Revista VIP a prezentat, de-a lun­gul tim­pului, povestile cu­tre­­mu­ra­toa­re ale mai multor per­so­nalitati, victime ale re­gi­mului comunist. Poeta Lena Constante sau omul politic Ion Dia­co­nes­cu sunt doar doi dintre cei care au fost supusi unor an­chete san­geroase con­du­se de „diavoli“.

Cruzimea oamenilor im­po­tri­va semenilor lor a ramas un su­biect securizat si se­cre­ti­zat si, deci, ne­pe­dep­si­ta ani la rand. Dar iesirea pe „piata“ media a cazului locotenent-co­lonelului in re­zer­va Ale­xandru Visi­nes­cu a creat un val de revolta in randul publicului, care a de­venit peste noapte ins­e­tat de razbunare. Toata ura s-a canalizat pe acest su­biect de presa, scos la ram­pa de In­sti­tutul de In­ves­tigare a Crimelor Co­mu­nismului si Memoria Exi­­lului Romanesc (IICCMER). Fata in fata cu bestia si torturile pe care le aplica ea in in­chi­sorile co­mu­niste, tor­tio­narul a de­ve­nit mai rau decat saracia si criza in care se afunda tara, iar tra­iul de zi cu zi mai digerabil. Insa ura a ramas.

Despre tortionari, inchisori si un regim trist, am discutat cu Andrei Muraru, pre­șe­din­te­le executiv al IICCMER, cel care a initiat vanatoarea tor­tio­narilor.

Cu ce se ocupa institutia al carei presedinte executiv sunteti?
Institutul de Investigare a Cri­melor Comunismului si Memoria Exilului Ro­ma­nesc este un organism ne­gu­v­er­na­mental, o institutie pu­bli­ca, aflata in sub­or­dinea gu­ver­nului si in coordonarea pre­mie­rului, ce are ca misiune analiza na­turii si a con­se­cintelor ­re­g­imului co­mu­nist din Ro­mania. Printre sco­pu­rile noastre se numara si pro­du­cerea de dovezi cu privire la crimele si abuzurile po­li­ti­ce, savarsite in pe­rioa­da re­gi­mului co­mu­nist. In cazul in care se constata incalcari grave ale legii, sesizam or­ganele de cercetare penala. Ur­ma­rim, de asemenea,  con­s­truirea unui mecanism edu­cational  care sa in­te­greze aceasta memorie trau­ma­ti­ca a co­mu­nis­mu­lui, ad­mi­nis­trarea si in­tre­girea unei arhive a exilului romanesc si, de­­si­gur, in­cu­ra­jarea cerceta­rii sti­intifice privind tota­li­ta­ris­mul co­munist.

Strangeti dovezi si le prezentati procurorilor…
Da, noi nu suntem un or­gan de cercetare penala, ci unul de constatare. Consti­tuim aceste do­sare din do­cu­mente - ar­hi­ve­le fostei Securitati, de la al­te in­sti­tutii ce detin astazi ar­hi­ve ale comunismului, din mar­­turii ale su­pra­vie­tu­i­to­ri­lor, fie ei victime sau fosti an­ga­jati ai structurilor de re­­pre­­siune. Avem avocati care se ocu­pa de intocmirea unui de­­nunt pe baza tuturor pro­be­lor, care incadreaza juridic si ulterior trans­­mitem rezultatele Par­che­tului.

Ii vom vedea condamnati pe cei pe care ii descoperiti?
In 2012 a fost modificat Co­dul Penal si crimele impotriva uma­ni­tatii, omorul deosebit de grav au devenit im­pre­s­crip­ti­bile, indiferent de data la care au fost comise. Exista, asadar, pre­mi­sele desfasurarii pro­ce­se­lor si, deci, a condamnarii persoanelor implicate in acte de represiune.

