In anul 2011, scriitorii si dramaturgii romani au fost in centrul atentiei culturii europene. Nu mai putin de 62 de volume si numere tematice publicate in 21 de tari, prin programele derulate de Centrul National al Cartii din cadrul Institutului Cultural Roman. Numarul volumelor, albumelor si publicatiilor sustinute, incepind cu 2006, prin cele trei programe de finantare ale CENNAC – Translation and Publication Support Programme (TPS), 20 de autori si PUBLISHING ROMANIA – ajunge astfel la 316. Printre acestea se numara si volumul Poimiine, alaltaieri de Gianina Carbunariu, tradus deja in Franta, anul trecut.

Dupa Poimiine, alaltaieri s-a pus in scena si spectacolul cu acelasi nume, cunoscut publicului din Romania. „Textul a fost publicat cu titlul Avant Hier, Après Demain la Editura Espace d'un Instant, anul trecut, insa acum trei-patru ani textul a fost deja montat la Teatrul Studio d'Alfortville din Paris. In ceea ce priveste textele de teatru, situatia este diferita fata de cea a publicarii romanelor: nu sint ecouri dupa publicare, ci abia montarea certifica daca este intr-adevar un text pentru scena. In acest caz, a fost invers: intii montare, apoi publicare, ceea ce e si mai bine. Lucrul acesta se intimpla mereu cu textele pe care le scriu, pentru ca ele sint scenarii pentru spectacolele pe care vreau sa le fac si, sincera sa fiu, publicarea nu ma intereseaza in mod deosebit. Daca se intimpla, foarte bine, daca nu, nu conteaza, exista spectacolul… Spre deosebire de roman, cistigurile nu vin din publicare, ci din montarea (montarile) textelor pe scena. Sint cistiguri decente. Nu se imbogateste nimeni din teatru nicaieri in lume“, spune Gianina Carbunariu. Aceasta ne-a vorbit si despre publicul de teatru din Franta. „Eu am avut multe montari cu textele mele in Franta, am mai avut doua texte publicate, acum cinci ani, la Editura Actes Sud. Atunci cind un text e montat in alt context decit cel in care a fost creat (Romania, in cazul de fata), acel text trebuie sa spuna ceva si despre lumea in care este recreat prin montare (de exemplu, Franta). Traim intr-o societate globala, asa incit nu e de mirare ca realitatile noastre sint asemanatoare. Astfel, e normal sa ne intereseze si pe noi ce se intimpla la ei, cit si pe ei sa ii intereseze experientele din societatea noastra“, puncteaza Gianina.

