As vrea ca persoana care va citi rindurile urmatoare sa ajunga la final crezind ca a apucat sa ma cunoasca, macar putin. Incep imediat; mi-ar mai trebui niste muzica. Pun Yann Tiersen, clasicul soundtrack din Amélie. Un prieten ma ajuta sa imi fac site, pentru ca am nevoie, si m-a pus sa ma gindesc la cum vreau sa arate si ceea ce imi doresc sa exprime. Cred ca Amélie este un bun reper: poezie, jovialitate, melancolie, umor... gata. Profit de ocazie si va invit la un concert de-al meu, deoarece, nu de foarte mult timp, am inceput sa sustin o serie de concerte de jazz. Stiu, probabil va intrebati cum de… Parca nu de mult cintam in trupa Pops. Asta a fost atunci. Pe vremea aceea aveam 17 ani si o cultura muzicala aproape inexistenta. Asta nu inseamna ca acum stiu foarte multe, dar stiu putin din putinul pe care-l voi sti, atunci cind voi sti foarte mult. N-am fost insa niciodata ignoranta. Primul schimb cultural l-am avut, de fapt, in trupa Pops. De la fete am auzit prima data de Morcheeba, Moloko sau India Arie; impreuna am vazut spectacolul Am sa ma intorc barbat, al celor de la Vama Veche, fiind prima data cind intram in TNB; Marius, tatal Minolei, ne-a dus la un concert Goran Bregovic, unde am recunoscut multe dintre piesele de la nuntile turcesti. Am avut concert la Pepsi Sziget si tot ce am vazut acolo mi se parea atit de ciudat la momentul acela – oameni care dormeau in corturi si pareau nespalati de citeva zile; cei care dansau fara sa le pese ca aratau ridicol… Acolo i-am vazut pentru prima data live pe cei de la Morcheeba. O mare parte a educatiei am capatat-o in facultate, cind am inceput sa intilnesc oameni de la care am avut ce invata. Am intrat in echipa de la Cu un pas inainte si acolo mi s-a deschis apetitul pentru musicaluri. Cabaret, Chicago, stiu aproape toate piesele. Imi umpleam iPod-ul cu muzica de la colegii mei. Si acum fac la fel. Jazz standard, poezii, Damien Rice, Katie Melua, Julie London, Ella Fitzgerald si Horatiu Malaele cu Sint un orb.
Incet-incet, am descoperit care e muzica pe care as vrea s-o cint si ce se potriveste vocii mele. Am inceput sa aleg piesele pe care sa le includ in repertoriu. M-am dus acasa la Ozana Barabancea, pe care am cunoscut-o in scurta perioada in care am facut parte din baletul din musicalul Chicago de la TNB, si am rugat-o sa ma pregateasca. Cu ajutorul ei, i-am dat drumul vocii mele si am capatat mai multa incredere in mine. Sigur, treaba cu increderea este o problema mai complexa. Aceasta se cistiga greu si se pierde foarte usor. Trebuie sa ai nervi tari sau un sistem de aparare foarte bun, altfel risti sa ajungi sa-ti cauti talente ascunse in olarit sau gradinarit (da, m-am gindit deja). Cind mi s-a parut ca sint destul de pregatita si dupa citeva aparitii in cintarile Ozanei, mi-am spus ca e cazul sa imi caut citiva instrumentisti. Tot cu ajutorul ei i-am si gasit: Eugen Nichiteanu la tobe, Toma Dimitriu la pian, Michael Acker la bas si contrabas, Ciprian Pop la chitara. Sint niste tineri foarte talentati, care au avut incredere in mine; am inceput sa cintam impreuna. Am si citeva prietene care imi ofera tinute de spectacol: Liana Obancea si fetele de la Da Capo si Dodo Chic, care au inteles foarte repede feeling-ul concertelor mele, facindu-mi haine in acest spirit. Tot ce m-a format pe mine, ca artist si ca om, se poate simti in acest concert. Sper ca in drum spre cluburile de fite sa va opriti si la Godot sau la Palatul Ghika, intr-o seara in care am concert, iar dupa aceea sa stam de vorba la un pahar de vin rosu, sec.