Aparent complicata, lumea afacerilor este plina de idei simple si geniale, dar si de oameni perseverenti si cu verticalitate in gandire si actiune.
 
Din lumea lor fac parte si Marian Alecsiu, si Daniela Becheru, cei care au pus bazele afacerii F64, carora le-am facut o vizita saptamana trecuta pentru afla cine sunt oamenii din spatele celebrului brand. Am ajuns mult mai devreme decat era programat interviul, asa ca am inceput sa ma plimb prin magazin. Prima impresie: spatiul mare! A doua impresie: foarte frumos decorat si amenajat! A treia impresie: imi place atmosfera! Si lumea era cu zambetul pe buze... Asta intr-un loc unde fotografia e „vedeta“.

Dupa ce am facut un tur complet al magazinului, unde am vazut tot ce se putea din domeniul fotografiei, de la acumulatori la obiective de zeci de mii de euro mi-am amintit ce imi povestise colegul meu, Stefan, cand am facut documentarea. „F64 a distrus concurenta pentru ca au avut preturi decente si pentru ca gaseai de toate si pentru ca puteai testa in magazin orice, inainte de a cumpara“.

Am coborat apoi la cafenea, unde i-am vazut la o masa, cu mai multe persoane  pe creatorii F64. Pareau ca discuta lucruri interesante, asa ca am profitat de acest interval, timp in care m-am racorit cu un fresh. Discutia noastra a inceput la ora stabilita. Ideea s-a materializat in timp si in spatiu in magazinul Unirea, la inceputul anilor 1990. Pe atunci, Marian era interesat de partea tehnica, de la mecanica unui aparat foto pana la developare, poate si pentru ca nu existau aparate digitale. Pana in 2004-2005 aparatul foto era considerat produs de lux si era taxat ca atare.  Imi trece prin minte ce spunea Alex, un alt prieten care m-a ajutat la documentare: „Ei sunt cei care au transformat fotografia in sport de masa“. Lucrurile nu stau chiar asa, ne spune Marian: „Ne-am implicat in comunitatile de fotografi si le-am sprijinit: as spune mai degraba ca aceasta comunitate ne-a creat pe noi!“, povesteste Marian.

Intervin si le spun ca imi aduc aminte cand am auzit de F64, era prin anii 2000, cand aveau sediul pe langa strada Brezoianu. „Ai mancat cu noi?“, ma intreaba Daniela. „Daca te-ai nimerit in magazin la orele de masa sigur te-am invitat! Mancam impreuna cu clientii“. Amandoi isi aduc aminte cu mare placere de acea perioada.

Filosofia afacerii F64 a fost simpla: pasiunea pentru fotografie si grija fata de client. „Acum ii spunem customer care“, imi spune Marian. Atunci se numea bun-simt. „Pana si Aurica, doamna care ne ajuta la curatenie, si-a cumparat un aparat foto“, intervine Dainela, cu zambetul pe buze.

Atat lui Marian, cat si Danielei le place sa-si aminteasca de acea perioada romantica din viata lor si a brandului F64. Zambesc constant, cateodata li se aprinde privirea, cateodata schiteaza si o grimasa, pesemne ca nu sunt chiar numai amintiri placute. „Era frumos! Imi aduc aminte cand venea un obiectiv nou sau un aparat nou cum tabaram toti pe el sa vedem ce stie, ce poate, cum suna, cum e facut.“, spune Marian. Pasiunea lor pentru fotografie a fost molipsitoare. Daca vreun client intra in magazin, era si el invitat la testare sau la o masa, fiind imediat integrat in peisaj.

Desi s-ar crede ca la baza succesului brandului F64 stau o serie de teorii complicate si strategii bine gandite, „parintii“ F64 nu au tinut cont de niciun plan de teorie de afaceri, de nicio regula de marketing. „Important era sa ne satisfacem pasiunea pentru tehnica si ca la sfarsitul lunii sa nu fim pe minus“, imi spune Marian. „Marian era interesat numai de fotografie. Cineva trebuia sa se ocupe si de birocratie“, explica Daniela, Chief Financial Officer (CFO) in cadrul companiei, adica sefa banilor.

