Cunoscut tuturor pentru poemele sale moderne, pasionale si, in acelasi timp, de o profunzime greu de descifrat, Nichita Stanescu a avut in toata existenta sa trei mari „slabiciuni“: poezia, alcoolul si femeile. Daca pe primele doua le putea domina, cea de-a treia slabiciune era imposibil de controlat...

Dintotdeauna, poetul modernist Nichita Stanescu a dus o viata boema: pe cand salariul mediu era de doar 1.000 de lei, el cheltuia nu mai putin de 10.000 de lei. Ar putea parea o risipa mult prea mare, insa, daca ne gandim ca Nichita lua pentru postul onorific de la publicatia Romania literara 5.000 de lei, iar pentru drepturile de autor inca pe atat, suma cheltuita nu pare deloc una exagerata. Toata aceasta „risipa” era compensata de o contabilizare minutioasa a cheltuielilor si imprumuturilor pe care le facea altor scriitori. Ducand o viata lipsita de griji prea mari, Stanescu si-a permis sa acorde o parte din timpul sau unei „pasiuni” mai vechi: eternul feminin. Una dintre primele aventuri ale tanarului poet a fost Ionica, o vaduva cu un copil, pe care acesta o vizita in fiecare weekend. Intr-un final, Ionica a plecat in Franta, lasandu-l din nou singur si neimplinit. Insa, inainte de Ionica, Nichita a mai trecut printr-o experienta amoroasa... De obicei, el prefera sa-si petreaca majoritatea timpului liber la carciuma de langa Palatul Elisabeta din Bucuresti, acolo unde il putea asculta pe Johnny Raducanu. Intr-una din serile in care acesta se afla in acel loc, a intalnit o tanara blonda si, dupa mai multe incercari nereusite, a convins-o sa se vada cu el. Intalnirea programata langa Piata Amzei nu a mai avut loc, deoarece simpatica domnisoara l-a vazut pe acesta in compania unor militieni carora li se legitimase voluntar si a fugit.
Nichita Stanescu a cunoscut adevaratii fiori ai dragostei de abia in 1952, atunci cand s-a si casatorit, la doar 19 ani, cu Magdalena Petrescu, sora celui mai bun prieten al sau. Dupa ce au plecat la facultate in Bucuresti, relatiile dintre cei doi s-au racit, ajungandu-se la o ruptura inevitabila la doar doi ani de la momentul in care si-au unit destinele. Fiind un tip caruia nu ii placea sa sufere in plan sentimental, poetul roman se indragosteste de poeta Doina Ciurea, cea care ii va deveni a doua sotie. Cu cea care avusese o relatie cu Nicolae Labis, „rivalul literar” al lui Nichita Stanescu, acesta s-a casatorit abia in 1962 (relatia a durat un an). Peste putin timp, in viata poetului a aparut si Tudorica (Dora) Tarata, medicul sau pentru o perioada, care s-a mutat la el si i-a ramas alaturi pana la moartea sa (1983). Nici de aceasta data cei doi nu s-au grabit sa isi puna pirostriile, decat atunci cand Stanescu trebuia sa primeasca premiul pentru literatura „Cununa de aur” (Iugoslavia).

O relatie zbuciumata...
Un om generos cu toti cei din jurul sau, alaturi de care nu stiai cand trece timpul, dupa cum il descrie Gabriela Melinescu, scriitoarea pe care a cunoscut-o in 1964 si care i-a fost aproape mai bine de zece ani, Nichita Stanescu nu a avut acelasi succes si in dragoste. Desi a fost casatorit de trei ori (cu Magdalena Petrescu, Doina Ciurea si Tudorica Tarata), poetul a iubit-o patimas pe Gabriela Melinescu, de altfel singura pe care nu a cerut-o de sotie. Pe tot parcursul relatiei cu Gabriela, artizanul rimelor de amor nu a renuntat insa la relatia cu Doina Ciurea, publicand si un volum inchinat acesteia din urma (O viziune a sentimentelor). Dificila, istovitoare, imposibila pentru unii, iubirea dintre Stanescu si Gabriela Melinescu, care s-au cunoscut la cenaclul lui Eugen Barbu, era presarata cu momente in care Gabriela se simtea complesita: „Doi creatori nu prea pot convietui. Era foarte greu de trait cu un om care era un panteon intreg de persoane... Era atat de solicitat de prietenii lui, incat se intorcea coplesit acasa. Atunci nu mai putea sa scrie si imi picta mie poeme, de care uita apoi”, marturiseste scriitoarea intr-un interviu acordat cotidianului Evenimentul zilei.
Nu de putine ori, Stanescu a avut de suferit de pe urma sentimentelor sale pentru femeile din jurul sau. Intr-o seara petrecuta la centrul de creatie de la Mogosoaia alaturi de Nicolae Breban, Marin Preda si Fanus Neagu, poetul din Ploiesti era suparat ca Preda scrisese despre un volum al lui Cezar Ivanescu si despre el nimic... Mahnit, Nichita isi da frau liber sentimentelor: abandonat de Breban si Neagu in bratele fiicei unei pictorite pe care o cunoscuse recent, acesta a coborat in curte si a implorat-o sa iasa pentru a discuta, spre disperarea celor doi.
Inecandu-si suferintele in alcool, Nichita isi semneaza incet, dar sigur, sfarsitul. Astfel, in 1981 poetul ploiestean are prima criza hepatica, internandu-se la spitalul Fundeni din Capitala. Doi ani mai tarziu, dupa ce a participat la nunta unor prieteni de la Turnu Severin, autorul ajunge la spital in stare critica, medicii neputand decat sa constate decesul. Pentru a nu i se pata reputatia, moartea lui Nichita Stanescu, poetul roman cel mai aproape de premiul Nobel, a fost pusa pe seama unui stop cardio-respirator...