Lia Bugnar - portret al artistei la tinerete

Adaugata 2014-09-23, la ora 10:41:15
Lia Bugnar - portret al artistei la tinerete Nu o sa iti vina sa crezi ce istorie duce cu sine Lia Bugnar (45 de ani), actrita, scenarista, regizoare, poate cea mai la moda artista din teatrul independent romanesc!

Ce ai facut la Revolutie, Lia Bugnar?
Cum ce-am facut la Revolutie? Revolutia am facut-o. Nici mai mult, nici mai putin. Era pe 22 noaptea si taica-miu cu frati-miu erau deja pe la Inter pe-acolo. Si eu cu mama, femeile, ramasesem acasa. Si, la un moment dat au inceput aia sa urle pe la televizor ca "stim ca e bine in case, dar iesiti in strada sa aparati televiziunea!". Moment in care am tasnit pe holul blocului de zece etaje si am inceput sa strig indemnuri la lupta, chestii care contineau ca apelativ cuvantul "lasilor". Si-au iesit niscaiva vecini, barbati, si am plecat toti la Revolutie. Cand am vazut, pe langa televiziune, primul om impuscat pe bune - avea o rana sangeranda in picior -, m-am lasat pe vine langa un gardut si nu m-am mai miscat de acolo. La un moment dat stiu ca a oprit un camion plin de oameni in fata mea si unul a strigat "Cine merge la Otopeni sa descarcam medicamente?" Mi s-a parut o iesire buna din situatie si m-am suit in camion. Am ajuns la Otopeni, unde nu era nici macar un piramidon. In schimb erau o gramada de soldati tineri care aveau exact varsta ca sa agate o fata ca mine si eu exact varsta sa ma las eventual agatata. Nu am mai apucat.

Cum era in aeroport?
Stii incidentul de la Otopeni, da? Soldatii acestia, prietenii mei, i-au impuscat pe altii despre care li s-a spus ca sunt teroristi. Aeroportul avea geamuri mari si se vedea totul pana in strada. Baietii de la Otopeni nu aveau nicio zi de tragere. Si superiorii lor le-au zis: Gata, vin teroristii!, ca fusesera anuntati prin statie. Si i-au pus sa traga. Si aia, care erau tot soldati, ca astia, nu stiau indicativul sau stiau altul. Si cert e ca prietenii mei, cu care ma conversasem eu, erau imbranciti de superiorii lor: “Futu-ti mortii ma-tii, trage!”. I-au obligat sa traga. Si ei au tras. Si am stat si m-am uitat ca la jocuri pe calculator cum prietenii mei ii impuscau pe ceilalti. Care a avut noroc si s-a tranit pe jos a scapat. Care nu, nu! Urlau: “Nu trageti! Suntem soldati, la fel ca voi!”. Cei care au scapat au fost batuti dupa aceea, ca, na, sunt teroristi. Si dupa aceea i-au lasat imprastiati pe acolo cat a fost ziulica de lunga. Erau cadavre pe toate aleile si ziceau ca bine ca i-au impuscat fiindca aveau maiouri negre pe dedesubt. Si nu intelegeam – frate, daca esti terorist, e atat de important sa nu renunti la acest articol vestimentar, maioul negru, care oricum te da de gol? De ce trebuie sa ai maiou negru? Da-l in ma-sa de maiou negru! Si intre timp venise si autobuzul cu schimbul doi, personal de la Otopeni, ciuruit tot, morti gramada. Si nu ne lasau sa plecam de acolo. Era plin de reporteri straini si toti credeau ca daca plecam de acolo ne omoara teroristii.

