De cite ori nu v-ati lasat gin­dul sa zboare ascultind strunele viorilor care compu­neau in chip stralucit Rapsodia Romana a lui George Enescu? Dincolo de frumusetea coplesitoare a imbinarii notelor muzicale, putini sint cei care stiu ca Oedip si poemul Isis nu sint altceva decit un „buchet de sentimente“ sincere, transpuse pe portativ pentru singura femeie care a stiut sa-l faca sa simta iubirea: Maria Cantacuzino (Ma­ruca, asa cum o alinta Enescu).

Povestea de dragoste care s-a nascut intre cei doi a depasit orice granite, chiar si pe cele ale mortii, prin daruirea, patima si unicitatea relatiei sincere a cuplului de indra­gostiti… Maria Rosetti-Tescanu (Maruca) si George Enescu s-au cunoscut intim­plator, in vara lui 1907, in timpul plimbarilor prin padurile Castelului Peles. Maruca avea pe atunci 28 de ani - cu 12 ani mai in virsta decit Enescu, fiind casatorita cu Mihai Cantacuzino, fiul conservatorului Gheorghe Cantacuzino, caruia ii daruise doi copii: Alice si Constantin. Cu toate ca erau o familie implinita, Maruca nu era deloc incintata de mariajul cu Mihai, din pricina infidelitatii acestuia – l-a prins in dormitorul surorii sale, Nellie -, singura sa forma de razbunare fiind promovarea unei imagini de femeie fatala. Iata cum descria printesa Maruca, in memoriile sale, momentul in care l-a vazut pentru intiia data pe Enescu: „Inainteaza spre mine, fatal, irezistibil, pe cind eu merg, ca o somnambula, in intimpinarea lui. (...) Un singur om umplea si-mi schimba universul la unison, cu care eu ma simteam ca intr-o veritabila stare de transa, in vreme ce iubirea lui devenea fanatica cu fiecare ora care trecea, cu fiecare privire, cu fiecare stringere de mina…“.
Pe de alta parte, George Enescu, un adolescent timid, crescut in spirit conservator, devenise preferatul reginei Elisabeta, primind invitatii pentru sustinerea de concerte in saloanele Palatului Regal si la Peles. Maruca nu avea cum sa nu-l remarce, vazindu-l ca pe un „barbat, zeu sau demon“, un „titan“ ce intruchipeaza „destinul in persoana“…
La rindul sau, Maria Cantacuzino era de o frumusete angelica, afisind o personalitate paradoxala: fire extravaganta, nonconformista, Maria trecea usor de la stari de exuberanta la stari depresive, regina Maria descriind-o ca pe „o ciudata, o fire originala care traia dupa bunul ei plac, fara sa-i pese de critici“.
Pina la inceputul iernii, cind Enescu trebuia sa se intoarca la Paris, povestea de dragoste nevinovata s-a transformat incet, dar sigur, intr-o idila cu accente tragice. Ceasurile petrecute impreuna la adapostul luminii celeste si a lunii, precum si soaptele de iubire au facut-o pe Maruca sa se simta vinovata fata de sotul sau… In momentul in care plecarea marelui compozitor a devenit inevitabila, Printesa Maria a ramas socata de intensitatea propriilor ei trairi: „Tacerea din casa ma apasa ca o placa de plumb. (…) Asta este fericirea?... Nu, nu-i fericirea, este raul sacru care se numeste dragoste! Este pasiunea oarba si surda la tot ce nu are legatura cu ea…“.

