Prof. dr. Gheorghe Burnei, seful Clinicii de Ortopedie Pediatrica de la Spitalul „Marie Curie“ din Capitala, isi dedica viata, la fel ca si mentorul sau, Alexandru Pesamosca, salvarii copiilor cu grave probleme osoase. De altfel, profesorul Burnei si-a tinut promisiunea facuta la catafalcul „Ingerului Copiilor“, respectiv Clinica de Chirurgie si Ortopedie sa poarte acum oficial numele lui Alexandru Pesamosca. De numele profesorului Burnei se leaga multe reusite in premiera mondiala, acesta afirmind cu modestie ca, in cei peste 33 de ani de activitate profesionala, a inregistrat doar trei decese si a gasit rezolvare pentru toate cazurile de maxima gravitate…
O fire optimista, un om care afiseaza mereu un zimbet larg si convingator, prof. dr. ­Gheorghe Burnei vorbeste deschis despre mediul in care isi desfasoara activitatea, despre initierea in medicina, dar si despre crezul sau: acela ca Divinitatea l-a ales pentru meseria sa si ca, in curind, si Romania va putea atinge standardele si tehnica din tarile dezvoltate. De aceea, a refuzat pe rind oferte dintre cele mai bune, printre care posibilitatea de a conduce o clinica in ­Anglia. „Meseria m-a ales pe mine, nu eu pe ea, si asta se intimpla daca exista cu adevarat o chemare. Am ales aceasta profesie cu sufletul, pentru mine chirurgia si ortopedia pediatrica fiind o fascinatie care m-a strapuns inca de cind eram rezident si care ulterior a devenit un mod de a trai. Imi amintesc si acum de primele interventii chirurgicale la care am participat pe cind efectuam stagiul de practica la Spitalul Caritas. N-am facut mare lucru acolo, dar participarea mea a fost trup si suflet. Acum nu mai am niciun fel de emotii, chiar imi doresc sa fiu in sala de operatii. Nu de putine ori, in momentele de concediu, simt ca imi lipseste ceva si realizez ca este sala de operatii. Am renuntat de multe ori la concedii si am stat sa rezolv cazurile dificile pe care le aveam“, povesteste prof. dr. Gheorghe Burnei care, impreuna cu sotia sa, de profesie medic oftalmolog, le-a insuflat si celor doi copii ai sai - Cristian, medic ortoped, si Anca, medic ginecolog - pasiunea pentru medicina. „Eu m-am ferit sa-mi directionez propriii copii sa practice medicina, desi nu le-am spus-o niciodata pe sleau. Cred ca au fost si ei contaminati de climatul existent in familie: parinti medici, dezbaterile pe care le aveam cu musafirii care ne calcau pragul casei, dar si biblioteca de specialitate, care le-a stat permanent la dispozitie. Satisfactiile pe ­care noi le aveam la munca, cei mici le savurau impreuna cu noi. Cind am aflat de preferintele lor, le-am spus ca este o orientare profesionala foarte grea si ca trebuie sa isi asume responsabilitatea pina la capat si sa nu abdice la un moment dat. A fost o perioada de inceput in care fiul meu, care facea practica de vara la <Marie Curie> asistat de mine, intra in sala de operatii. I-a placut atit de mult, ca vroia chiar sa opteze pentru ortopedia pediatrica. Pentru a elimina acele suspiciuni de favoritism intre noi, i-am sugerat ca se poate angaja la Spitalul <Gri­gore Alexandrescu> din Bucuresti, la un alt spital din tara sau chiar in strainatate. Insa atunci cind a dat examen, a obtinut un post de ortopedie si traumatologie la Spitalul Floreasca. Acum ne consultam si ma bucura sa stiu ca o parte dintre pacientii mei, care acum sint la virsta adolescentei, vor putea fi pe viitor tratati de el si ca exista aceasta continuitate“, marturiseste Gheorghe Burnei, ­decis sa nu se opuna, in cazul in ­care copiii sai vor dori sa-si practice profesia departe de Romania. „In ceea ce ma priveste, atunci cind am refuzat ofertele din strainatate, eram constient ca imi va fi greu in Romania, din pricina celor pusi sa ia decizii in aceasta tara si care fie sint inconstienti, fie nu ii intereseaza. Ma gindesc, uneori, cu tristete si ama­ra­ciune, ca tot ceea ce se face in strainatate putem face si noi, chiar mult mai bine, dar ca nu se poate, din cauza unora care se opun, cu voie sau fara. Deoarece noi ne practicam meseria cu eforturi mult mai mari decit in strainatate, trebuie sa purtam aceeasi discutie de mai multe ori pina sa fim auziti si sa as­tep­tam rezolvari care, desi se pot face repede, se tot tergiverseaza.
