Satul romanesc trezit la viata de oaspeti

La sfarsitul lunii martie am facut cunostinta cu VIP-ul incontestabil al Forumului International pentru Turismul Responsabil: turismul responsabil insusi. Definit si explicat de oameni, de pe la noi si de prin lume, care au avut viziunea si tenacitatea de a demonstra ca, printr-o forma inteligenta de turism, e posibil sa reinventezi locurile uitate de Dumnezeu si macinate de saracie.

Ideea pare uluitor de simpla: orice comunitate rurala ascunde un tezaur de valori culturale si de traditii, in mijlocul naturii, destinatie incitanta pentru calatorul curios sa descopere locuri noi, experimentand traiul de zi cu zi al locuitorilor. Iar Romania are ce oferi.

Fireste, cei mai interesati ar fi strainii, pentru care orice alta tara are o aura de exotism. Dar si romanii pot fi atrasi de o vacanta ca la bunicii de altadata, retraind experientele copilariei, cu laptele proaspat muls, cu trezirea in cantatul cocosului. Spuneam ca ideea pare simpla. „Pare“ este cuvantul-cheie. Pentru ca, de fapt, este nevoie de mult efort, stiinta si tenacitate, pentru a scoate satul din inertia si blazarea in care l-a adancit o tranzitie nesfarsita si fara directie. Si de lideri capabili sa urneasca lucrurile, sa-i convinga si sa-i invete pe oameni sa se ajute singuri.

Caroline Fernolend face asta de 12 ani. Ca vicepresedinta a Fundatiei „Mihai Eminescu Trust“ (MET), ea deruleaza un program de dezvoltare rurala prin conservarea patrimoniului cultural, in 49 de sate si sase orase din Transilvania. A inceput cu satul natal, Viscri, parasit de sasi dupa 1990, pe care l-a restaurat in totalitate. Case, ulite, fantani, cetatea... toate cu materiale naturale ale locului, dupa metode traditionale. „Au dus mortar la Londra, la analiza (var stins si nisip - asa se construia inainte), intrucat tehnicile trebuiau reinvatate“, imi povesteste Caroline, langsam (n.red. - termen indicand un tempo lent in dansurile sasesti), zambind, intr-o pauza a conferintei. E foarte mandra de statia ecologica de epurare a apei, data in functiune in 2011, prima din Romania, care foloseste doar gravitatia. „Si este de doua ori mai ieftina decat una conventionala!“, adauga doamna Fernolend.

DE LA SAT PARASIT, LA ATRACTIE TURISTICA PENTRU DIPLOMATI
Viscri fusese o comunitate organizata, care traia dupa reguli din 1640, multe dintre ele respectate pana in ’90. Azi arata si functioneaza ca acum 100 de ani, cu mici ferme, ateliere mestesugaresti infloritoare, gazduind 1.200 de turisti pe an. Cifra limita pentru un sat de 400 de locuitori. „Asa pastram un turism autentic —altfel, localnicii nu si-ar mai desfasura normal munca“.

Pana si Charles, printul de Wales al Marii Britanii, si-a cumparat o casa aici... „Toti spun ca Viscri a fost refacut de printul Charles. E adevarat ca ne-a sprijinit, ne-a adus notorietate, dar oamenii locului sunt cei care au construit totul, prin munca lor, prin proiecte si aplicatii pentru finantari, pe care fundatia ii invata sa le scrie“. Imi spune cateva nume, dintre cei care au vizitat zona: Ducele de Kent, Calin Popescu Tariceanu, Emil Hurezeanu, Mona Musca, Aurora Liiceanu, aproape toti ambasadorii acreditati in Romania, „mai putin al Rusiei“.

Legenda merge mai departe, replicata cu entuziasm si in alte sate sasesti din Ardeal. „Avem case de oaspeti si meseriasi si in AlmaVii, un sat mai frumos decat Viscri. Este o armonie deosebita intre cetate, sat si mediu, ceva magic. Incercam acum sa atragem fonduri pentru restaurarea cetatii. Si Malancravul este foarte frumos, cu potential, ca si Archita“. Modul natural in care povesteste ma duce cu gandul la Hansel si Gretel, la minunile unei baghete fermecate. Doar ca aici miracolele se nasc din munca indarjita si idei bune.

