Ne-am obisnuit sa spunem despre oamenii care pleaca de linga noi ca ramin vesnici. E felul nostru ingrat de a ne apara de singuratate. Cit de bine i-am cunoscut insa pe cei care ne-au oferit pilde, nu doar prin cuvintele pline de intelepciune, ci prin insasi viata lor? I-am cunoscut, oare? Cine era totusi omul Bartolomeu Anania? Un lucru este insa cert. Sufletul binecuvintat cu iubirea divinitatii nu este niciodata „controversat“.

Despre Mitropolitul Bartolomeu Anania, romanii stiu ca a fost un scriitor si un cleric ortodox, un om de cultura inchis in temnitele comuniste. Este o analiza simplista asupra unei personalitati si asupra unui personaj, pentru ca sufletul nu poate incapea in nicio enciclopedie. Cum era, asadar, omul Valeriu Anania, pe numele sau de mirean?

Cu Dan Ciachir si Valeriu Anania, la un vin de Bucium
Scriitorul Dan Ciachir este cunoscut drept unul dintre prietenii apropiati ai Preasfintitului Parinte. „Prin 1990, fusesem intr-o vizita in Malta. Era sarba­toarea implinirii a 25 de ani de independenta a statului lor si s-au acordat o multime de decoratii. Dintre est-europeni, mai erau invitati doi membri ai parlamentului polonez si un om politic maghiar. Am locuit 12 zile la un hotel de cinci stele; ce mai, a fost superb... La intoarcere, am fost sa-l vizitez pe Bartolomeu Anania. Locuia intr-un bloc de caramida, undeva in spatele magazinului Adam, pe strada Valter Mara­cineanu. Eu eram tinar, necasatorit si se obisnuise sa mi se adreseze cu apelativul <cavalerule>. M-a intrebat cum a fost in Malta. <Excelent> – i-am raspuns – <chiar daca aia au volanul masinii pe dreapta>. <Da’ ai baut un vin ca lumea?>. Am marturisit ca nu... Atunci, s-a ridicat de pe fotoliu si a adus o sticla de vin de Bucium. <Mi-a facut-o cadou cineva de la Mitropolie>, s-a justificat. Ei bine, atunci am inteles de ce o sticla cu vin de Cotnar poate fi savurata precum un coniac frantuzesc. Opt ore am baut la vinu’ ala“, isi aminteste, cu melancolie in glas, Dan Ciachir. Apoi, pune punctul pe i: „Acesta era marele secret al Mitropolitului. Era un tip care traia din plin bucuria vietii. Nu te privea distant, de departe. Era... uman si apropiat de oameni...“

„Strain de formalismul religios“
Povestea continua, iar maestrul Ciachir parea ca astepta de mult sa vorbeasca despre subiectul nostru: „Eu nu bausem niciodata un asemenea vin, desi stiam ca adevaratul Cotnar, nascut din vita-de-vie adusa de Stefan cel Mare, se face la Bucium. La plecare, mi-a zis: <Dom’ Ciachir, dumneata esti mirean, eu sint calugar. Da’ in ambele cazuri, e bine sa te imbeti din cind in cind...> Acesta era Bartolomeu Anania. Un tip strain de formalismul religios, care, de fapt, este pregnant mai mult la catolici, nu in ortodoxie“, conchide interlocutorul nostru. Apoi, am aflat ca Preasfintia Sa legase, in urma cu multi ani, o trainica prietenie cu un alt roman absolut, Alexandru Paleologu. „Ambii au stat cite sase ani in puscarie“, subliniaza Dan Ciachir.