Si ce ai facut?
Pai am facut ca am zis: Oameni buni, eu plec, nu sunt angajata aici, voi sunteti, sa fiti sanatosi! Si am luat-o, asa, pe alee, eu prima si in spatele meu zeci de oameni care ma lasau pe mine inainte sa vada daca se trage. Si am ajuns in strada, am facut autostopul si cand am ajuns in Bucuresti era déjà totul schimbat. Erau controale la metrou, erau… Se schimbase tot, iti dai seama - trecusera o noapte si o zi. Nici soldatul pe drumul de Costise nu patimise cat mine! - nu era asa de erou. Interesant e ca deasupra mea in Balta Alba locuia o familie de tigani cu cinci copii. “Fratii Dinamita”, denumiti ei. Ceva de… Nimeni nu lucra in familie. Si tatal lor a plecat si el cu mine la Revolutie. Il atinsese discursul meu mobilizator, tinut in scara blocului, si nu stiu cum a facut ca atunci cand eu am revenit noaptea toti fratii Dinamita erau la geam si au zis:”Lia, unde e tata?”. “Pai, nu s-a intors?”. “Pai, n-a plecat cu tine?”. “Pai, ne-au decimat”. Cert e ca tatal lor si-a rupt un deget sau asa la Revolutie si ei au primit casa in Centrul Civic, pe la Fantani, pe acolo, ceea ce a fost un bonus pentru mine, ca am scapat de ei pentru urmatorii ani. Dar in zilele alea chiar se putea. Daca nimereai la Revolutia potrivita si iti scranteai degetul care trebuia puteai sa ajungi om.

IN CARE LIA BUGNAR INTRA MEDIOCRU LA TEATRU

Si dupa ce ai facut Revolutia, ai dat la Facultatea de Teatru.
Da, si am intrat. Cred ca era anul de gratie 1991. Am intrat. Norocul prostului, ca nu prea fusesem eu pe la teatru.

Si cum ai ajuns sa dai la teatru?
Pai asta voiam dintotdeauna sa fac.

Pai voiai, dar daca nu facusei nimic in sensul asta niciodata... Nu trebuia sa te pregatesti inainte sau ceva?
M-am si pregatit.

Cum era? Ai zis o poezie sau cum?
Era diatamai repertoriul – doua monoloage, o povestire, nu stiu cate poezii, un cantec, dans. Dar eu oricum voiam sa dau la Teatru, dar nu dadusem pana atunci fiindca mi se parea o treaba nerealista. Dar dupa Revolutie mi s-a parut ca e posibil, ca totul e posibil, ca se schimbasera lucrurile. Inainte erau 4 locuri, acum erau 40. Si dupa ce fusesem un an manechin la UCECOM, ca am fost si manechin, parca prinsesem aripi, asa. Totusi fusesera sute de fete acolo si m-au luat pe mine, stii? M-am gandit ca poate mai merge o data.

Cum ai intrat la teatru?
Nu glorios. Mediocru, asa.

Si ai traversat facultatea tot mediocru sau...
Nu mediocru. Am traversat-o jalnic. Jalnic! Am avut si momente de sclipire, dar nu tineau de foame prea mult. Momentele jalnice erau atat de indelungi incat cele de sclipire paleau.

Continuai sa locuiesti in Balta Alba?
Da.

In sanul familiei?
Nu in sanul familiei. Stateam cu Maria Buza, viitoarea actrita. In casa ei. Ai ei se mutasera in casa parinteasca de la tara si ea ramasese in casa asta, care era in blocul de langa mine, in Balta Alba. Cheltuiam enorm pe telefon ca sa vorbim, asa ca am convenit ca e mai intelept sa ma mut la ea. Eu oricum nu aveam amintiri misto din casa mea, asa ca fara regrete m-am mutat acolo. Oricum ne adoram si era visul nostru sa stam impreuna. Am obligat-o si pe ea sa dea la teatru si a intrat. De cand a intrat am stat impreuna. Ea e foarte, foarte talentata. Era reperul meu de talent. Eu am crezut ca o sa intru la Institut si toata scoala va fi impanzita de oameni ca ea, supradotati. Si am vazut foarte multi ca mine – modest dotati la actorie. Apoi m-am socat ca ea n-a facut nicio cariera nici in teatru, nici dupa aceea. Nefiind un om gata sa-si slefuiasca datele, n-a reusit sa faca o cariera asa cum merita. Cei din preajma ei vad ca are stralucire, dar sunt putini care stiu cat de buna poate sa fie de fapt. A fost foarte generos Dumnezeu cu ea.

Sunteti in continuare prietene?
Suntem, desi nu ne frecventam toata ziua-buna ziua. Putem sa nu ne vedem si un an, desi stam in acelasi oras. Dar e ajunsa treaba la nivel de rubedenie, nu se mai poate face desface asa de usor. Nu-mi inchipui ca s-ar mai putea desface totusi treaba cu Maria. Suntem totusi prietene inca din clasa intai.