DATORIA DE A DUCE MAI DEPARTE MOSTENIREA STRAMOSILOR
Incerc sa-i descifrez resorturile interioare, sa aflu de unde ii vine atata energie, tenacitate in lupta constanta cu sistemul, cu prejudecatile. „Cand ma ducea bunica duminica la biserica, la slujba, ma tot minunam cat de impunatoare este cetatea noastra, fiind un sat foarte mic“. S-ar putea face un film cu viata ei. Spune ca a avut o copilarie de strada. „Nu am lipsit de la nicio inmormantare, cu toate ca ma certa tata. Dar era cu muzica si eu simteam ca trebuie sa iau parte la acest eveniment al satului“.

O data pe saptamana avea ora de muzica. „Parintii voiau sa invat acordeon, iar copiii radeau ca merg cu ladita de purcei dupa mine“. A ajuns contabila la CAP (n. red. - Cooperativa Agricola de Producție), „singura optiune pe vremea aceea“, unde a lucrat pana in octombrie ’89. Proiectul de sistematizare capatase contur si voiau sa o mute in satul vecin, la Bunesti, pentru ca Viscri era pe lista, urmand sa fie demolat. Asa ca a demisionat.

Apoi, dupa ‘90, invatatoarea satului a plecat in Germania, iar Caroline a preluat postul pana in ‘99, cand a inceput activitatea cu fundatia. Dupa schimbarile politice, majoritatea vecinilor, a sasilor, au plecat in Germania. „Nu uitasera cum, intre anii ‘45 si ‘49 au fost deportati si le-au fost luate casele —retrocedate ulterior, prin ‘57. Isi pierdusera speranta ca vor mai avea vreodata libertate de miscare si de a intreprinde ceva aici. Am incercat sa ii opresc, dar nu credea nimeni ca se va schimba ceva in tara si ca vom trai mai bine“. Surprinsa si un pic suparata, Caroline a hotarat, impreuna cu familia, sa nu plece. „Mie mi s-a parut ca este o datorie a noastra sa incercam sa pastram ceea ce am mostenit de la stramosi“.

„MI-A ZIS CA IL ADUCE PE PRINTUL CHARLES... SIGUR CA NU AM CREZUT-O”
A avut mare noroc sa o intalneasca pe Jessica Douglas, ziarista britanica. „A venit sa viziteze cetatea si mi-a promis ajutor ca sa pastram patrimoniul. Mi-a zis ca il aduce pe Printul Charles... Sigur ca nu am crezut-o“. Si totusi, s-a intamplat. Iar destinul a lucrat cu folos: unui profesor din Texas ii datoreaza curajul de a candiada pentru primele alegeri de consilier local, pe cand era inca invatatoare. Asa a putut sa ajute comunitatea. Se inchisesera CAP-ul, IAS-ul (n. red. - Intreprindere Agricola de Stat), strainii veneau datorita cetatilor fortificate... I-a venit ideea, odata cu francezul care prima data s-a oprit numai sa manance, apoi a dormit, dupa care i-a propus sa organizeze cursuri de limba franceza cu cateva femei din sat, care s-ar descurca sa faca turism, „pentru ca anul viitor o sa fim intr-un ghid francez... Mama a zis: vin si eu, ca sunt la cetate si trebuie sa vorbesc cu ei“. L-a ascultat. Iar dupa 12 ani, Viscri e prezent in toate ghidurile importante si in patrimoniul UNESCO. Dar, pentru Caroline, mai important este spiritul de comunitate, care „face sa traiasca patrimoniul, sau il distruge, depinde de oameni... MET incearca sa inteleaga cum gandeste fiecare, care ii sunt nevoile, cum trebuie abordata fiecare comunitate, ca sa fie activa si sa-si asume responsabilitatea. Este foarte multa munca, multa rabdare. Comunismul a distrus mentalitatea noastra, esti privit ca o persoana de categoria a doua daca vii de la tara. Trebuie sa-i facem pe oameni sa fie din nou mandri de locul lor. De aceea lucram cu ei, ca sa ajunga aproximativ la aceeasi motivatie“. Va reusi. Motivatia este contagioasa...

de Corina Anghel - 3188 afisari
 
         
 
4.0 - 2 voturi