Cu jeepul prin sate, asemenea securistilor
O alta intimplare rememorata de interlocutorul nostru a avut loc in anul 1984, in timpul epocii comuniste. Dan Ciachir povesteste, cu acelasi har si cu un zimbet calauzit, parca, de o inspiratie angelica: „Eu aveam vreo 33 de ani. Mergeam la inscaunarea Preasfintitului Mitropolit Gherasim, la Rimnicu Vil­cea. Acolo, a avut loc o masa imbelsu­gata, de s-a crucit pina si ministrul cultelor. Una dintre maici i s-a adresat lui Anania: <Vai, cuvioase, cum ne invatati dvs. sa servim prin dreapta, ca la restaurantele frantuzesti...>. Atunci am aflat ca, in urma cu multi ani, Patriarhul Justinian il trimisese pe Bartolomeu Anania sa caute citeva maici destoinice si pricepute, pentru ca Gheorghiu-Dej obisnuia sa mearga deseori la biserica, insotit de fiicele sale, care erau foarte credincioase. Alt moment amuzant s-a petrecut cind Preasfintia Sa, insotit de alte fete bisericesti, se plimba prin sate, la bordul unui jeep. Numai ca, din pricina faptului ca si securistii vremii umblau tot cu jeepuri, enoriasii stingeau luminile, trageau obloanele si lasau paharele si farfuriile pe masa, in fata caselor, crezind ca-i cauta baietii cu ochi albastri...“

Coincidenta Nae Ionescu
In 1958, Bartolomeu Anania a fost, pentru a doua oara, arestat, sub acuzatia de activitate legionara, inainte de 23 august 1944. Si aici, povestea ca­pata nuante cinematografice. „Mi-a povestit Mihai Sora ca, in noaptea in care a fost ridicat Anania, a stat in casa acestuia pina la ora 4.30. La 5.00, a venit Securitatea si l-a luat. Baietii au facut <curatenie> printre <cartile reac­tio­nare> pe care le-au gasit la fata locului si, la plecarea lor, mai ramasese un singur volum, care purta semnatura lui Nae Ionescu. Curios lucru, si cind il arestasera pe Sora, cu multa vreme inainte, tot o carte scrisa de Nae Ionescu scapase de furia securistilor...“, zimbeste Dan Ciachir.

Lucretiu Patrascanu. Un mit fals
Cei care l-au cunoscut pe Bartolomeu Anania stiu despre acesta ca niciodata nu vorbea fara acoperire. Spunea mereu lucrurilor pe nume, cu orice risc sau, vorba lui Dan Ciachir, „a fost unul dintre putinii oameni pe care nu i-am auzit niciodata fabulind. Am cunoscut mitomani la nivel inalt, inclusiv oameni care facusera puscarie special pentru ca sperau sa vina americanii si sa iasa de la zdup direct... ministri“. Tot Anania este cel care a darimat unul dintre miturile create de comunisti, in acea perioada tulbure. „Lucretiu Patrascanu nu a spus niciodata <inainte de a fi comunist, sint roman>, cum credem noi. Bartolomeu Anania mi-a povestit asta. Patrascanu este un mit fals“, dezvaluie interlocutorul nostru.

Ortodoxia, esenta spiritualitatii noastre
Dincolo de controverse, Bartolomeu Anania este un personaj remarcabil, dar mai ales o personalitate a ortodoxiei romanesti. Iar ortodoxia a fost si ramine coloana vertebrala a spiritualitatii noastre, dincolo de curentele de idei sau de regimurile politice, care vin si pleaca. Cel mai important pentru noi, mirenii, este sa stim cum sa primim harul divin, care ni se ofera cu gratie, dar pe care n-ar trebui sa-l pretindem niciodata, ci sa asteptam sa ni se infatiseze. Ce ar mai fi de spus, la final? Poate doar cuvintele unui alt nemuritor, Nichita Stanescu: „Atita doar sa nu uitati:/ Ca el a fost un om viu/ Viu/ Pipaibil cu mina“...

Petru Groza: „Sint ultimul domn din guvernul vostru!“
Umorul, dar si caritatea erau doua dintre „atributele“ care il descriau pe Mitropolit. „Impartea cu tine orice, de la picuri de sters, pe care le tinea in frigider, sa nu se strice, pina la tigarile primite din strainatate. Stia o multime de povesti, dar un sentiment puternic al <eului> l-a facut sa nu le astearna pe hirtie. Cind depana amintiri, era savuros. Povestea despre mesele copioase pe care le oferea Patriarhul Justinian si despre felul in care il conducea la aceste agape pe ministrul cultelor, Mirza. Odata, mi-a relatat o intimplare care l-a avut in prim-plan pe Petru Groza... Fostul demnitar l-a batut pe umar si i-a spus, zimbind melancolic: <Eu sint ultimul domn care a mai ramas in guvernul vostru...>, isi incheie relatarea scriitorul Dan Ciachir.