Ce superstitii aveti la inceput de an?

Se spune ca e bine ca inainte de noaptea dintre ani sa faceti curatenie pina si in cele mai ascunse locuri. Conform altei superstitii, in prima zi din an nu trebuie sa arunci nimic: nici macar gunoiul. De asemenea, se considera ca e semn rau daca stranuti sau spargi ceva in noaptea de revelion. Am vrut sa aflam ce superstitii au vedetele autohtone la inceput de an. Iata ce spun ele.

Alexandra Ungureanu:
„Nu tin cont de superstitii la inceput de an, pentru ca ma bazez foarte mult pe ceea ce fac eu. In aceasta perioada, simt ca sint la rascruce in ceea ce priveste profesia mea si nu-mi doresc decit sa iau cele mai bune decizii, pentru a putea avea cariera pe care mi-o doresc. Sa spunem ca, la cumpana dintre ani, imi pun o dorinta care sper sa se realizeze. Acesta este singurul lucru de care tin cont.“

Radu Ille:
„Nu sint supersti­tios, eu am credinta in suflet. Pina la urma, Dumnezeu le asaza tot cum vrea el. Degeaba ne dorim noi ceva; daca nu e sa fie, nu se intimpla. In general, in noaptea dintre ani muncesc, insa nu tin bani in buzunar. S-a intimplat odata ca un prieten sa-mi puna bani in buzunar, ca sa am parte de ei pe viitor. Nu cred ca sint importante aceste superstitii; mai mult conteaza ceea ce simtim noi.“

Elena Merisoreanu:
„Singura super­stitie pe care o am este ca, in noaptea de Anul Nou, nu dau niciodata bani din casa. Daca trebuie sa platesc pe cineva ca m-a adus acasa cu masina, il platesc inainte. In rest, sint foarte multe lucruri de care ar trebui sa tii cont la inceput de an, insa nu toata lumea le respecta. Cred ca, anul acesta, majoritatea oamenilor vor intra in noul an cu datorii, din cauza situatiei financiare in care ne aflam.“

Mircea Baniciu:
„S-a intimplat ca in noaptea dintre ani sa am intotdeauna bani in buzunar, dar nu stiu daca o pot numi superstitie. Pur si simplu, asa m-am obisnuit. Nu stau sa le respect pe toate, desi stiu ca sint multe: sa nu intri cu datorii in noul an, sa nu imprumuti bani etc., dar nu tin cont de ele. Sincer, nu cred ca aceste superstitii demon-streaza ceva anume. Cred ca, pur si simplu, asa ne-am obisnuit.“

Cosmina Pasarin:
„De citiva ani, eu nu mai simt spiritul sarbatorilor, motiv pentru care nu tin cont de traditii. Mai mult, de-a lungul anilor, aceste superstitii, de care tineam cont cindva, nu mi-au demonstrat nimic. Pentru mine nu au existat impliniri. Pentru ca nu au avut o logica, am inceput sa nu mai am incredere in super­stitii. Incepind de la lenjeria intima de culoare rosie pina la faptul ca nu trebuie sa intri cu datorii in noul an.“

Florin Petrescu:
„Cred ca cel mai important in noaptea dintre ani este sa avem bani in buzunar si datoriile platite. Cred ca toata lumea tine cont de aceste doua superstitii. In rest, nici macar nu le cunosc, dar sa le mai pun si in practica... Chiar si asa, anul acesta a mers prost din punct de vedere profesional, cu toti banii din buzunar la inceput de an. Nu stiu daca este atit de important sa tinem cont de aceste superstitii.“
de Livia Lixandru - 1808 afisari
 
         
 
3.0 - 1 voturi