De ce s-a intarziat ancheta?
Dupa cum stiti, in Ro­ma­nia exista intarzieri in mai toate do­me­ni­ile. In educatie si in sanatate suntem cu multi ani inaintea altora si, evident, in domeniul despre care discutam a existat inclusiv un context politic nefavorabil. Pana in 1997 nu s-a facut ni­mic, apoi lucrurile au stagnat, ori s-au miscat cu mare greutate. In anii 1990 erau necesare anumite ingrediente, incepand cu deschiderea a­r­hi­velor, ceea ce nu s-a intamplat,  un corp de procurori tineri, care sa nu fi fost implicati in deciziile pe care le-a luat jus­titia in timpul co­mu­nis­mu­lui, ceea ce era imposibil, dar si de un context politic care sa fi miscat aceste lucruri, fapt care nu s-a in­tam­plat din pacate.

Care ar fi utilitatea acestui demers?
Este o intrebare foarte buna. Unul dintre scopurile acestui de­mers rezulta din cadrul nostru legal de func­tio­nare, obligatia de a pre­zen­ta pu­bli­cului con­se­cintele re­gi­­mu­lui comunist. Din alt punct de ve­dere, acest demers are si un rol civic foarte important, si anu­me acela de a arata care este diferenta fundamentala intre un regim democratic si unul totalitar si, mai ales, de a ara­ta care sunt instrumentele unui stat de drept, d­e­mo­cra­tic. Asadar, cu totii ne dorim ca justitia sa se infaptuiasca, indiferent da­ca au trecut 50 de ani sau cinci zile de la comiterea in­frac­tiunii.

„Cand am fost numit in fruntea institutului, mi-am zis ca este ultima sansa ca acesti fosti decidenti sa plateasca“
Dar depide de vointa politica?
Da. Si pana acum re­zul­ta­te­le sunt neas­tep­tat de bune. Machiavelli zicea ca: „In de­fi­nitiv, totul se reduce la po­li­­ti­ca“. Exista o presiune me­­­di­atica astazi, si avem deja de­cla­ratii ale sefului sta­­tu­­lui, ale presedintelui Se­na­tu­lui, ale premierului pe acest subiect si, bineinteles, lu­cru­rile asa se misca. La inceput mai greu, ul­te­rior cu mai multa ra­piditate, insa im­por­tant este ca de­ci­den­tii politici sa do­reas­ca acest lu­cru, sa existe o mi­za in so­cie­tate. Presa toc­mai asta face, par­ticipa activ, intretine dez­ba­terea si da sens pentru ca ea sa devina o tema pe care politicul nu o mai poate evita.

Cum este acest drum?
Nu este deloc simplu, pentru ca sunt si piedici.

Au existat presiuni?
Nu au fost, dar, avand in ve­de­re ca intre anii 2010 si 2011 strategia institutului a fost alta - fosta echipa manageriala a ur­ma­rit sa dea cu predilectie activitatii institutiei un ca­rac­ter sti­in­ti­fic, academic -, lu­cru­ri­le s-au intamplat intr-o al­ta maniera. Cand am fost numit in fruntea institutului, mi-am zis ca este ultima sansa ca acesti fosti decidenti sa plateasca. Daca mai as­tep­tam inca doi-cinci ani, nu vom mai putea recupera nimic; mai avem 3.500 de fosti detinuti po­litici in viata - majoritatea sunt octogenari, in cinci ani nu-i vom mai aveam nici pe ei. Daca nu ii identificam pe criminali, nu vom mai avea pe cine sa tragem la raspundere.

„Statul democratic vegheaza la integritatea fizica a detinutului, chiar daca acesta a comis o infractiune severa, cum e omorul deosebit de grav“
Ati declarat ca va asteptati ca Visinescu sa scape de inchisoare. De ce?
Am zis ca, probabil, va scapa. El nu va fi incarcerat, din cau­za varstei. Si asta s-a si in­tam­plat in alte cazuri. Se practica in toate sta­te­le europene care judeca fosti responsabili de crime, na­zisti sau comunisti. Statul de­mocratic vegheaza la in­te­gri­tatea fizica a detinutului, chiar daca acesta a comis o in­fractiune severa, cum e omorul deo­sebit de grav.