IN CARE LIA BUGNAR PLEACA DIN BALTA ALBA

Dar actul plecarii din Balta Alba cum s-a produs?
Pai s-a produs destul de usor ca de cate ori am avut o iubire m-am mutat cu iubirea, acolo unde statea iubirea. Si aproape nicio iubire nu statea in Balta Alba. Nu ca stateau in locuri mult mai bune.

Si tinerii din Balta Alba ce aveau?
N-aveau nimic saracii. Numai ca, vezi tu, Cupidon simtea nevoia sa care sageata aia cat mai departe de cartierul respectiv. Nu ca m-as fi mutat in Cotroceni sau in Primaverii. Dar am mai trecut prin niste Militari, prin... Macar mai schimbam mijloacele de transport.

Si cat stateai intr-un loc din asta, in medie, asa?
Relatiile mele au fost: prima – cinci, apoi de doi, de trei ani, cam asa.

Si ce s-a intamplat cu prima iubire a Liei Bugnar?
Era o iubire foarte simpatica. Era un baiat din Pitesti.

Inginer?
Nu neaparat. O buna parte din relatia noastra s-a consumat cu el tot dand la facultate si neintrand. Era ceea ce se cheama un pierde-vara, dar cu talent.

Un boem.
Avea har la pierdut vara. Cred ca a si ajuns foarte bogat intre timp. Ma bucur tare, fiindca tot incerca sa dea lovitura dintr-o singura mutare desteapta. In general erau legende intamplarile lui – cum o dadea in bara. Si erau de un comic nebun. De la adus adidasi din Bulgaria si bagat adidasii in peretii trenurilor...

Avea apucaturi de bisnitar.
Pai cred ca asa s-a si imbogatit.

Deci, ai fost iubita unui bisnitar din Pitesti care a ajuns bogat.
Da, relatia a stat pe infinite autostopuri dinspre Pitesti si inspre Pitesti.

Deci, viitorul evazionist locuia in Pitesti.
Da!

Si unde s-a produs intalnirea?
Nu vrei sa stii.

Ba tocmai ca vreau sa stiu.
Deci, era o fata pe care imi e imposibil sa imi dau seama cum am cunoscut-o. Nu era din lumea mea, nu stiu cum am cunoscut-o...

O fi fost trimisa lui Cupidon.
O fi fost. Deci fata asta era maritata cu un tip. Concentreaza-te, ca nu-i usor de urmarit povestea. Ea, maritata, plangea la propriu si la figurat dupa un alt tip, un fost iubit de-al ei de prin vacantele de la tara, iubit care momentan era in armata. Desi, cum ti-am zis, ea era maritata bine-merci cu un alt baiat.

Un tert?
Da. Si fata asta imi facea capul calendar cu baiatul ala din armata, militar in termen, ca atunci armata era obligatorie. Si nu stiu cum ne-am sucit si ne-am invartit, cert e ca am decis amandoua ca eu sa-i scriu militarului o scrisoare semnata cu numele meu, in care sa-i povestesc cat sufera ea. Dar asa, ca si cand ea n-ar fi stiut de scrisoare - trebuia sa para in totalitate intitiativa mea, de prietena care nu mai suporta sa-si vada prietena maritata suferind ca un caine dupa altul. Incredibil ca nu mai stiu cine era fata aia si ce dracui' cauta in viata mea! I-am scris omului. Cert e ca in secunda doi a vrut sa ne intalnim. Eu eram o prapadita, nu ma bagau baietii in seama. Sau, ma rog, ma bagau, dar nu reuseau sa treaca peste cele trei replici foarte acide pe care eu consideram ca trebuie sa le plasez in debutul oricarei conversatii cu un baiat care se arata interesat. Eu speram din toata inima ca replicile alea nu vor fi o piedica in calea fericirii noastre, dar iata ca erau. Totusi nu renuntam la ele, nu puteam cobori stacheta asa de mult doar pentru ca n-aveam iubit si eram virgina.

Care erau cele trei replici?
Din astea de tot rahatul - mai deschide si tu un dictionar. Niste groaznicarii. Oricum eu speram ca nu vor pune la suflet si vor merge mai departe, ca replicile alea vor fi doar un stimulent. Nu erau. Cam in halul asta eram cand i-am scris militarului in termen scrisoarea despre prietena suferinda din amor. Asa ca, atunci cand omul mi-a cerut sa ne intilnim, desi era limpede ca era o intalnire in adevaratul sens al cuvantului, eu mi-am bandajat constiinta vinovata fata de prietena aia a mea zicandu-mi ca ma intalnesc cu soldatelul doar ca sa-i povestesc mai in detaliu prin ce trece fata aia din iubire pentru el. Si baiatul ala a venit la Bucuresti in permisie din armata - daca n-o fi evadat, ca era genul -, oricum, a venit de la mama naibii, de unde facea el armata.

