Discretia este cuvantul de ordine care-i caracterizeaza pe campioana olimpica Valeria Racila si pe Steven van Groningen, renumitul bacher aflat in topul celor mai buni manageri. Povestea lor de iubire este una impresionanta. In exculsivitate pentru revista VIP, cei doi ne-au impartasit amintirile trecutului cu parfum de iubire.

Erau la Campionatele Mondiale de Canotaj, in Elvetia, in 1982. Steven facea parte din lotul national olandez, iar Valeria din cel romanesc.

A fost dragoste la prima vedere. Steven a vazut-o pe Valeria stand pe o banca cu cativa colegi si… gata. „The rest is history (n. red. - restul e istorie)“, spune bacherul. Chimia dintre ei i-a facut din acel moment mai speciali unul pentru celalalt. Cei doi s-au mai intalnit ulterior la concursurile internationale si in timp au realizat ca sunt incapabili in fata sentimentelor, desi, la inceput, nu sperau intr-o relatie. Astfel, imposibilul a devenit posibil. „Contrastele se atrag. Steven este o fire foarte calculata, face lucrurile cum trebuie, are rabdare. Eu sunt putin mai apriga...“, spune fosta canotoare care, in anul 1985, dupa Mondiale, devenea doamna Van Groningen. Pentru ca era cetatean strain, Steven a venit cu actele in Romania si au asteptat aprobarea timp de sapte luni. Au plecat apoi in Olanda, unde destinul s-a rescris pentru Valeria.

Daca in Romania era campioana olimpica, in Olanda era doar „sotia lui Steven“. A reusit, pana la urma, sa invete si limba olandeza si a continuat sa se antreneze la un club de canotaj de acolo. Pentru a se integra oarecum in societate, fosta sportiva a avut diferite joburi... A servit pana si cafea la universitate. In tot acest timp, Steven a inceput sa-si cladeasca o cariera solida in domeniul economic. „Eu am facut sport in timpul studiilor. Cand am terminat facultatea, am gasit de lucru in sistemul bancar, care oricum era o traditie la noi in familie. Acolo am luat-o de jos. Am optat pentru o cariera internationala si asta m-a ajutat intr-un fel, pentru ca la un moment dat am ajuns si in Romania. Trecerea de la sport la sistemul bancar s-a realizat pur si simplu. Nu am fortat nimic. Nu mi-am stabilit un obiectiv, nu am zis ca acolo vreau sa ajung. A fost un drum pe care l-am urmat mai departe...“, ne povesteste bancherul. La scurt timp au aparut in viata lor si copiii: Sijmen si Jan Wessel, iar Valeria s-a ocupat de ei cum a stiut mai bine.

Rezultatul? Cei doi sunt acum la studii in Olanda. Sijmen, baiatul cel mic, nu prea vine in Romania pentru ca are antrenamente. Practica canotaj la un club de studenti si spera sa ajunga la Olimpiada de la Rio de Janeiro. „Ne dorim ca fiii nostri sa fie oameni buni, fericiti, sanatosi, cu valori corecte, normali. Asta i-am invatat de mici. Noi doi am avut succes in anumite lucruri, dar l-am obtinut intr-un mod etic, bazandu-ne pe valorile noastre. Asta este mai important decat rezultatul final, medaliile. Daca castigi nerespectand regulile sau nu esti cinstit, ce valoare mai are asta? In afaceri este la fel: daca trebuie sa fii neonest, ca sa faci bani, inseamna ca esti un om slab sau lenes. Rezultatele se obtin respectand anumite reguli“, recunoaste Groningen.

Consider ca, daca ai o atitudine pozitiva si daca e vorba de iubire adevarata, locul este mai putin important
Dupa ce a locuit sapte ani in Olanda, pentru Steven s-a ivit o oportunitate ca sa lucreze in Romania: sa faca consultanta la Banca Nationala a Romaniei. Cunostea tara, vorbea limba si oferta i s-a parut foarte interesanta. Firma de consultanta la care lucra in Olanda castigase, asadar, contractul pentru un an. Dar destinul l-a purtat tot in Romania, unde a revenit mai tarziu.  Principalul motiv a fost... Valeria. „Evident ca sotia se simte bine aici, jobul meu e interesant, e un mediu in care sunt multe dificultati, dar si oportunitati“, marturiseste Steven. Dar nimeni nu a privit asta ca pe un sacrificiu, ci ca pe o algere inteleapta, desi a fost bazata mai mult pe ce i-a dictat inima. A fost randul lui Steven sa faca compromisul pentru salvarea relatiei lor. „Consider ca, daca ai o atitudine pozitiva si daca e vorba de iubire adevarata, locul este mai putin important. Cred ca am fost fericit si in Olanda, si-n Rusia, si-n Ungaria. Si aici sunt fericit. Pentru noi asa a fost sa fie! Romania este, probabil, cel mai potrivit loc pentru noi. Asta nu inseamna ca asa trebuie sa fie si in viitor. Am locuit impreuna in patru tari. Si sacrificii cred ca au fost mai mult din partea Valeriei, cand a venit in Olanda, in 1986“, este de parere bancherul.

Primul contact al olandezului cu tara noastra a fost unul dur, dupa cum isi aminteste acesta. „Era noiembrie, anul 1985. Lucrurile erau altfel decat acum: fara lumina, foarte intuneric, oameni amabili. Inainte de revolutie imi era greu sa cred ca pot locui in Romania, ca se poate trai aici“, spune el.

