L-am intilnit pe Sergiu Nicolaescu la biroul sau de senator, la etajul sase, din grandiosul Palat al Parlamentului. Era chiar a doua zi dupa vizionarea noului sau film, Poker, si la citeva zile de cind acesta declarase ca ar putea iesi din politica. „Tot la Senat ne-ati chemat. Stiam ca o sa va gasim tot aici“, am inceput noi discutia. „Da, da“, ne raspunde Nicolaescu rizind, in timp ce butoneaza telecomanda televizorului, care arata imagini in direct din sedinta de plen. Dupa ce-l lasa fara sonor, continua: „Am lipsit cam mult“…

Regizorul nu a renuntat sa lupte pentru o cinematografie romaneasca consistenta: „Impotriva asteptarilor, cinematografia este intr-o criza puternica, aproape de prabusire. Si nu din pricina filmelor - exista o generatie tinara si talentata care obtine premii. Dar, o cinematografie, daca nu are cinematografe, dispare. Acum sint mai putine decit capitalele de judet. Erau 800, acum sint in jur de 30.“
Nicolaescu ne-a vorbit si despre existenta unui regulament in cinema­to­grafie, care spune ca numele regizorului trebuie sa fie secret in cadrul unui concurs de productie de filme. „Asa ceva este absurd! Un regizor este legat de filmele pe care le-a facut pina in acel moment. Se cunosc oamenii care sint capabili si cei care nu sint. Numele unui regizor poate sa atraga spectatorii sau sa-i respinga“. Evident, este si cazul lui Sergiu Nicolaescu. „Lumea vine la cinema datorita numelui dvs.?“, urmeaza intrebarea noastra. „Fara doar si poate. Sint si cel mai vechi dintre toti in momentul de fata, am o experienta de 50 de ani de cinematografie, o jumatate de secol. Am facut legi ale cinematografiei: Decretul 80, Legea 630. E adevarat ca mi-a dat in cap apoi cineva, modificind putin Legea 630, cu observatia de a trece de la guvern, de care depindea direct, la Ministerul Culturii. Prietenul meu Razvan Theodorescu“, precizeaza regizorul. „In comisia mea am trei cineasti, Radu F. Alexandru, scenarist (membru PDL), Mircea Diaconu, actor (membru PNL), si eu (PSD), regizor. Este pentru prima data cind in Parlamentul Romaniei sint trei cineasti“, spune mindru Sergiu Nicolaescu. 

Trei ore sa-i desparta pe daci de romani
Revenim la filme. „Am facut lucruri extrem de curajoase, dar nu am avut nici macar un accident la filmari. A fost un fleac“, iar la acest cuvint nu ne-am putut abtine: „Un fleac, i-am ciuruit!“, ne vine in minte, automat, celebra replica a comisarului Moldovan. Insa regizorul nu schiteaza niciun gest, continuind: „Da… niciun accident. Erau alte momente. Intr-un film, am avut 5.000 de figuranti care luptau. Vorbeam zece minute cu romanii, zece minute cu dacii, le spuneam: <Si acuma, luptati-va!> Si apoi aveam nevoie de trei ore, trebuia sa-i despart“, povesteste regizorul rizind cu pofta. Dupa revolutie, Nicolaescu a facut mai putine filme. „Inainte faceam si doua virgula trei pe an, ca sa vorbim matematic“, declara el, cu oarece nostalgie si acelasi umor. Dacii, Lupta pentru Roma, Mihai Viteazul, François Villon, Cucerirea Angliei, Pentru patrie au devenit in timp adevarate lectii de istorie, pe linga importanta pe care o au in cinematografia romana. „Imi spuneau niste profesori ca la unele examene elevii povesteau din filmele mele, nu din carte“, se amuza regizorul. „Acum fac un film despre razboi in Rusia, se numeste Candele de zapada si are la baza scenariul lui Corneliu Vadim Tudor“, ne anunta regizorul. Proiectul a primit in 2004 o finantare de 30 de miliarde de lei vechi din partea Consiliului National al Cinematografiei.