Cati ani aveai?
19.

Ce meserie aveai atunci?
Nu luasem la facultate si eram secretara.

IN CARE LIA BUGNAR MERGE DUPA UN PITESTEAN PRIN UNITATI SI SPITALE MILITARE

Deci o secretara se intalneste cu un baiat venit din armata in urma unei scrisori de amor timisa in numele unei prietene care nu se stie nici unde a aparut, nici unde a disparut.
Exact. Fata aia e de Dosarele X corcit cu Triunghiul Bermudelor. Eu tin foarte bine minte oamenii din viata mea, dar fata aia nu se leaga cu nimic.

Si acest amor cu viitorul milionar pitestean cat a durat?
Cinci ani din acea clipa. Stai, ca din astia cinci, un an el a fost in Armata, ca era inca la inceputul Armatei.

Nu era nici macar la finalul Armatei!
Nu. Era la inceput si am si mers dupa el – prin unitati, prin spitale militare.

Era bolnavior?
Mai fenta sistemul si se mai odihnea in spital. Cred ca pentru el era o variatie simpatica. In spital chiar nu facea nimic. Tin minte ca la un moment dat am fost undeva unde chiar pazea ceva si am pazit amandoi.

Frumos. Si cu baiatul asta te-a prins si Revolutia.
Da. Era excesiv de simpatic baiatul asta.

Totusi, n-a rezistat.
Eu am intrat la facultate, la Teatru, si a mai tinut vreo doi ani treaba. Si nu se intampla nicio mutare de genul – OK, hai sa mai avansam un pic, sa se mute in Bucuresti sau...

Dar el avea autovehicul proprietate personala sau cum venea in Bucuresti?
Nu. Era pe baza de autostop, nu ti-am zis? Cata vreme am fost impreuna n-a reusit sa-si ia masina - si nici eu. Eram doi prapaditi. Era haios. Am fost cu el la Balul Bobocilor, in facultate.

IN CARE IUBITUL LIEI BUGNAR SPUNE UN BANC CU UN CAL SI II DA UN CAP IN PLINA FIGURA UNUI TANAR ACTOR

Si ai facut o impresie buna?
La un moment dat ne-am carat de la petrecere intr-o clasa unde erau astia de la mine din an, cu care venisem la Bal - cei care considerasera ca e bine sa vina, ca merita efortul. Si eram vreo douazeci de oameni, baiatul langa mine, bineinteles. Se cantau cantece, ca Visu (n.m. – actorul Gheorghe Visu), care ne era profesor, canta foarte misto. Era si Misu Calin (n.m. – actorul Mihai Calin), care pe vremea aia era indragostit de o fata de la mine din clasa. El cred ca era anul III. Visu a zis sa spuna fiecare un banc, o gluma, o poezie, o ceva si s-a trecut pe la fiecare. Si s-a ajuns si la gagicul meu, care era schimbator de valuta, traficant de adidasi, chestii cu benzina. A zis un banc sec cu un cal. A durat mult. S-a lasat o liniste... Baga si multe “a”-uri, ca, na, era din Arges si la un moment dat s-a deschis usa si au intrat din spate doi-trei tipi si unul s-a aplecat la urechea mea – “Hai pana afara sa-ti zic ceva”. Nu stiam cine e, ca era la inceput scoala, Balul e prin octombrie si nu cunosti lumea din facultate, practic nu cunosti pe nimeni. Si eu n-am vrut sa merg, asta insista si nu mai stiu ce a facut, daca mi-a pus mana pe umar sau ceva, cert e ca in secunda doi prietenul asta al meu nu stiu ce salt a facut, ca i-a dat un cap in gura si ala a fost intins pe jos si cei cu care mai era l-au tarat pana la usa si au disparut cu el.

Si care e epilogul?
A doua zi se vorbea numai despre asta. Si toti colegii mei care spusesera poezii n-avusesera niciun fel de reactie in fata agresiunii la care eram supusa si atunci a aparut el - salvatorul din Pitesti. Pana sa se dezmeticeasca studentii de la Teatru, era si usa inchisa la clasa, fusese luat si “cadavrul” si eram si toti linistiti, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Si aveam o fata in clasa, olteanca, virgina la douazeci si sapte de ani. Le zicea tuturor: “Nu vazurati cum o apara! Iti relatai ce se intampla aseara?”.

