Protestele de strada, care dureaza de mai bine de o saptamina in Egipt, fac victime colaterale. Unul dintre cei care spera ca politica sa nu loveasca lumea sportului este profesorul Mircea Radulescu.
Seful scolii de antrenori din cadrul FRF, domnul Mircea Radulescu, se poate lauda cu o experienta vasta in tarile arabe. Dupa ce a antrenat echipa nationala a Romaniei, „dom’ profesor“ si-a inceput aventura araba, pregatind, in anii ’90, reprezentativele Egiptului, Siriei si Algeriei. Asa cum este firesc, Mircea Radulescu a ramas, asadar, legat de realitatile din Egipt, iar schimbarile politice care au loc la Cairo ii trezesc temeri. „Am antrenat, timp de noua luni, <Selectionata Faraonilor> si m-ar deranja teribil daca sportul si fotbalul, in particular, ar avea de suferit. Cind eram in Egipt, stadioanele erau pline ochi la meciuri, iar sistemul era foarte dezvoltat din punctul de vedere al profesionismului. Si in zilele noastre au trei echipe mari, Al Ahli, Ismailya si Zamalek, care se lupta in fiecare an pentru trofee internationale. Pentru mine ar fi o durere enorma sa se anuleze acum campionatul ori sa existe neparticipari, pentru ca am inteles ca deja o echipa egipteana a ramas in Kenya, din pricina dificultatilor de transport. In anii ’90, am fost, in total, sase antrenori romani care am lucrat in Egipt: eu, Mircea Dridea, Constantin Cernaianu, Ion Motroc, Nicolae Oaida si Gigi Staicu… Am fost invitati sa oferim un fel de <injectie romaneasca>, pentru ca, la vremea aceea, tehnicienii nostri erau foarte respectati in lume, datorita calificarilor repetate ale echipei noastre nationale. La Cairo, am facut pla­nuri de dezvoltare pe perioade intre trei si cinci ani si le-am ordonat ideile“, povesteste „faraonul“ Mircea Radulescu.

Mubarak, sensibil la performantele nationalei
Cu toate acestea, profesorul Radulescu nu a avut ocazia sa-l cunoasca pe presedintele Hosni Mubarak, despre care are insa o parere foarte buna: „Nu am discutat, in cele noua luni, decit cu presedintele federatiei si cu ministrul sportului. Cu toate acestea, stiu ca, de fiecare data cind Egiptul cistiga Cupa Africii pe natiuni sau vreo intrecere pan-araba, presedintele se intilnea cu echipa nationala si oferea medalii jucatorilor. Eu nu am apucat sa cistig niciun trofeu, iar alta ocazie nu am avut sa-l intilnesc pe Mubarak.“