Povestea de viata a deputatului rom Nicolae Paun poate servi drept lectie pentru cei care viseaza sa-si depaseasca conditia. Un autodidact care spune despre sine ca „si-a facut propriul drum in viata“, nu ca si-a depasit conditia, Paun este un individ extrem de orgolios, temindu-se de ridicol si nerecunoscind ca a gresit nici sa-l pici cu ceara, chiar daca ar fi convins de acest lucru. In schimb, ii place sa detina controlul, urmarindu-si interesul cu o determinare rar intilnita, oricit de multe piedici ar intimpina.
Cea care i-a schimbat destinul a fost chiar mama sa, femeie simpla, dar cu „mintea deschisa“, care a vrut altceva pentru baiatul ei… Cu toate acestea, doamna Paun nu a mai ajuns sa-si vada visul implinit, murind pe 8 martie, in urma cu citiva ani. De atunci, Ziua Femeii nu-i aduce bucurie deputatului, ci tristete in suflet. Anul trecut, Nicolae Paun a trecut din nou printr-un moment dificil: moartea tatalui sau. Echilibrul si puterea de a depasi acele clipe de deznadejde de dupa decesul ambilor parinti i-au fost insuflate de bunicul sau, care era, de fapt, bunicul tuturor celor 24 de copii din casa parinteasca…
Inca de mic, deputatul Nicolae Paun a avut de suferit de pe urma etniei, reusind sa demonstreze ca este asemeni tuturor, cu toate ca el luptase de doua ori mai mult pentru a obtine ce si-a dorit de la viata. Cu toate ca a copilarit alaturi de multi interlopi de astazi, deputatul a stiut mereu ca el va avea alt drum, incercind sa se rupa de mediul in care traieste, fiind, la rindul sau, un deschizator de drumuri… „Eu am trait si traiesc in Ferentari. Am fost un copil sarac mult timp. Parintii mei nu au provenit dintr-o familie instarita - desi toata familia era impartita pe anumite meserii, traditionale doar in parte. Ei aveau preocupari din care nu se putea cistiga foarte bine - mama era muncitoare la Fabrica de incaltaminte <Carmen> (pe Soseaua Viilor), iar tata lucra in constructii (de exemplu, Edificia Carpati). Ce sa cistigi din constructii, pe vremea aceea?“, isi aminteste politicianul de copilaria sa. Pentru a supravietui, tatal sau incerca sa mai faca „un ciubuc“, pentru un trai decent al familiei: „Tata era maistru-constructor pe santier. Mai facea cite un ciubuc dupa orele de program, daca mai apuca sa puna cite un metru de faianta sau un metru de tencuiala ori ceva de genul asta. Nu mereu avea asemenea <ocazii>“, marturiseste seful Partidei Romilor.
Fire activa, Nicolae Paun a inceput sa munceasca inca de la virsta de 12 ani, ajungind la facultate cind deja era patron, iar la Stiinte Politice, cind era deja deputat… Pentru a-si putea intretine familia, acesta a fost ospatar, chelner, barman, sef de sala si bucatar, parcurgind toate etapele pe care si le planificase. Intr-un final a ajuns patron de restaurant, apoi de hotel, de magazine, iar astazi familia sa detine o afacere – un complex comercial in Rahova - care, zice el, este bine cotata… De la patronat, s-a indreptat apoi spre politica.
Primii pasi in politica i-a facut cu ajutorul nasului fiului sau, Madalin Voicu, desi au avut perioade in care nu si-au vorbit. Cum o astfel de functie te obliga sa ai o oarecare prestanta, citiva ani Paun a citit foarte mult, a acumulat informatii, pentru a face fata „statutului“. Si a meritat: de trei mandate, adica de 12 ani, este sef al Comisiei pentru drepturile omului din Camera Deputatilor si sef al Partidei Romilor, avind 36 de initiative legislative din 2000 pina astazi.