Ce se intampla daca Visinescu avea certificat de bolnav psihic?
In asemenea situatii, pu­ne­rea in miscare a procesului pe­nal este blocata. Cand este vor­ba de o constatare psi­hiatrica prin care se do­ve­des­te ca nu avea discernamant la mo­men­tul comiterii faptelor, pro­ce­sul nu mai are loc.

De ce credeti ca asemenea oameni si-au scos un astfel de certificat? Era o solutie mai simpla, pentru a scapa de inchisoare…?
Unii poate si-au mai scos. Vom vedea in lunile ur­ma­toa­re cum incep sa se miste lu­cru­rile.

S-a desfasurat o campanie de presa in directia aceasta. Ce urmari va avea?
Cred ca presiunea si asu­pra noa­stra, si asupra po­l­i­ti­cului, si asu­pra Parchetului este sa­na­toasa. Evident ca exista re­guli ce nu trebuie incalcate. Nimeni nu trebuie sa incurajeze vreo agresiune asupra cuiva, nu putem sa infaptuim noi insine dreptatea.

Se ajunge la fenomenul de suivism, cum este numit in jurnalism. Presa este intoxicata cu stiri despre tortionari…
Cred ca e important sa existe aceasta presiune pentru a tine viu acest subiect, pentru ca, de pilda, daca societatea e interesata ca o lege sa fie aplicata, ea va fi apli­cata. Daca nu exista aceas­ta vointa civica, lucrurile nu vor sta asa.

Acuzati sefii de inchisori. Ii aveti in vizor si pe conducatorii orfelinatelor din perioada comunista?
Exista mai multe zone ale establishment-ului comunist pe care le avem in vedere. Cele mai multe abuzuri s-au produs in „centrele re­pre­siunii“. In inchisori, in cen­trele de detentie din sistemul car­ce­ral comunist. Insa noi ii avem in vizor pe toti cei care au produs abuzuri si crime po­litice, fie ca este vorba despre angajatii fostei directii a penitenciarelor, fie ca acestia erau angajati ai fostei Se­cu­ritati sau ai altor struc­turi ale organismelor statului. Cand la baza unor fapte ce se doreau a fi condamnate a existat in­ten­tia de a anihila, de a li­ch­ida persoane, care, pentru opi­ni­ile lor, pentru contestarea re­gimului, au fost inchise, atunci, evident ca avem de-a face cu fapte de natura penala.

De cand ati inceput strangerea acestor dovezi in cazul Visinescu?
O parte le aveam stranse, pen­tru ca Institutul de Inves­ti­ga­re a Crimelor Co­mu­nis­mu­lui si Memoria Exilului Romanesc are in ad­mi­nis­tra­re fosta in­chi­soare de la Ram­nicu Sarat, din 2007. Si atunci am fost in­te­resati sa vedem cine a trecut pe acolo, care a fost regimul etc. Evident ca existau o parte din­tre probe, insa altele au fost adunate intr-un ritm alert de la in­ce­putul anului.

Un timp scurt. Cat de mare este echipa care s-a ocupat de toate acestea?
Echipa este tot institutul. Daca nu ai cercetatori, nu poti sa intri in acele arhive. Daca nu ai contabil, nu are cine sa de­conteze documentele pre­lu­cra­te. Daca nu ai jurist, avo­cati, nu poti face acest demers. Daca nu ai sofer, nu poti ajunge la arhive. Dar tehnic vorbind sunt cinci-sapte oa­meni care au lucrat la acest caz.

Ii aratam cu degetul pe cei care au comis crime, au condus campanii sangeroase. Credeti ca acestea vor deveni simboluri pentru regimul comunist?
Exista si aceasta varianta. Si in perioada postbelica, proc­e­se­le criminalilor de razboi au luat niste chipuri, nu? La fel ca Adolf Eichmann, care a fost ju­decat la Ierusalim, in 1961. A existat un proces al Aus­ch­wi­tzu­lui, organizat in Ger­mania, a exis­tat Nürenberg, in 1945, deci exista si aceasta va­rianta a personalizarii aces­tui regim cu chipurile acestor tor­tio­nari.

