Trei luni full...
    POZA:
 
 

Trei luni full...

Va salut pe toti si va multumesc ca ati inceput anul alaturi de mine, sprijinindu-ma si dindu-mi motive sa continuu si sa vreau mai mult. Adevarul e ca aceasta perioada a vietii mele m-a facut sa oscilez intre agonie si extaz... Am trait pe propria piele expresia „un ochi ride, altul plinge“. Chiar de sarbatori, cind eram in vacanta in Tenerife, am suferit un accident la bratul drept. A fost un accident stupid, intr-un parc de distractii... Se intimpla si la case mai mari. Cert e ca mi-am rupt capul lung al bicepsului. Pentru a-i reda forma initiala, trebuia operat. As fi putut trai foarte bine cu el asa, avind posibilitatea de a ma antrena la capacitate maxima (aproape), dar deoarece mi-am creat o imagine de „baiat in forma“ si mai am de gind sa ma dezbrac in videoclipuri – indiferent de ceea ce zic gurile rele, fetelor le place –, am decis sa ma operez. Eh, aici incepe calvarul. Urasc spitalele, bolile, injectiile, acele... Doamne! In fine, sint barbat. Zic „trebuie sa o fac si pe asta“. Dupa multe cautari si analize, il aleg (si bine fac) pe domnul profesor Ioan Lascar, caruia ii ramin profund indatorat, pentru ca acum, slava Domnului, sint bine-mersi... Urmeaza o perioada ambigua: ne operam, nu ne operam, ne sincronizam, nu ne sincronizam (deoarece e genial – si nu exagerez absolut deloc –, profesorul era mereu ocupat; de cealalta parte, eu aveam de onorat anumite contracte, caci banii nu ma dau afara din casa). Gasim ziua cea mare: 16 februarie. Ma taie frumos, ma coase; sint anesteziat, dar din nou intreg. Doua zile de spital mi-au fost suficiente, deja am mina in ghips. Ma gindesc: cum mai dansam (ma dedublasem, vorbeam deja cu mine), cum ne spalam, mincam si toate cele? Hm, e de rau. Mi-e dor de scena, dar, totodata, nu vreau ca lumea sa ma vada „bolnav“ . Fiindca sint norocos, pe 25 februarie reiau ciclul. Incep concertele. Nu pot sa descriu atmosfera... lumea imi arata ca ma iubeste foarte mult. Stiu ca o sa ma fac repede bine. Ceva in mine creste. E Speranta. Patru saptamini trec foarte repede. Nici nu le-am sim­tit; vreau sa le multumesc aici prietenilor mei, iubitei mele, Ana-Maria – de fapt familiei. Imi scot mina din ghips: e slabita si un pic dubioasa. Cicatricea de aproape 12  centimetri e impecabila. Va fi o liniuta foarte subtire, poate nici nu o tatuam. Urmeaza perioada de recuperare, mina e mai ­bine pe zi ce trece si din aprilie reiau antrenamentul. N-am mai facut nimic de trei luni, de la jumatatea lui decembrie, dar nu m-am „stricat“. In mai-iunie, voi fi intr-o forma fantastica si nebuna…
de Alex Velea - 1314 afisari
 
         
 
3.0 - 1 voturi