Trimis la camin pentru o viata in siguranta
Astazi, multi dintre ai lui spun de-spre deputat ca este „tigan de matase“. De unde a plecat insa „tiganul de matase“? „In casa din strada Veseliei, unde m-am nascut, eram 24 de copii in aceeasi curte, a bunicului, parintii mei fiind persoane ce munceau in alte zone decit cele in care lucrau altii care puteau cistiga si ceva in plus. Noi am fost trei la parinti: sora mea, care este mai mare cu sase ani, eu si fratele meu, mai mic cu 12 ani decit mine“. Mama, desi o femeie cu foarte putina carte, era mai degraba preocupata de ce se va intimpla cu copiii ei in viitor, decit sa se gindeasca: <Lasa, ca o sa creasca si asa>. Nu mergea! De crescut <si asa> cresteam, dar a zis: <Nu!>. Sarmana, lucra 10-12 ore pe zi si nu avea cum sa se ocupe de mine; tata era pe santier. Si-a spus: <Domnule, mai bine tin copilul la camin, sa aiba alta educatie, decit cea din strada Veseliei>…“. La doi ani, mama l-a ales pe el pentru a-l da la camin, deoarece, fiind foarte multi veri, nici conditiile de trai nu erau chiar atit de bune. Daca prindea unul loc in pat, era campion mondial, asa ca… „Problema s-a pus in felul urmator: eu, de la doi la sase ani si jumatate, am fost dat la camin, unde stateam toata saptamina. Eram numai simbata si duminica pe-acasa… Plecam la camin luni dimineata, pe la trei, si mai reveneam acasa simbata seara. Pentru mine era ca o minivacanta cind ajungeam acasa. (…) Sora mea mai mare a trait impreuna cu ceilalti veri in casa de care spuneam. Ea statea cu toti acolo, in alt regim decit cel pe care-l aveam eu“, isi aminteste Nicolae Paun.
Cind avea vreo doi ani, casa in care locuia numeroasa familie a bunicului, cu 24 de copii, de toate virstele, a luat foc, iar Paun a fost la un pas de a fi ars: „Toti fugisera, iar eu, mic fiind, ramasesem ultimul in pat. Un unchi de-al meu, care nu mai e azi in viata, a intrat dupa mine si m-a scos. Aveam vreo doi ani. Poate ca toate lucrurile acestea, puse intr-o astfel de viata, au determinat-o pe mama sa ia decizia de a ma tine in siguranta intr-un loc in care sa primesc si o educatie, la camin“. Dupa o perioada de suferinta crunta, parintii deputatului, care pe atunci aveau doar doi copii (mezinul nu se nascuse inca), au primit o casa pe strada Sabinelor (zona Centrului Civic de azi, undeva vizavi de hotelul Marriott, chiar fata in fata cu Hanul Veseliei de azi): „Era Cartierul 13 Septembrie - o strada foarte lunga si foarte frumoasa. Era dintr-odata alt mediu. Ei, aici, unde ne-am mutat, era numai familia noastra - mama, tata, eu si sora mea (avea cam zece ani)“.
La finalul saptaminii, de multe ori era luat de bunic, pentru ca parintii munceau, iar el statea cel mai mult tot pe Veseliei, cu verii sai. „Acolo, pe Veseliei, erau multi copii; si pe Sabinelor erau copii, dar eu eram singurul tigan. Era mai greu sa ma acomodez asa repede cu lumea noua. In Sabinelor, in casa noua, in realitate am revenit, alaturi de ai mei, pe la sapte ani, inainte sa intru in clasa intii“, marturiseste Paun.
Cu fosta sotie, Constanta, are doi baieti, iar astazi, dupa divort, acesta are grija ca mamei copiilor sai sa nu-i lipseasca nimic. La fel se intimpla si cu Cristiana, fetita celei de-a doua sotii, Cristina, pentru care deputatul rom ar fi in stare sa faca orice pentru a-i satisface dorintele copilaresti.

(Cititi continuarea in numarul viitor)