Iubirea ca un joc de domino…
Dupa opt ani de la intilnirea magica, Enescu o revede pe Maruca in parcul Castelului Peles, ascunzindu-si tulburarea si mimind surpriza primei intil­niri. Aceasta a fost clipa in care a inceput marea lor dragoste, ce avea sa reziste mai bine de o jumatate de secol... Cu timpul, renumitul compozitor a acceptat sa fie interpret de curte la Palatul Cantacuzino, resedinta printului si a printesei, totul pentru a fi cit mai aproape de iubirea vietii sale. Privit cu ironie si cu mila de toti cei din saloanele Marucai, care cunosteau povestea din spatele acestei angajari, George Enescu isi continua escapadele amoroase alaturi de Maria Cantacuzino, sub privirile ingaduitoare ale lui Mihai Cantacuzino…
Sfirsitul Primului Razboi Mondial aduce plecarea lui Enescu in strainatate, pentru concerte pe marile scene ale lumii, acesta trimitindu-i 40 de scrisori sfisietoare, pline de dor... Convinsa ca divortul de Mihai Cantacuzino era cea mai inspirata solutie pentru a recistiga libertatea si pentru a se putea darui in totalitate lui „Pynx“ (n. red. - George Enescu), printesa isi propune sa plece la Paris in cautarea iubirii adevarate… Insa nu o face, din pricina unei scrisori de la Pynx in care o acuza „cu violenta“ ca „i-a tradat credinta jurata, pentru Matila Ghyka, oaia lui neagra“. In semn de razbunare, Maruca pleaca in Italia, avind o aventura cu un lord englez, ajungind si la Paris, dar numai dupa ce lui Enescu ii va parea rau pentru gestul necugetat…
Vara lui 1913 marcheaza un alt acces de gelozie al Marucai: pentru ca Enescu a mai stat citeva zile la Paris, Maria Cantacuzino a plecat intr-o lunga calatorie in Norvegia, motivind, in jurnalul sau, ca a fugit „ca sa respire, in afara acestei arsite“ si sa scape de „obsesia lui“. La numai un an distanta, o noua criza erotica o aduce pe printesa inapoi la mosia sa de la Tescani, linga Moinesti. Maruca noteaza in jurnalul sau „fractura, dar si vindecarea“: „Iasi,
14 iunie 1918: <Plec miine la Tescani fiindca, de ieri, marele om nu mai este marele meu om. S-a dat batut in fata dragostei si a lui insusi>“.
In 1928, Maria Cantacuzino isi recistiga libertatea dupa care tinjea: Mihai Cantacuzino moare intr-un accident de masina, Maruca refuzind sa renunte la titlul de printesa si la numele de Cantacuzino, pentru a nu-si dezonora copiii. Indurerata, prin­tesa Maria se retrage intr-o casa din spatele palatului, amenajindu-si un salon de primire, unde il va cunoaste pe filosoful Nae Ionescu, de care se va si indra­gosti…

Un ajutor nesperat…
Vreme de sapte ani, George Enescu o asteapta pe Maruca sa se intoarca la el, sperind in strafundurile sufletului sau ca relatia celor doi era doar o aventura „adolescentina“. Si minunea s-a intim­plat: cind isi sarbatoarea cei 56 de ani impliniti, Nae Ionescu, mai tinar ca ea cu 12 ani, i-a transmis ca relatia lor a luat sfirsit.
In ciuda psihicului puternic, Maruca sufera, in scurt timp, o cadere nervoasa, copiii ei grabindu-se sa obtina un document psihiatric care sa ateste incapacitatea ei de a-si administra bunurile, de teama sa nu piarda averea lasata de Mihai.
Urmatorii trei ani au fost critici pentru Maria Cantacuzino, suferinta des­partirii fiind atit de dureroasa incit, in februarie 1935, aceasta incearca sa-si dea foc.
La auzul acestor intimplari, Enescu isi anuleaza concertele in strainatate si revine in Bucuresti, unde se instaleaza la subsolul casei din Soseaua Kiseleff si incepe sa se ingrijeasca de Maruca: o duce la savantul dr. Marinescu, la Purkersdorf, linga Viena, apoi la Lausanne, internind-o, in septembrie 1935, intr-un sanatoriu de boli nervoase din Viena. Pe 5 decembrie 1937, cei doi hotarasc sa-si uneasca destinele, dupa 30 de ani de iubire furtunoasa, in prezenta unei singure martore: Cella Delavrancea.
Dupa ce li se confisca Palatul Cantacuzino, casuta din fundul curtii si vila Vernescu de catre comunisti, sotii Enescu ramin fara niciun venit si se refugiaza la Paris, intr-un apartament modest. De la concertele din saloanele luxoase ale Palatului Regal, Enescu se vede nevoit sa sustina recitaluri ori­unde, doar ca sa poata supra­vie­tui. Cum sana­tatea sa era din ce in ce mai afectata, compozitorul nu a mai putut cinta la vioara, devenind sef de orchestra. Creatorul Rapsodiei Romane moare la Paris, in 1955; 14 ani mai tirziu, in Elvetia, ramasa singura printre sutele de amintiri ale unei iubiri pasionale, printesa Maruca pleaca si ea sa-i fie aproape celui caruia i-a schimbat destinul intr-un mod spectaculos…