Cand te-ai gandit ultima data la el?
Ma mai gandesc, uneori, sa stii, pentru ca era un om cu care aveam multe in comun, desi el credea ca viata trebuie absolut pacalita, fentata, si eu nu functionez asa. Desi poate ca tot asa functionez, dar pe alte cai. Avea un umor fantastic.

Mai putin atunci, cu calul.
Nu. Aia era forma lor de umor, de a spune un banc prost unora care se rupeau pe-acolo in bancuri.

Ii ironiza, de fapt.
Nu voia sa dea examen in fata lor.

De ce v-ati despartit?
N-am avut niciun motiv. Ne-am despartit in cele mai bune relatii si vazandu-ne in continuare. La un moment dat cand i-am zis ca am alt iubit, mi-a zis: “Adica, daca eu te iert si te cer de nevasta, tu nu te mariti cu mine?i" i"Nu.i" Nu-i venea sa creada. Oricum n-a luat niciodata in serios despartirea noastra. Dar i-a prins bine, cumva. Noi am stat cinci ani impreuna cand eram mici si eliberarea aia a venit la timpul potrivit. El era convins ca dupa o vreme, dupa ce mai experimentam, ne intoarcem unul la celalalt, fiindca eram facuti sa fim impreuna. Dar nu ne-am mai intalnit. Cred ca asta era in capul lui, ca o sa fim o familie.

IN CARE LIA BUGNAR IA LEAFA DE PE CAPOTA UNUI AUTOVEHICUL DACIA

Si ai traversat jalnic facultatea de teatru, totusi ai reusit sa termini. Ce s-a intamplat dupa aceea?
Zece ani n-am jucat teatru deloc.

Ai jucat in niste filme.
Nu… Am facut un film in anul intai de facultate.

Ai avut niste roluri secundare, am citit eu pe internet.
A, alea? Alea?! Alea au fost filmari de-o zi. Am dat un concurs de angajare la Teatrul Mundi, actual Metropolis si am fost angajata.

Cum ai reusit sa il iei?
L-am luat. Era regizorul Tocilescu in juriu si lui ii placea de mine si m-a bagat. Nu stiu ce gasea el la mine, dar credea ca sunt misto.

Deci ai avut si carte de munca.
Da.

Dar nu jucai.
Acolo nu juca nimeni nimic atunci. Ne intalneam lunar sa luam leafa. Ba chiar la un moment dat cladirea a fost intr-un foarte mare pericol de prabusire si nu mai intam in teatru sa ne luam leafa, ca era foarte periculos.

Acum e refacuta, frumos.
Acum, da. Dar atunci leafa se impartea pe capote unei Dacii in fata teatrului. Noi nu repetam nimic, nu jucam nimic, dar ne intalneam cu sfintenie. Si au fost momente in Bucuresti pe la sfarsitul anilor a90, inspre 2000, in care actorii nu si-au luat lefurile, ca erau probleme mari cu banii. Noi ni le-am luat intotdeauna cu sfintenie. Aveam un statut mai ciudatel, nu stiu exact de unde ne veneau banii, de la Primarie, poate, nu stiu sa-ti spun.

Totusi, aveai un loc de munca, nu munceai, luai niste bani, dar ce faceai in tot timpul asta?
Intre timp aveam alt iubit, mai trecusem prin relatii mai mult sau mai putin interesante. Era cel mai bun prieten al baiatului din Pitesti.

Si el, primul iubit din Pitesti, ce zicea?
N-a stiut. Vreun an de zile n-a stiut. Dar oricum noi ne despartisem de ani buni.

Deci, traiai cu misteriosul prieten al fostului iubit din Pitesti.
Da. Era un tip care friza geniul. Revin un pic la primul iubit, ala din Pitesti, da? Deci, vreme de cinci ani, cat am fost impreuna, printre bisnite cu adidasi, motorina si jocuri de alba-neagra (la propriu, nu la figurat), a tot dat la facultate la matematica. N-a intrat, bineinteles. Si dupa ce ne-am despartit, s-a infiintat o facultate de matematica acolo, in Pitesti, si la aia a reusit in sfarsit sa intre. Nu sunt deloc sigura ca n-a mituit toata comisia sau asa, ca in Pitestiul ala toti sunt bisnitari. In fine, deci era student la mate. Revin la prietenul lui cel mai bun, ala de a fost iubitul meu dupa aia. Asta mai avea doi frati si toti trei erau foarte tari la mate, intrasera din prima, la facultatea de matematica din Bucuresti, olimpici, chestii, aveau si parinti profi de mate, deci era genetic.

