Renumitul actor Ion Dichiseanu are o poveste de viata impresionanta. La varsta de 9 ani a ajuns in lagarul de la Salzburg (Austria), unde a stat inchis alaturi de fratii si parintii sai. Au scapat toti cu viata, insa ajunsi la Bucuresti, parintii au murit in scurt timp. Povestea integrala o puteti citi in numarul de luni al revistei VIP. Avanpremiera in randurile urmatoare.

Care v-a fost soarta, odata ce Germania a capitulat?
Dupa ce ne-au eliberat americanii, tatal meu nu a acceptat sa ramana in Germania, desi i se facuse propunerea unui loc de munca si o leafa buna. A hotarat sa ne intoarcem acasa. In timpul calatoriei, dupa ce am iesit de sub jurisdictia armatelor lui Eissenhower, ne-au intampinat rusii cu "franchete" ruseasca, vrand sa imi violeze surorile care erau copile de paisprezece, cincisprezece ani. Dumnezeu ne-a intarit sa iesim si din aceasta incercare. Ajunsi la Curtici, la Arad, tata ne-a cerut sa sarutam pamantul romanesc. Nici o lacrima nu a ars mai mult obrazul meu ca aceea care s-a scurs in glia tarii in care ne-am intors din lagarul german! Am intrat apoi intr-o biserica si ne-am inchinat, dupa care ne-am continuat calatoria pana la Bucuresti, unde tata a mers la ministerul transporturilor feroviare si a obtinut de lucru. Mai tarziu ne-am stabilit la Bucuresti, pe o strada, unde locuia dr. Felix si Cristian Topescu, pe langa Filantropia- familia mea statea mai spre Piata Buzesti. Anii care au urmat au fost grei, dramatici. Ambii parinti, intai mama, apoi tata, care se imbolnavisera in lagar, au murit, la scurt timp.

Ati ramas asadar, singur, fara parinti.
Da. Jeni avea asupra mea aceeasi putere de comuniune inseparabila, ca atunci cand, mic fiind, daca aveam bomboane, tineam una in palma si pentru ea. Pana venea, bomboana se dizolva si imi incleia cu sirop, pumnul strans. Eram un copil maturizat, cu o copilarie franta abrupt la Salzburg!

Desi ati ramas pretimpuriu fara parinti, ati avut capacitatea sa va adunati forta in jurul unor aspiratii.
Cred! Am urmat drumul teatrului si cinematografiei.

Ati mai regasit in interiorul dumneavoastra firescul? Nu putini cred ca actorii tind intrucatva spre un autocontrol excesiv in ce priveste comportamentul public.
Filmul e film, viata e viata!