Imi amintesc de parca ar fi fost azi: la prima editie a Colocviului National de Litertura Studenteasca, din aprilie 1969, „bomba”, revelatia evenimentului vreau sa spun, s-a numit Dumitru Radu Popa! Student la filologie, acesta se prezentase cu o proza scurta, avand titlul ”Imaginati-va armatele in golf!” Ne aflam la doar cateva luni dupa interventia brutala a trupelor a cinci tari membre ale Tratatului de la Varsovia impotriva „Primaverii de la Praga” (21 august 1968) pe care Romania o condamnase in mod categoric. Asa incat este lesne de banuit socul pe care l-a produs textul, pe cat de curajos pe atat de bine scris al unui autor practic necunoscut. Cu ajutorul criticului Mircea Martin l-am cunoscut pe autor, pe care l-am cooptat in redactia revistei ”Universitas”, revista studentilor din Universitatea Bucuresti, iar textul i-a aparut numaidecat in revista. Si cum, la acea vreme, acronimul DRP (Derepe-ul) ii apartinea, de fapt si de drept, lui Dumitru Radu Popescu, niste hatri l-au botezat DRPicul. Si Derepic-ul i-a ramas numele!

Anii au trecut, DRPicul a debutat editorial cu un eseu despre Antoine de Saint Exupery, pentru ca, peste cativa ani, un volum de proze („Fisura”) sa ii fie mutilat „in mod principial” la cenzura, sfarsind prin a fi retras pur si simplu de pe piata. Ce-i drept, niste exemplare razlete circulau ”pe sub mana”, asa incat DRPicul era un scriitor … cu tinichea de coada. Si asta n-a fost totul…

In 1885, DRPicul ne-a mai dat o „bomba”-a ramas … afara! Din cand in cand mai aflam cate ceva despre el, prin fratele sau, Grigore Popa, regizor de mare talent si animator neobosit al Teatrului „Podul” de la Casa de cultura a studentilor din Bucuresti. Dupa 1990, pe canale de comunicare, de data asta (sper!) libere, am reluat legaturile. Astazi DRPicul este directorul unei prestigioase biblioteci si Decan asistent al facultatii de Drept de la New York University. De asemenea, a publicat numeroase lucrari pe care specialistii le considera solide contributii in sfera dreptului international.

Spre cinstea lui si spre bucuria noastra nu l-a parasit nici pasiunea pentru literatura, si nici dragostea pentru literele romanesti, el fiind autorul unor studii critice sau traduceri din si despre Nichita Stanescu sau Virgil Mazilescu. Aici, in Romania, a continuat sa publice volume de proza, dintre care „Panic Syndrome!” a obtinut Premiul Uniunii Scriitorilor.

Nu cu multa vreme in urma, Dumitru Radu Popa s-a aflat la Bucuresti cu ocazia lansarii celei mai noi carti, „Sfinti, vanturi si alte intamplari” (*), un roman cu totul aparte ca scriitura si ca mesaj ideatic. Un roman de o factura cu totul aparte pe care imi este greu sa il inscriu intr-o anume familie de gen. Si asta cu atat mai mult cu cat, chiar daca, spre finalul naratiunii, autorul insusi ne va da de inteles ca parabola se sprijina pe evocarea unor intamplari din trecutul familiei sale, este evident ca transfigurarea da talc aparte acestor experiente si le confera o anume semnificatie existentiala. Este vorba despre persecutiile la care au fost supusi credinciosii greco-catolici, care, dupa „Regulamentul culteror” din 1949, nu au mai avut dreptul sa isi practice credinta in mod legal. Dar aceste dramatice experiente sunt numai un prim plan al naratiunii, iar temeiurile interesului aparte al cartii trebuie cautate mai adanc, adica in tensiunea dramatica pe care si-o asuma eroii sai in confruntarea dintre cautare, revelatie si sacrificiu.

Cum spuneam mai inainte, eroii cartii provin, in cea mai mare parte, din familia nobiliara Levandowski, familie din care se tragea si mama scriitorului, Maria-Magdalena, personalitate complexa in care se ingemanau, in chip fericit, medicul, pianista, scriitoarea si traducatoarea din Rilke sau Humboldt. Vor mai fi evocati in carte si alti membri ai acestei incercate familii, dintre care cel numit Toni ramane absolut memorabil. Anume, el este fostul judecator Anton Pasca, cel care va alege se lepede de toate pacatele pe care i le impunea, in acei ani sinistrii, functia de judecator la sectia de criminalistica a „regimului de democratie populara”. Luptase pe frontul de Est si astfel vazuse cu ochii lui ceea ce trebuia sa se intample si acasa. Atunci, va prefera sa fuga in intunecimile padurii si se ascunda de prigoana bestiala a fortelor represive pe care a refuzat sa le slujeasca. Isi va lua o alta identitate si, dupa indelungi peregrinari, va ajunge la pragul de viata al initierii in lumea alesilor credintei.

Memorabile raman paginile despre intalnirea dintre Toni, cel ascuns in umbrele padurii, si batranul Vescov, cel care nu isi poate deschide biserica decat dupa ce va converti un pacatos. Prins pana la urma de catre haitasii sai, Toni isi va recapata, totusi, libertatea si, spre a-si implini credinta, va primi impartasania intr-un ungher de tara ferit de relele lumesti.

Mai sunt, de buna seama, in carte si alte personaje memorabile - Iosif si Livia Levandowski fiind printre cele mai pregnante, a caror biografie epica imbogateste aceasta admirabila parabola despre credinta, martiraj si iluminare.

Putem spune, fara teama de a gresi, ca ”Sfinti, vanturi si ale intamplari” este o mai mult decat o povestire. Este o marturie, cu mana pe inima, despre puterea credintei si inaltarea omului.

(*) Dumitru Radu Popa, „SFINTI, VANTURI SI ALTE INTAMPLARI” , Curtea Veche, Bucuresti, 2012