Vrei sa intelegi globalizarea. Dar vii dintr-o traditie a ideii nationale. Si, la tine in tara, are o istorie suficient de glorioasa. Drept care te afli in conflict cu propriul tau patriotism. Constati ca ideea nationala a fost promovata de elitele gandirii asa-zis romantice: literati si filozofi. Te intrebi cum a fost lumea inaintea natiunilor. Feudala, desigur, din punct de vedere al proprietatilor. Dar si universala, din punct de vedere religios. Crestinatatea nu a fost o putere politica globala, ci una cu vocatie spirituala universalizanta. Nu a reusit sa globalizeze mesajul evanghelic. Mai constati, fara dificultate, ca globalizarea nu are de a face cu universalizarea unor valori spirituale. Democratia? Este doar o procedura de reprezentare politica a celor fara de putere directa. Si mai constati, fara aparate sociologice sofisticate, ca democratia s-a nascut odata cu ideea nationala si a servit-o indeajuns de bine. Te intrebi: ar mai putea ea sta si in serviciul globalizarii? Poate ca da. Dar ea, globalizarea, ce idee are in nucleul sau daca nu mai are ideea nationala? Pacea internationala? Poate ca da. Dar este pacea o idee ori este doar o stare de fapt? Se poate obtine o astfel de stare stabila (dezirabila) fara o idee cu valoare universala? Poate ca da.
Constati apoi, daca nu ti-ai pierdut spiritul critic fata de nationalisme, ca raul ideii nationale era ascuns in potentialul razboinic al diferentelor nationale, iar internationalismul ideologic care s-a nascut prin comunism a fost chiar si mai razboinic.
Poti trage concluzia ca globalizarea are a fi pacificatoare tocmai pentru ca nu se dezvolta in jurul unei idei? Poate ca da. Dar, atunci, ce o propulseaza? Tehnologiile?
Are ea, globalizarea, o istorie? Ce a fost mai intai o putere cu adevarat globala? O idee? Nu, e clar. Cea dintai globalizare a fost obtinuta in neolitic. Atunci, omul a invatat peste tot sa faca agricultura. Sa faca, nu sa profite de patrimoniul agricol natural (animalele). Sa faca agricultura insemna ca descoperea semintele si valoarea lor economica, descoperea cultura agrara. Cuvantul cultura in sens spiritual vine, etimologic, din traditia cultivarii semintelor. Semintele cu adevarat spirituale sunt inca departe de a fi fost descoperite. N-am ajuns inca in neoliticul nostru spiritual. Aceea ar fi gobalizarea pe care si-ar dori-o religiile.
Cea de a doua putere care s-a globalizat n-a mai fost una de natura tehnologica, cum era aceea care a dat „domesticirea semintelor”. A fost una de natura… divina. Matematica. Universalitatea calculelor matematice.
A treia? Am fost martorii aparitiei sale: comunicatiile. De la telefon la internet, am putut asista la aparitia unui nou neolitic tehnologic. Comunicational, planeta a devenit mai mica decat o veche comunitate neolitica.
In ce paradox ne aflam? Cu cat avem comunicatiile mai globalizate, cu atat mai putin avem de comunicat ceva nou si universalmente acceptabil. Matematicile nu sunt noi, e clar. Comunicatiile globale au ajuns in paradoxul de a nu avea un continut global de comunicat. Dar, oare, era dezirabil un astfel de continut? Nu ar fi dus el la noi conflicte de acceptare a valorii sale universale?
Paradoxul tehnologiilor inteligente care stau la baza comunicatiilor globalizate este ca se comunica pe sine drept continut. Semintele ce continut comunicau? Dar matematicile?
Bun, dar globalizarea despre care doream sa vorbim era alta: o putere care ia locul clasicelor puteri nationale. Lumea a evoluat spre concentrari de putere economica peste puterea statelor: asa-zisele multinationale. Exista companii, azi, care au PIB-ul propriu peste PIB-ul unor state. Mai mult decat atat: PIB-ul banilor speculativi din lume este de 11 ori mai mare decat PIB-ul clasic global. Altfel spus: cea mai mare multinationala din lume (bancile) este de 11 ori mai puternica decat suma puterilor economice ale statelor. Asta sa fie esenta noii globalizari la care asistam: puterea banilor fara identitate nationala? O putere care nu are in nucleul sau o idee, ci o stare de fapt: cineva trebuie sa fie la putere, acum sunt eu, banul.
Nu ne vom impaca prea usor cu aceasta noua stare de fapt, noi, cei care am trait istoria mitului national. Era un mit, e adevarat, dar nu anonimiza identitatea puterii cum o face, azi, banul. Daca nu venea 2008 cu dezvaluirile sale, n-am fi identificat atat de clar noua putere globala. Mai avem de inteles ceva la fel de important: daca 2008 trebuia sa vina sau a venit intamplator?
In functie de raspuns, vom continua sa fim fie globalizatori, fie nationalisti, dar globalizarea nu mai poate da inapoi. N-are ea treaba cu intrebarile noastre.