: acela de a face scoala de aviatie militara. Am fost declarata inapta la testele fizice si asta din cauza inaltimii. Dezamagirea a fost mare si cu greu am acceptat esecul. Lasasem totul in Romania iar acum eram pusa in situatia in care trebuia sa iau totul de la capat. Nu ma interesa nimic altceva, nu m-a furat mirajul strainatatii, pur si simplu am considerat ca nu mai merita sa raman acolo daca am pierdut ce-mi doream cel mai mult. M-am ridicat si am luat-o de la capat. M-am intors in Romania si am continuat ceea ce lasasem: emisiunea ProMotor. Abia in 2007 am inceput sa fac scoala de aviatie in Romania, la Becker Aviation unde am invatat sa zbor pe elicopterul Robinson 22. A fost una dintre cele mai frumoase perioade din viata mea. 

Care sunt cele mai bune sfaturi de viata pe care le-ai primit de la sotul tau?

In fiecare zi imi da cel putin un sfat, chiar daca de cele mai multe ori iau decizii singura, fara sa-l consult. Insa mereu ma pondereaza, ma sfatuieste sa nu reactionez impulsiv. Am inceput sa invat si sa adopt atitudinea lui (mai) matura. 

Consideri ca ai putea prezenta si alt gen de emisiune? Imposibil sa nu fi primit si alte oferte de colaborare…

De-a lungul celor 13 ani de cand sunt in ProTv am fost implicata si in alte emisiuni/proiecte - „Vara Ispitelor”, „Bodyguard” sau „Baieti Buni”. De trei ani joc alaturi de George Mihaita, Virginia Mirea, ValentinTeodosiu sau Emilia Popescu in piesa "Casa Zoikai" la Teatrul de Comedie. Nu ma vedeam jucand teatru insa daca regizorul Alexandru Tocilescu mi-a oferit aceasta sansa, n-am vrut sa-l dezamagesc. Sper si 2013 sa fie un an cel putin la fel de bun ca 2012 si poate cine stie, voi avea si alte proiecte legate de tv, teatru sau de sport. Sunt o persoana foarte activa, probabil ca am rezistat atatia ani la ProMotor si pentru ca mi-a placut munca de teren. Nu este usor sa filmezi pe strazi cand sunt -5 grade sau +42 grade, ploua, ninge sau bate vantul, insa pasiunea si dragostea pentru masini m-au motivat si m-au determinat sa-mi iau carnet pentru toate categoriile de autovehicule. 

“N-as vrea sa simt ce probabil simte mama mea atunci cand fac lucruri aparte”

Ce spune fiica ta despre dorinta de adrenalina a mamei sale? Te mosteneste in aceasta privinta?

Ana este prea mica sa inteleaga exact ce face mama ei la televizor. Insa m-a distrat teribil cand m-a intrebat de ce eram in avionul verde si de ce nu era si tata. Sper sa nu ma mosteneasca in aceasta privinta pentru ca nu vreau sa o stiu in pericol si nici n-as vrea sa simt ceea ce probabil simte mama mea atunci cand fac lucruri deosebite. Fetita mea nu da semne ca ar avea inclinatii catre aceste sporturi si oricum cred ca este prea devreme sa ne dam seama daca are... Oricum este innebunita dupa balet si inot, pe care le practica cu mult drag. 

Pentru ca tot a venit vorba de fiica ta, iti propunem o intoarcere in timp. Cum era Roxana Ciuhulescu in copilarie? 

Eram foarte timida, nu prea sociabila, blanda cu colegii si prietenii, insa foarte rea cu cei care ma suparau, ba chiar usor violenta... 

Consideri ca este un atu faptul ca esti specializata in domeniul masinilor?

Am invatat multe in cei 13 ani de ProMotor insa nici acum nu ma consider un as al masinilor. Cand iti place ce faci, inveti poate si fara sa vrei, prinzi totul din zbor. Am avut norocul sa lucrez cu producatori foarte buni, cu piloti-campioni, dar si sa testez cele mai noi masini auto aparute pe piata. 

Am inteles ca esti superstitioasa. Care a fost cea mai ciudata experienta?

Sunt superstitioasa, dar nu exagerat. Urasc cand o pisica neagra imi taie calea pentru ca este semn rau, mi-e frica de cifra 666, nu ma intorc acasa dupa un lucru uitat decat daca este extrem de important si nu imi pun lucrurile pe dos. Cred insa in puterea mintii: eram in lift; cum am urcat in el eram sigura ca se opreste intre etaje si exact asta s-a intamplat. Deci, mai bine sa gandim pozitiv.

de Edith Alexa - 4386 afisari
 
         
 
2.9 - 1921 voturi