„Vad trecutul meu ca pe ceva care ma insoteste in permanenta“
Un nume deja intiparit in lumea teatrala romaneasca, Gianina Carbunariu gaseste realitatea ca pe o oglinda fermecata pentru scrierea pieselor sale. Intrebata ce a inspirat-o in scrierea piesei Poimiine, alaltaieri, Gianina ne-a raspuns: „Prezentul. Spectacolul este o fictiune speculativa. Pornind de la anumite lucruri care se intimpla in prezent, mi-am imaginat cum ar putea arata societatea peste 50 de ani. In text (si deci in spectacol), fiecare dintre cele patru scene prezinta o situatie de viata ce propune o societate din viitor diferita de fiecare data. Sint patru propuneri de <viitor>, toate diferite. Personajele vorbesc despre trecut (adica despre prezentul pe care il traim noi acum, cu bune si cu rele) cu un fel de nostalgie. Am montat acest spectacol la Bucuresti, in 2008, la Teatrul Mic, unde s-a jucat timp de doua stagiuni“.
Despre trecutul sau, Gianina Carbunariu prefera sa nu vorbeasca prea mult, rezumindu-se la a aprecia doar atit: „Fiecare perioada a fost importanta pentru formarea mea, fiecare moment din trecut fiind prezent in ceea ce sint si ce fac. Vad trecutul meu ca pe ceva care ma insoteste in permanenta, facind parte din felul in care privesc lumea acum“, a marturisit Gianina. Unii merg pe principiul ca, daca ai avut un trecut fericit, ai si un viitor luminos, insa scriitoarea considera ca nu are inca o virsta la care sa fi ajuns la asemenea concluzii.
Daca in piesa Poimiine, alaltaieri si-a imaginat lumea fara tutun, lumea fara teatru ar fi o lume la fel de „traita“ ca si pina acum. „Pot sa-mi imaginez lumea fara existenta multor lucruri, inclusiv a teatrului. Uneori, imi imaginez lumea fara o multime de spectacole fara miza, fara sens, autiste, si lumea aceasta e, fara indoiala, o lume <mai buna> sau, in orice caz, o lume care nu a pierdut foarte mult. Un spectacol care face ca existenta teatrului sa conteze este acela care vorbeste despre lumea in care a fost creat intr-un mod original. Un asemenea spectacol schimba perceptia noastra nu doar despre teatru, ci ne ofera o perspectiva surprinzatoare asupra lumii in care traim. Daca asemenea spectacole ar disparea, atunci, intr-adevar, am pierde enorm. Altfel, daca dispar niste businessuri, mai mari sau mai mici, eu, una, n-as suferi prea tare“, a adaugat dramaturga Carbunariu.  
Cit despre imaginatie, ea poate sa excluda anumite lucruri din viata noastra, persoane, intimplari, uitarea jucind un rol important in viata dramaturgului, in care orice experienta traita poate sa dea nastere unei noi lumi, asternuta pe hirtie si pusa in scena mai tirziu: „Nu cred ca poti uita total ceva. Anumite lucruri se estompeaza, se amesteca unele cu altele etc., dar ramin cu tine tot timpul. Cum spuneam: fac parte din prezentul tau. Se regasesc, uneori fara sa-ti dai seama, in ceea ce spui, scrii, montezi etc.“, povesteste Gianina.

„Industria filmului, dar si multe dintre spectacolele de teatru ofera tot felul de <siropuri> si <acadele>“
Am intrebat-o pe tinara regizoare si de ce considera ca publicul tinde mereu spre povestile de dragoste celebre, cum ar fi Romeo si Julieta si Anna Karenina: „Marele public tinde spre ceea ce i se ofera. In ultimul timp, industria filmului, dar si multe dintre spectacolele de teatru ofera tot felul de <siropuri< si <acadele>. Cred ca marile povesti de dragoste sint si povesti care spun ceva despre lumea in care traim, dorinta de a iubi si de a fi iubit fiind un motor important al oricarei societati. Marile montari sau ecranizari dupa o poveste de dragoste precum Romeo si Julieta sint cele care nu uita ca aceasta poveste se petrece in mijlocul unui razboi intre doua  familii, razboi ce decide soarta celor doi indragostiti. Daca privim aceasta poveste ca pe un sirop (ceea ce se intimpla de multe ori in montari neinspirate), ratam miza povestii“, a declarat Gianina Carbunariu.
In acest context, rolul criticilor in lumea teatrului modern devine unul extrem de important, fapt pe care-l remarca si Gianina Carbunariu: „Felul in care criticii decid sa isi aleaga rolul este optiunea fiecaruia dintre ei. Pe mine ma intereseaza cei ce reusesc sa imbine sesizarea unor directii, teoreticienii, cu interesul fata de practica teatrala. Ma intereseaza cei care au o parere despre ceea ce se intimpla in sistemele de productie de arta si sint in stare sa isi sustina si sa isi asume public aceasta parere“.
Teatrul si dramaturgia au purtat-o pe Gianina Carbunariu prin lume, experienta „strainatatii“ fiind una benefica pentru ceea ce inseamna dezvoltarea relatiilor interpersonale: „Am descoperit oameni pentru care dezvolt afinitati, desi ne despart multi kilometri, reusind sa construiesc diferite proiecte si sa ramin intr-o legatura permanenta cu ei“, a incheiat tinara dramaturga.