Si parintii mei sunt profesori de matematica, dar eu sunt mai prost.
Sa fii sanatos. Si astia erau din Campulung. Nu stiu ce mutatie s-a petrecut odata ajunsi studenti in Bucuresti, ca, dupa vreo doi ani au avut de ales intre a fi exmatriculati toti trei sau sa fie mutati disciplinar la facultatea din Pitesti. Acuzatia era ca ar fi fost capii mafiei arabesti din Bucuresti, chestie aberanta, nu era asa, dar ei erau foarte mandri ca au fost banuiti de asemenea performanta. Cert e ca acolo s-au imprietenit instantaneu cu primul meu iubit. Erau, practic, suflete-pereche. Erau facuti sa fie prieteni pe viata. Ceea ce, cred, sunt in continuare. In fine, primul meu iubit tot mai venea sa ma vada si dupa ce ne-am despartit, ca ramasesem foarte apropiati si, de vreo doua ori, a venit cu prietenul lui cel mai bun. Si, dupa ceva vreme eu m-am intalnit cu baiatul ala intamplator si s-a tinut scai de capul meu si na. Oricum eu eram despartita de primul de vreo trei ani, cred. Cand, intr-un tarziu, a aflat si primul iubit ca eram cu cel mai bun prieten al lui, am incercat sa gasim solutii sa facem parte unii din viata celorlalti, asa, ca grup mixt, dai' n-a mers de nici un fel, era ca naiba. M-am despartit si de celalalt dupa o vreme. Cert e ca la inmormantarea lui taica-miu au aparut din senin toti acesti iubiti. Au venit, desi intre timp ma antipatizau la unison. Golani cu suflet.

Cand s-a petrecut?
Prin 2001, cred.

IN CARE LIA BUGNAR ESTE SOFERITA UNOR VALUTISTI CARE LUCRAU PE SISTEM, PE MATEMATICA

Deci, zece ani sunt lipsa din biografia ta artistica. Insist: cu ce te-ai ocupat?
Pai, cu diverse - schimbare de valuta, de exemplu. Imi luasem carnetul de la optispe ani. Prietenul asta al meu si fratii lui se ocupau cu schimbare de valuta.

Deci un valutist. Ce era un valutist? Explica-le tinerilor.
Ei erau pe sistemul lor, pe matematica. Aflau cursurile la toate valutele, de la yen-ul japonez, la toate astea. Si erau niste diferente de care se putea profita plimbandu-te de la o casa de schimb la alta si schimband o suma mare de bani.

Nu lucrau direct cu strada.
Nu. Niciodata. Era o chestie bazata pe matematica, pe care eu nu am reusit sa o inteleg vreodata. Schimbau din bani ugandezi in bani norvegieni, nu stiu ce faceau. Era ceva ca la bursa.

Si tu ce meserie aveai?
Ei nu aveau niciunul carnet si eu eram soferul.

Cu atat mai frumos!
Uneori se pleca in viteza – repede, repede! Ca era o treaba pe care nu voiai sa o imparti cu Politia.

Asadar, ai fost soferita unor valutisti. Ce automobile conduceai?
Un Opel Ascona din 1970.

Cum a intrat in posesia ta?
Mi l-au luat ai mei – maica-mea si taica-miu. Era foarte haios.

Te-ai despartit de el? L-ai dat la fier vechi? Ce ai facut cu el?
Parca l-am dat inapoi familiei. Stiu ca la un moment dat l-am dat inapoi familiei, caci m-am ales cu un Matiz. Era misto Opelul. Oamenii care se pricepeau la masini se uitau lung la stopuri dupa ea si ziceau: "Asta a fost o masina tare la viata ei!". Avea o mecla din asta agresiva, cumva, dar era mototoala, ca era de acum patruzeci de ani. Era o masina de varsta mea. Au fost, au trecut.

de Andrei Craciun - 24519 afisari
 
         
 
3.0 - 25938 voturi