Arta si sport, in gestionarea stresului
Pentru o perioada, Steven van Groningen a fost la Asociatia Prietenii Muzeului National de Arta al Romaniei, de unde a plecat cu o paleta vasta de informatii referitoare la artistii romani. „Arta, ca si sportul, este un element important pentru viata unui om si ea te ajuta sa gestionezi stresul, sa-ti gasesti o anumita identitate sau sa depasesti mai usor dificultatile. Arta si cultura trebuie sprijinite“, spune Steven, care s-a implicat in proiectul Prietenii Muzeului Romanesc de Arta, pentru ca a simtit ca acesta are nevoie de un sprijin din sectorul privat. „Este un lucru care se face peste tot in lume. Ceea ce am incercat sa fac aici nu este ceva deosebit, ci tine mai mult de normalitate. Pe mine arta si cultura ma ajuta in lupta cu stresul, dar si in incercarea de a-mi gasi o anumita identitate“.
Referitor la impresiile pe care i le-au lasat intelectualii romani in ceea ce priveste respectul pentru arta, Steven recunoaste ca ii este greu sa comenteze acest aspect. „Mi-e teama ca generatia urmatoare nu va aprecia felul in care actuala generatie gestioneaza patrimoniul national. Cu un efort minim insa, anumite lucruri ar putea fi pastrate, nu distruse si neglijate, mai ales in cadrul arhitecturii. Poate ca unii considera arta un lux, dar cred ca nu trebuie tratata asa“.

Artistic vorbind, perioada interbelica i se pare lui Steven Van Groningen cea mai interesanta. Totodata, apreciaza picturile lui Theodor Pallady si Alexandru Ciucurencu. In legatura cu arta contemporana, lucrurile sunt ceva mai dinamice pentru el, deoarece are posibilitatea sa intre in contact direct cu artistii, relatia cu opera lor fiind cu totul alta. „Daca am timp sa merg la muzeul de arta, ma duc la galeria de arta moderna, interbelica. La birou nu am decat o lucrare de Aurel Vlad“, ne spune Steven.

Intrebat daca s-a implicat in aducerea operelor lui Brancusi in tara, bancherul a punctat faptul ca nu a facut un astfel de lucru, pentru ca nu i s-a parut interesant. „Nu m-am implicat. Tu ai anumite sume de bani pentru arta si trebuie sa te hotarasti ce faci cu ele: dai totul pentru o lucrare sau pentru o colectie mai reprezentativa, care creste valoarea muzeului? Este o decizie complicata. Mai bine incercam sa pastram cladirile cu o arhitectura deosebita in Bucuresti, decat sa avem o singura lucrare de arta de mare valoare la muzeu. Nu va veni nimeni sa se uite la o opera de Brancusi expusa intr-un muzeu din Romania, cu exceptia lucrarilor din Targu-Jiu. Daca vrei sa vezi lucrarile lui Brancusi te duci in Paris sau in Philadelphia“. De asemenea, trebuie sa tinem cont si de faptul ca in arta s-au intamplat mult mai multe lucruri decat acela ca Brancusi s-a nascut aici.

Anul trecut a fost unul bun din punct de vedere profesional pentru Steven van Groningen, acesta primind cel de-al doilea mandat in conducerea Consiliului Investitorilor Straini (FIC). Investitiile, indiferent de segment, se fac pe termen lung, iar in acest context un investitor care creeaza locuri de munca trebuie sa stie cate taxe are de platit, legislatia muncii, cum se dezvolta infrastructura in timp etc. Insa toate acestea lipsesc iarasi aici, in tara noastra. „In Romania nu sunt bani, nu economisim destul, nu avem fonduri de pensii: trebuie sa gasim bani in strainatate. Putem sa imprumutam, dar asta inseamna ca generatiile viitoare trebuie sa plateasca datoriile noastre. Putem folosi fondurile europene, dar, in ultimul timp, s-a dovedit ca nu suntem in stare din punct de vedere administrativ sa le absorbim. Mai sunt banii trimisi in tara de romanii din strainatate, care dispar cu timpul. In cele din urma, putem aduce firme straine sa faca investitii in Romania. Iata o sursa importanta pentru cresterea economica“.

In studentie, Steven era fotograf la nunti
Fost sportiv de performanta, Steven van Groningen nu renunta nici acum la sport. In weekend, seara, merge la teatru impreuna cu sotia, Valeria Racila, sau face jogging. O alta pasiune a sa, cultivata inca din tinerete, si mai putin cunoscuta, este... fotografia. „Imi place sa fac un lucru care mie imi spune ceva. Cand eram student si lucram pentru o agentie de presa, faceam mai multe poze si, inevitabil, pozam si la nunti. Acum e mai mult pentru placere. Cateodata fac un album. Ma intereseaza in special partea creativa si cea tehnica. Folosesc insa procedee vechi, din 1850, si e mai complicat decat in digital. Daca faci o schita pe hartie si o lucrare in ulei pe panza, in cazul lucrarii in ulei nu poti reface nimic, trebuie sa fie perfect de la inceput. Important este sa treci prin faza in care vezi ca esti incompetent la ceva si sa faci ceva nou. Este un proces sanatos“.