Din culisele Galei Premiilor VIP - iunie 2011
    POZA:
 
 

Din culisele Galei Premiilor VIP - iunie 2011

Din data: 12 Iunie 2011 ora : 16:30:00
Gala Premiilor VIP din luna iunie a avut loc la Ambasadi'Or Events, un local de lux, unde i-am invitat pe cei care au inregistrat succese in domeniul lor de activate, fie ca e vorba de film, de teatru, de muzica, de sport, de folclor, fie ca vorbim de stiinta si viata, excelenta, eleganta sau evenimentul lunii. Ce s-a intamplat in seara de 8 iunie, cititi numai in noul numar al revistei VIP. Noi va prezentam acum o parte dintre personalitatile care s-au bucurat alaturi de noi de un eveniment in care valoarea a fost apreciata. 

Nicolae Voiculet, incantat de intalnirea cu Edward Maya
"Imi place muzica pe care o face. Are doua melodii cu acelasi instrument cimpoi, un instrument minunat", a spus naistul Nicolae Voiculet. Cat priveste premiul la categoria “Folclor” pe care l-a primit din partea domnului Mihai Prundianu - presedintele Camera de Comert si Industrie Romania - Japonia CCIRJ, Nicole Voiculet declara: "Pentru mine, folclorul este ca aerul, pentru ca o tara care nu are traditie si cultura, nu are viitor".
Gabriel Baruta din trupa Hotel FM, compozitorul piesei Change, care a reprezentat Romania la Eurovision, pian&backing vocal, a inmanat premiul la categoria "Muzica" lui Edward Maya si Vikai Jigulina pentru succesul piesei "Stereo Love". "Colegii mei Alex si David au ramas la Oradea pentru ca avem un concert maine. Mie mi-a fost mai usor sa ajung la Gala Premiilor VIP pentru ca deja locuiesc in Bucuresti", a spus Gabi. Acesta a fost felicitat de Marius Radmanestean, fostul prezentator tv, pentru modul in care Hotel FM a reprezentat Romania la Eurovision. 
Ion Voicu (ex Ro- Mania), a dat ochii cu fosta lui sotie, Ani Cretu, care a venit la gala insotita de actualul ei iubit, Marcel Chiva, director de vanzari la Harley Davidson. Cei doi s-au evitat toata seara. Ion a petrecut in compania lui Betty Stroe si al prietenului si impresarului ei, Kapros.
Radu Groza a venit cu actuala sa iubita, Roxana Nemes, care, se pare, o sa-i fie si sotie. Radu a fost incantat sa-l revada pe Gabriel Baruta, pe care l-a cunoscut la Preselectia Nationala pentru Eurovision, cand a participat si trupa Distinto. 
Presupusa amanta a lui Stefan Banica, Adriana Nicolae a fost vedeta care a atras atentia presei. Ea a urcat pe scena pentru a inmana premiul la categoria "Film", documentarului Metrobranding - O poveste de dragoste intre oameni si obiecte, distribuit de Mandragora. "Eu si Anca Puiu, cea care detine acum Mandragora, am fost vecine multi ani. Ma bucur pentru realizarile ei", ne-a spus Adriana. Actrita Teatrului National de Opereta "Ion Dacian" a venit impreuna cu un mai vechi prieten de-al sau, actorul Oltin Hurezeanu. Adriana a stat la masa cu fostul concurent de la "Dansez pentru tine", Jorge, si cu sotia acestuia, Alina. Cei doi au declarat ca isi doresc  sa aiba o familie numeroasa, din care sa faca parte si cativa copii din Malawi.
Regizoarea Chris Simion a venit impreuna cu sotul ei, Gabriel Fatu, pentru a spulbera toate barfele care spuneau ca ei doi vor divorta. Chris a purtat o rochie in valoare de 1800 de lei, special creata pentru acest eveniment. 
Cititi din culisele Galei Premiilor VIP, in noul numar al revistei. 
de Edith Alexa - 2672 afisari
 
         
 
2.5 - 4 voturi