Editia a 28-a a Festivalului de Film de Dragoste de la Mons a fost una cu peripetii. In cadrul deliberarilor a survenit cea mai fireasca schisma posibila: doua filme aflate in lupta pentru Marele Trofeu si-au adjudecat suporterii extrem de infocati. Dupa care, democratic, s-a votat. In urma unor indelungi discutii foarte aprinse despre estetica, mizanscena, tematica, obiectivare, presedintele juriului si-a dat demisia.
Intr-un anumit sens, decizia sa rimeaza cu ideea unei atitudini pasionate fata de cinema. Saptamana aceasta am sa va prezint unul dintre cele doua filme care au starnit asemenea controversa. La fin du silence este debutul in lungmetraj al lui Roland Edzard. Povestea e centrata pe o comunitate izolata din zona Vosges a Frantei. Aici ii regasim pe membrii familiei Klein, intr-o dimineata banala, cu pregatiri de scoala pentru copii, mic dejun, discutii organizatorice. Intriga explodeaza brutal, abrupt. Unul dintre fii, Jean, se afla intr-un conflict mai mult decat violent cu restul familiei. De la simple brutalitati verbale se trece la agresiune fizica. Apoi, tanarul fuge de acasa pentru o scurta perioada, evadeaza in sanul unor “prieteni” ai familiei sale, revine halucinant, isi descopera noi forte si idei in cruzime. Restul nu se poate relata fara a-i rapi din poezie, suspans si forta acestui act artistic taios, salbatic, furios. Filmul abordeaza ideea de haita versus paria, de tanar animal fara scrupule, de primii pasi in a invata si a incerca sa iei o viata. De asemenea, ne este prezentata o lume populata de oameni reci, tacuti, inclestati in secrete si aspriti, oameni care seamana cu muntii in care traiesc si pe care nu reusesc sa ii imblanzeasca.
Cel mai mare atu al sau consta in ritmul si inclestarea cu care intriga propriu-zisa ramane ascunsa. Iti sunt oferite franturi de informatie, consecinte drastice ale unor actiuni de mult trecute si niciodata expuse. Devine aproape frustrant, pentru ca nu ai timp sa respiri nici o secunda, te intrebi mereu „de ce se intampla asta? ce e intre ei, de fapt?”. Pentru mine, unul dintre cele mai reusite thrillere psihologice: electrizant, cu tensiune de arc, inteligent si incarcat de testosteron. Excelenta Maia Morgenstern in rolul mamei, unul dintre cele mai puternice si bizare personaje materne din cinematografia ultimilor ani.