Am conceput, cu ani in urma, pentru Romania, un program national pentru depistarea displaziei de dezvoltare a soldului si, prin urmare, copiii sa nu mai faca luxatie congenitala de sold, dar acesta zace de trei ani la Ministerul Sanatatii, iar motivele nu le pot intelege, pentru ca acesta poate reduce substantial numarul de copii sub virsta de trei ani cu luxatie congenitala de sold. Or, in ultimele doua luni, am operat zeci de astfel de cazuri si cheltuielile sint mult mai mari, iar copiii pot suferi toata viata. Am explicat toate aceste lucruri, insa m-am lovit de indiferenta si sint dezamagit si stupefiat de faptul ca anumite persoane se opun. Interventiile chirurgicale operatorii care se efectueaza pe orice meridian al lumii se efectueaza si la <Marie Curie>. Ocupam primul loc in lume la tratamentul facut pentru osteogeneza imperfecta, in privinta scoliozelelor congenitale si altele, ne aflam printre primele 11 tari ale lumii, avem sase premiere mondiale si multiple premiere nationale. Rezultatele noastre sint vazute de cei de la minister, dar, poate, le produc invidie. Protestez fata de incompetenta si indiferenta celor de la putere“, spune profesorul Burnei cu un zimbet stins.

„Revelatia este un act pe care doar cei care il constientizeaza il pot recunoaste“
Rezultatele sale, dar si satisfactia pe care o traieste atunci cind primeste drept rasplata zimbetele copiilor salvati sint pentru prof. dr. Gheorghe Burnei un mod de a trai. De altfel, in biroul sau are un adevarat altar cu icoane pictate de unii dintre pacientii sai. Le priveste ori de cite ori un nou caz, catalogat ca fiind irecuperabil, se arata la orizont si se roaga sa mai fie partas o data la acele „revelatii“ pe care le are atunci cind se afla in sala de operatie. „Revelatia este un act pe care doar cei care il constientizeaza il pot recunoaste si il pot recepta. Mi-a fost dat, intr-un anumit moment, sa descopar, dupa multe interventii operatorii, ca exista o anumita tehnica in tot si in toate. Dupa operatia respectiva, mi-am dat seama ca am primit unele raspunsuri pe care, ulterior, le-am analizat, dupa care am conceput o lucrare, pe care am prezentat-o la un congres international. Aceasta a fost acceptata si am sugerat sa o punem in practica… De fiecare data cind o fac insa, trebuie sa revin asupra ei cu foarte multa atentie, moment in care realizez ca a fost vorba despre o revelatie, intrucit imi ia minute in sir ca s-o inteleg si sa devin din nou constient de ea“, afirma profesorul Burnei care, chiar daca nu are posibilitatea de a merge frecvent la biserica, obisnuieste ca, in fiecare seara, sa citeasca din Biblie inainte de a merge la culcare.
Un alt factor de echilibru si incredere in sine este muzica lui Beethoven, care ii insufla forte nebanuite, ajutindu-l sa se detaseze de energia negativa acumulata in timpul unei zile petrecute la spital. Cu alte cuvinte, si doctorul are medicamentul sau… „Il ascult pe Beethoven pentru ca este maiestuos si imi da energia sa pa­trund ziduri. Simt nevoia sa ascult ­Beethoven, mai ales cind trebuie sa rezolv un caz grav, netratabil. Ascult, ma incarc, privesc in jur, iar sentimentele pe care le traiesc sint inaltatoare… Apropo de <inal­ta­tor>, mi-ar fi placut sa fiu aviator, iar daca nu ajungeam medic, aceasta ar fi fost a doua optiune. Imi mai recapat energia si prin drumetiile montane, fotbal si mersul pe jos. De altfel, chiar am o recomandare medicala de a merge pe jos, din cauza unui accident ischemic, lucru pe care mi l-a recomandat si curantul meu, acad. Constantin Popa, de la Institutul de Boli Neurovasculare“, marturiseste prof. dr. Gheorghe Burnei.