Freddie Mercury, povestea idolului controversat

Anul 2011 are o insemnatate aparte pentru iubitorii muzicii rock. Este momentul care marcheaza 20 de ani de la moartea marelui artist Freddie Mercury si 40 de ani de la infiintarea prolificei trupe Queen. Citiva reprezentanti ai cinematografiei hollywoodiene nu au lasat ca acest moment sa fie irosit si au ajuns la concluzia ca, si cu aceasta ocazie, e rost de un nou film... Si nu orice fel de film, ci unul care sa aminteasca de ce, in ciuda tuturor controverselor, o lume intreaga l-a apreciat pe unicul Freddie Mercury.

Actorul Sacha Baron Cohen (foto medalion), starul din Borat, va interpreta rolul lui Freddie Mercury intr-un lungmetraj care aduce in fata publicului zilele de glorie ale marelui artist din trupa Queen. Potrivit producatorului Graham King, filmarile vor incepe spre sfirsitul acestui an, iar lansarea va avea loc anul viitor.
Actiunea propriu-zisa se va concentra pe o perioada de citiva ani, culmi­nind cu megaconcertul Live Aid, un spectacol de caritate organizat in 1985 pe stadionul Wembley din Londra, considerat apogeul formatiei Queen, in special datorita interpretarii unor piese precum We Will Rock You si Radio GaGa. Proiectul va fi sprijinit de fondul care administreaza averea lui Freddie Mercury, dar si a celor trei membri supravietuitori ai trupei Queen. Chitaristul Brian May si tobosarul Roger Taylor vor supraveghea felul in care va fi realizata coloana sonora a filmului, utilizin­du-se atit piese din repertoriul formatiei Queen, cit si din cel personal, al lui Mercury. Mai mult, Brian May s-a aratat extrem de entuziasmat de ideea acestui film, precizind ca abia asteapta sa il vada in actiune pe actorul din Borat. Acesta mai spune ca a vazut cum Sacha a inceput deja sa isi intre in rol, intr-un mod care, cu siguranta, l-ar incinta pe Freddie. „Astept aceasta confirmare de foarte mult timp, inca de pe vremea cind circulau doar zvonuri cu privire la Sasha. Intr-un final, acesta a acceptat propunerea“, a declarat May pentru presa internationala. Filmul se afla pe lista de prioritati a producatorilor inca din anul 2007, iar in lupta pentru ocuparea rolului principal s-a aflat si celebrul Johnny Depp. Peter Morgan este cel care va semna scenariul filmului autobiografic. Acesta spune ca se va concentra asupra vietii artistice a lui Mercury si mai putin pe aspectul ei personal. Viziunea sa va fi cit se poate de obiectiva, Morgan dorind sa puna accent atit pe framintarile interioare ale lui Mercury, cit si pe rolul sau in evolutia legendarei formatii. Mai mult, faptul ca cei trei membri ai trupei – Brian May, Roger Tayler si John
Deacon – vor colabora, in calitate de producatori, la acest film nu va insemna neaparat faptul ca acestia vor fi prezentati intr-o lumina mai favorabila decit prevede sirul evenimentelor ilustrate de mult-asteptatul material cinematografic. Ceea ce nu se stie inca este daca Sacha Cohen va incerca sa reproduca melodiile lui Mercury sau daca vor fi folosite doar piese originale. Cert este ca, dintre toti cei care au vrut acest rol, Cohen a fost singurul care a semanat, din punct de vedere fizic, cu personajul pe care a dorit sa-l interpreteze.

O moarte anuntata
Freddie Mercury, pe numele sau adevarat Farrokh Bulsara, de origine indiana si persana, este considerat unul dintre cei mai mari cintareti ai tuturor timpurilor, raza sa vocala incluzind patru octave. Desi vocea lui naturala era incadrata ca bariton, artistul a interpretat melodiile ca tenor. Sigur pe calitatile sale vocale, lui Mercury ii placeau prestatiile live pe stadioane, in fata a zeci de mii de spectatori. Formatia Queen a fost prima care a reusit sa concerteze in tarile comuniste, in fata a peste 80.000 de fani. Spectacolele sale erau abordate intotdeauna divers, atit ca interpretare, cit si ca miscare scenica. Daca partea profesionala era de-a dreptul stralucitoare, cintaretului i s-au adus grave acuzatii din cauza modului in care isi traia viata personala. A avut o relatie de lunga durata cu singura sa prietena adevarata, Mary Austin, cu care toti credeau ca se va casatori. In numele acestei frumoase legaturi, Freddie Mercury i-a dedicat renumitul hit Love of My Life. Solistul a parasit-o pentru un producator de la Elektra Records, dar aceasta i-a fost alaturi pina in momentul mortii sale. Dupa despartirea de Mary Austin, artistul incepuse sa frecventeze tot mai mult barurile gay, indragostindu-se de cel care ii aranja parul: Jim Hutton. L-a considerat sufletul lui pereche si, in acelasi timp, sotul sau, pina cind moartea avea sa ii desparta… Faptul ca Freddie Mercury si-a negat mereu atit originile, cit si infectarea cu virusul HIV a adus foarte multe critici asupra sa. Artistul credea ca, astfel, isi va proteja fanii si anturajul. Cu toate acestea, a simtit ca nu poate sa moara linistit daca nu dezvaluie ceea ce oricum toata presa stia, si anume faptul ca zilele sale erau pe sfirsite. Chiar si asa, cu toata suferinta fizica pe care o indura, cintaretul nu inceta sa compuna melodii ramase nemuritoare, considerate adevarate hituri. In ultimele lui zile de viata, durerile sfisietoare nu il lasau nici macar sa manince. Prietena sa de suflet, Mary Austin, il supraveghea si il ingrijea cu loialitate. Marele cintaret obisnuia sa spuna ca nu ii pare rau de nimic din ceea ce a facut in viata, chiar daca simtea cum aceasta i se scurge din trup tot mai mult, cu fiecare minut care trecea. A doua zi dupa confesiuni, la virsta de 45 de ani, a murit in urma unei pneumonii bronhiale cauzate de SIDA. Imediat dupa moartea sa, restul membrilor trupei Queen au continuat lupta contra SIDA (inceputa cu mult timp inainte de Freddie Mercury), printr-un concert omagial, The Freddie Mercury Concert Tribute, transmis in 76 de tari, in fata a peste un miliard de telespectatori.
de Mirabela Gucea - 2130 afisari
 
         
 
3.0 - 1 voturi