„Ma feresc de o coproductie romano-rusa“
Il intrebam pe regizor daca nu s-a gindit la o coproductie romano-rusa: „Eu am facut multe coproductii reale. Acum ma cam feresc“. Curiozitatea ne indeamna sa insistam pe acest subiect: „Se spune ca este plina tara de KGB-isti care au intrat pe teritoriul Romaniei cu ocazia revolutiei din ’89, ca turisti. De ei va feriti?“. „Au fost… au fost. Aia sint batrini acum, urmeaza altii. Va dati seama. Ei aveau 20 si ceva de ani atunci. Vin altii, care au virsta potrivita“, ne declara senatorul, atent la cuvintele pe care le pronunta. „Am trait o viata alaturi de comunisti. Dar am avut noroc, pina la urma, ca am fost unul dintre cei care au facut revolutie in Romania. Asta e foarte important, imi da o satisfactie. Toata viata am luptat pentru asa ceva. Ca nu sint multumit acum, ca nu merge cum ar trebui sa mearga… e altceva. Dar am eliberat singuri Romania, pentru ca poporul roman a facut o revolutie spontana. Ca au fost agenti, normal! Ce vreti? Brucan s-a dus la Washington si de acolo l-au trimis la Moscova. Asa s-a hotarit de catre marile puteri, ca estul Europei sa fie comunist“, spune Sergiu Nicolaescu. „Am muncit sa-mi fac un nume prin istorie si am pregatit oamenii sa vina la momentul potrivit. Au venit muncitorimea si tinerii, am facut revolutie. Am o satisfactie deplina“, silabiseste ultimul cuvint regizorul, compatimindu-i, in acelasi timp, pe tinerii din ziua de astazi, care nu mai au perspective.

„Mama, eu nu ma mai intorc!“
Despre acestia din urma, Nicolaescu spune ca singura lor sansa este sa paraseasca tara. Si el a avut ocazia sa o faca, dar pina la urma s-a hotarit sa continue ce incepuse aici. „Am avut posibilitatea sa plec definitiv in anul 1962. Atunci am iesit pentru prima data in afara tarii. Provin dintr-o familie cu origini burgheze si n-am avut voie peste granita pina la 32 de ani, cind am fost la Festivalul de Film de la Cannes. Atunci, m-a chemat un ministru sa ma intrebe de ce nu ma duc la Cannes si i-am zis ca n-am un dosar bun. Mi-a zis ca-mi da el si mi-a pus un pasaport si un bilet de avion pe masa. Bineinteles ca m-am dus repede la mama si i-am zis: <Mama, eu nu ma mai intorc!> si mama a zis: «Bine. Daca ti-o fi tie bine acolo, ne chemi si pe noi». Si asa m-am urcat in avion. Cind am ajuns acolo, am avut un succes atit de mare cu un film de opt minute, incit mi-am recistigat increderea in mine. Eu am fost atractia, dupa care ei au venit aici cu filme…“, spune regizorul.
„Romania, la vremea respectiva, avea niste posibilitati. De exemplu, constructia aceasta in care ne aflam, Casa Poporului. Cine mai face in ziua de azi asa ceva? Nimeni, niciodata. Acesta e singurul merit al lui Ceausescu: a pus romanii la treaba. Si atunci se prefaceau ca muncesc, dar uitati, cladirile sint. E plin de constructii comuniste. A facut industria autohtona, care a disparut complet astazi.“

In razboi cu nemtii, potolit de Antonescu
Pe 13 aprilie, Sergiu Nicolaescu implineste frumoasa virsta de 80 de ani, prilej cu care si-a amintit citeva intimplari din vremea copilariei. Era prin anii ’40, locuia la Timisoara, pe strada Paris, unde trecea tramvaiul 4. Avea o gasca de prieteni si tot ce a trait acolo i-a influentat viata. De aceea unele filme contin cite o frintura din acei ani. Din acea perioada a ramas celebra o bataie intre baietii de la liceul lui si cel german. Regizorul isi aminteste ca a venit chiar maresalul Antonescu sa potoleasca spiritele. Despre ce era vorba? Elevilor romani le era ciuda pe colegii lor germani pentru ca acestia aveau de toate la scoala: uniforme, cursuri de aeromodelism etc. Nicolaescu a dat startul, aruncind cu rosii intr-un grup de baieti de la Liceul German, murdarindu-le uniformele impecabile. Dupa citeva zile, acestia l-au prins singur si l-au batut atit de rau, incit mama lui nu l-a mai recunoscut. Apoi, elevii romani si-au luat revansa, venind cu tot liceul peste nemti. Dupa stingerea conflictului, romanii au fost luati la intrebari. Sergiu a fost sincer si le-a spus investigatorilor ca le era ciuda pe nemti, pentru ca ei aveau uniforme si conditii... Asa s-au ales si Sergiu, si colegii lui romani cu uniforme…

