Olga Tudorache, o actrita puternica
    POZA:
     
 

Olga Tudorache, o actrita puternica

Din data: 03 Aprilie 2012 ora : 08:05:26
Micuta Olguta a copilarit in casa parohiala a bisericii din Oituz, construita chiar de catre bunicul sau, preotul comunei. Totusi, copilaria petrecuta in casa bunicului nu a durat asa cum si-ar fi dorit… “Din Oituz am plecat la un an. Tatal meu era pilot si a murit intr-un accident de avion. Are mormintul in Cimitirul Eroilor din Primul Razboi Mondial. La patru ani, am primit-o, cu flori, pe Regina Maria, chiar acolo, la intrarea cimitirului in care e tatal meu. Tata a plecat cu flotila la Cluj, apoi la Buzau, iar, in cele din urma, la Iasi. Avea 35 de ani cind a murit, iar mama a ramas vaduva la 33 de ani. Draga mea mama a trait pana la 91 de ani”. Dintre toate amintirile cu tatal sau, cea mai dureroasa pare a fi cea in care aceasta a primit ca raspuns la intrebarea “Nu-i asa ca tu nu o sa mori niciodata?”, o constatare naucitoare: “O sa ma uiti”… Odata cu venirea razboiului, Olga a fost nevoita sa fuga impreuna cu mama sa la manastirea de maici, unde si-a continuat studiile.
In vacante, Olguta mergea pe Valea Trotusului, la bunicii din partea mamei. “Pe nasa mea o chema Olga si, de aici, numele meu, cu toate ca, un an, m-am numit Maria. Abia apoi am primit acest nume”, marturisea Olga Tudorache pentru revista VIP. La numai cinci ani, Olguta s-a indragostit de un aviator, insa drama avea sa loveasca din nou. Dupa ceva timp, el a murit ars.

Ajunsa la maturitate, Olga Tudorache s-a dedicat artei teatrale si indrumarii pasilor studentilor sai, folosindu-se de o tehnica desavarsita si punand suflet in tot ceea ce face. “In meseria noastra invatam vesnic. Actorul, chiar daca nu are la activul sau o experienta bogata, trebuie sa se simta mereu ca la primul rol, sa aiba starea de spirit a unui ucenic. Actoria e o meserie de disciplina. Ca militaria. Trebuie sa faci un lucru atunci cind ti se cere. Fara talent nu ajungi la meseria de actor, fara disciplina, nu poti sa o practici”.
“Mama Olga”, asa cum o numeau studentii, este o fiinta deosebita, intr-atat de deosebita incat si pasii cu care Olga Tudorache se apropia de tine aveau ceva auster. Daca stai sa o privesti atent, simti ce si-ar dori - sa traiasca definitiv in spatiul scenic -, caci lumea reala i-a oferit suficiente prilejuri de dezamagire. Priveste totul, inclusiv omagiile, cu circumspectie. Mona Musca, facandu-i-se cunostinta cu dna Tudorache, da drumul la amintiri. „Stiti ca am facut naveta catre Bucuresti pentru a vedea piesele dvs?“. Artista o priveste distant. „Da? Care?“. „Efectul razelor gamma asupra anemonelor...“ „Ah, asta da...“, spune Olga Tudorache. Imi aduc aminte ca Olga Tudorache isi da viata pentru sinceritatea vorbei. Din acest motiv, s-a batut ca tinara Ana Maria Bamberger, care a scris doua piese pentru ea, sa ajunga pe scena Nationalului, si sa adune aplauze acolo. Tineretea valoreaza, pentru artista, mai mult decit celebritatea contemporana.
De-a lungul carierei sale, Olga Tudorache a avut parte de numeroase momente emotionante, printre acestea numarandu-se ovationarile si salile intregi ridicate in picioare la finalul pieselor in care era distribuita, primirea premiului de excelenta in 2004 din partea revistei VIP, dar si sarutul parintesc al maestrului Radu Beligan.
In viata de zi cu zi, actrita Olga Tudorache este o femeie puternica, plina de energie, mama si bunica, diferenta fata de rolurile din piesele sale fiind data de caracterul sau. In realitate, Olga Tudorache nu este cicalitoare si nici nu prea are cum: fiul si nepotelul ei sint in Statele Unite, iar dorul de ei o macina tot timpul…

Pentru ca revista VIP a fost mereu alaturi de prietenii sai si de oamenii care si-au adus contributia la dezvoltarea culturii nationale, si de aceasta data suntem alaturi de doamna teatrului romanesc Olga Tudorache si speram sa o revedem cat mai curand pe scena. De asemenea, suntem convinsi ca puterea de care da dovada si caracterul sau ii vor fi ingeri pazitori in drumul catre scena teatrului.
de Alexandru Stratan - 2396 afisari
 
         
 
3.0 - 1 voturi