Dar v-ati gandit la acest lucru cand ati demarat campania?
Nu stiu daca e rolul nostru. Cei care fac marketing sau pre­sa se vor ocupa de asa ceva.

Ce s-a schimbat de cand va aflati la conducerea institutului?
Toata echipa este noua, in­ce­pand cu vara lui 2012. Am ac­centuat foarte mult pe acest pro­iect al inchisorii de la Ram­nicu Sarat. Practic, am reusit foar­te multe lucruri intr-o pe­ri­oa­da foarte scurta. Cu spri­ji­nul guvernului, am primit o su­ma consistenta si am achi­zi­tio­nat un teren pe care era in­chi­­soa­rea si ne trebuia in­­tregita pro­pri­e­ta­tea, guvernul a introdus in pro­gramul de gu­ver­nare asu­ma­rea  or­ga­ni­za­rii unui me­mo­ri­al al vic­­t­im­elor co­mu­nis­mu­lui, am pri­­mit banii necesari pen­tru rea­­l­izarea studiilor teh­ni­ce la Ramnicu Sarat. Deci, insasi faptul ca nu s-a mis­cat aproape nimic in domeniul aces­ta in ultimii trei ani, cred ca acest lucru face diferenta. In 2015 vor incepe lucrarile la Ram­nicu Sarat, iar la sfarsitul lui 2016 vrem sa avem gata acest me­mo­rial.  In plus, aceasta campanie de investigatie spe­ci­fice pentru aducerea per­soa­nelor acuzate de crime politice in fata justitiei este, iarasi, o reusita.

Reintregiti locul pe care a fost inchisoarea de la Ramnicu Sarat?
Noi suntem in proprietatea aces­tui fost stabiliment car­ce­ral si ceea ce vom face este sa trans­formam cladirea, care este o ruina astazi, intr-un me­mo­ri­al al victimelor co­mu­nis­mu­lui, o institutie moderna, un muzeu al secolului XXI.

Care este istoricul dvs. preferat?
Greu de spus. Exista multi is­to­rici pe care i-am frecventat si imi vin acum in minte. Jan T. Gross mi-a oferit multe piste de investigatii. Henry Rousso este un alt autor, fran­cez, care imi este drag, pen­tru curajul ana­li­zei. Dar si un politolog ame­rican, care a de­ce­dat re­cent, Tony Judt, pen­tru pu­te­rea extraordinara de reflectie asu­pra a ceea ce s-a in­tamplat in ul­tima jumatate de secol. Dintre istoricii romani, cu si­gu­ranta este Lucian Boia, cel care are curajul de a emite teorii si de a face acest lucru in plina criza a ideilor. Un alt autor, care imi este si foarte bun prieten, este Radu Ioanid. Pentru Dennis Deletand am o admiratie aparte. Mai sunt si altii.

Si istoricul Dan Berindei?
Dan Berindei este dintr-o alta ge­ne­ratie si cred ca suntem di­fe­riti si ca formatie, si ca istorie personala, antecedente isto­rio­grafice, si ca domenii. El este axat pe istorie moderna. Si ca for­ma­re cred ca suntem din alte timpuri. Nu ne-am apropiat.

Cum i-ati numi pe acesti tortionari?
Si inainte sa fie cunoscuti pu­blic­ului, si astazi ei sunt niste cri­minali fara glorie - titlul con­ferintei pe care am sustinut-o (si pe care am invocat-o aici) era luat dupa un film de Quentin Tarantino, Inglo­u­rious Basterds.

Trecutul care nu trece…
Da, totul se invarte in jurul aceleasi teme. Mai ales in aceasta parte de lume, aceste istorii traumatice sunt foarte greu de interogat.

Stergerea condamnarilor politice, o datorie morala a statului democratic?
Da, este titlul unei alte dezbateri. Din fericire, asta s-a produs printr-o lege in 2009. Subiec­tul nu mai este de ac­tua­litate.