La un pas de moarte
Apoi si-a amintit cum a descoperit o retea subterana ce trecea pe sub riul Bega si ducea la Lugoj, la 50 de kilometri distanta de Timisoara. Traseul era surpat pe alocuri, asa ca trebuia sa mergi pe burta ca sa poti inainta. Copil fiind, impreuna cu gasca de „exploratori“ se tira avind luminari aprinse in mina pentru a verifica nivelul de oxigen. Sergiu avea doar noua ani atunci, iar mezinul, „inchizatorul plutonului“, doar patru. Intr-o zi s-a stins luminarea. Regizorul a dat retragerea, dar ultimul era baietelul de patru ani care nu stia cum sa se mai intoarca, in ciuda indicatiilor primite. „Mai adormeam, din lipsa de aer, ne mai trezeam si continuam, iar adormeam. Am iesit abia dupa doua zile, in care nu am mincat, nu am baut“, isi aminteste Nicolaescu. Afara ii asteptau pompieri, politisti, parintii disperati, pentru ca nu mai sperau sa-i gaseasca vii. Chiar au fost la un pas de moarte. „In filmul Duelul, de exemplu, am inventat o gasca de copii exact ca gasca mea. Cu tot cu subsolurile noastre“, mai spune regizorul.

Mihai Viteazul ii macina sufletul
In final, Sergiu Nicolaescu si-a exprimat un singur regret, legat tot de film: Mihai Viteazul. Negocierile cu Columbia Pictures erau facute, batuse palma pentru o distributie fabuloasa, cu Orson Welles, Charlton Heston, Richard Burton, Elizabeth Taylor, si era in avion sa semneze contractul, cind Ceausescu s-a razgindit si a decis sa fie productie 100% romaneasca. Avionul in care era Sergiu a fost oprit pe pista.
Atunci, Titus Popovici, bunul lui prieten, scenaristul care l-a adus pe el in cinematografie, i-a spus ca Mircea Albulescu i-ar fi trimis o scrisoare lui Ceausescu. Adevarul era ca insusi Titus Popovici, speriat de posibilitatea de a fi sarit din schema filmului, daca cei de la Columbia ar fi venit cu scenaristii lor, a scris acea scrisoare in care recomanda neimplicarea americanilor. „Ar fi fost filmul cu cel mai mare buget din istorie, aveam la dispozitie patru milioane de dolari, pe linga onorariul actorilor...“

„Se pare ca nu renuntati la politica. Ce-ati putea sa ne mai spuneti despre asta?“, il chestionam noi. „Politica?“, se intreaba acesta, dupa care se lasa o tacere profunda. Continuam: „Filmul Poker are o tema politica“, dar sintem intrerupti brusc: „Filmul Poker are un ­imens avantaj, a devenit o Mafalda, in sensul ca astazi (n. red. - 8 aprilie) am vazut ca presa scrisa si televiziunea vorbesc despre o revolutie in Kir­gistan. Eu aveam in film o revolutie in Democratistan. Politica… Eu nu am vrut sa fac politica, dar nu poti sa traiesti astazi in Romania fara sa faci deloc politica. Asa ca prefer sa o fac din interior, ca sa cunosc lucrurile. Dupa parerea mea, oamenii de aici sint priceputi si sinceri, insa, asa cum spun si la inceputul filmului: <Nu toti oamenii sint la fel>, eu ii iau in gluma pe cei care nu sint la fel cu noi.“

„Romania ar putea sa fie o tara libera si prospera“
Sergiu Nicolaescu nu s-a gindit niciodata la putere si nu a ocupat o functie de stat. „Romania ar putea sa fie o tara libera si prospera. Libera e, dar sa se prabuseasca. Am fost supusi unor dictaturi cumplite: era ­Gheor­ghiu-Dej, era Nicolae Ceausescu. E bine sa in­cer­cam sa le uitam, sa vina o generatie noua care sa deschida o noua cale spre Europa“, mai spune acesta.

In cautarea armatei
In paralel cu celelalte proiecte, Sergiu Nicolaescu lucreaza si la Trenul Mortii, un scenariu pentru un alt film de razboi. Nu stie insa daca in Romania se mai pot face astfel de productii care necesita o logistica grea, tancuri, avioane: „Nu mai exista arme, nu mai exista pusti, nu mai avem armata…“, atentioneaza Nicola­escu. Singura scapare pentru regizor pare sa vina din Republica Moldova. Deja, acesta a obtinut sprijinul lui Vladimir Voronin pentru productia sa si va filma citeva secvente acolo.