DE LA VIATA DE CUPLU LA AFACERE
Inainte sa se cheme F64, compania era cunoscuta ca „Marian de la Unirea“. Nu era denumirea ei, dar asa o stiau toti fotografii - toti 100 cati probabil erau. De-a lungul istoriei brandului F64, fondatorii nu par a fi tinut cont de trenduri. Asa ca in anii 2000 si-au deschis site-ul. „Le spuneam oamenilor «Vedeti pe site produsul», iar ei raspundeau: «Care site, ca eu n-am Internet»”. Pe atunci nu existau nici carduri si putina lume auzise de plati online.

Comparativ, astazi, cand comertul se muta tot mai mult in online, ei au cel mai mare magazin de fotografie din tara. „Suntem o companie micuta“, spune Marian. Nu-l cred - are 120 de angajati, o cifra de afaceri anuala de cateva zeci de milioane de euro. O fi falsa modestie? „E o firma mica daca ne gandim si la alte firme din zona de retail“. Totusi, e mai mult decat modestie... Eu incercam sa ma gandesc la alte magazine de fotografie mai mari, el se gandea la Metro si Carrefour...

F64 este o afacere atipica, pentru ca nu se bazeaza pe un model de business. „Nu avem asa ceva. Am inceput sa simtim nevoia sa introducem niste proceduri, dar nu ne bazam pe asta“. In centrul universului lor pare a fi omul pasionat de fotografie si nimic mai mult, ceea ce complica lucrurile atunci cand se pune problema extinderii. „Avem planuri pentru a deschide mai multe magazine F64 in Cluj, Brasov, Timisoara, Iasi, acolo unde exista comunitati puternice de fotografi. Intentionam, de asemenea, sa deschidem alte magazine in afara tarii. Din pacate, n-am gasit inca un partener…“

De cativa ani s-au implicat, in mod organizat, in educatia fotografilor, prin organizarea de cursuri, training-uri, workshop-uri. In primul rand, ei nu au vanzatori, ci consultanti. „Avem un coleg care provine dintr-o multinationala si care m-a intrebat: «Ce produs impingem saptamana asta?». «Nici unul», i-am raspuns, trebuie sa avem clienti fericiti“, mi-au spus cei doi.

In afara de clienti fericiti, ii intereseaza sa aiba si angajati fericiti. „Mergem impreuna la petreceri, in vacante. Avem un coleg care a plecat de patru ori din companie si a revenit de tot atatea ori. Si-a tatuat si sigla F64“, rade Daniela.

Totul imi pare prea roz, prea bine. Ii intreb cine e seful? Amandoi rad cu pofta, iar raspunsul este unul destul de vag, dar care bate spre „nimeni” sau „amandoi”. Le marturisesc atunci ca nu prea stiu multe cupluri de afaceri care sa imparta 50-50 si sa reziste atat de mult. „Noi ne stim din liceu”, imi povesteste Daniela. „Nu stiu exact cum rezistam!”, adauga Marian. Par sa nu se fi gandit prea mult. Insist cu intrebarea. Raspunsul este destul de sec: „Am stiut sa lasam de la noi atat cat trebuie, atunci cand trebuie“.

POVESTI DIN „VIATA“ F64
Pe parcursul discutiei imi dau seama ca orice alt subiect pentru ei nu exista in afara de fotografie. Marian are hobby-uri de outdoor. Dar nu vorbeste cu prea multa pasiune despre ele. „Schi, parapanta, motocicleta, bicicleta“. Par a fi niste scuze de a iesi din casa si de a face fotografie. „Sa vezi ce fotografie am facut din parapanta...“

Daniela, desi este CFO, nu pare sa aiba personalitatea unui finantist. Cat am discutat nu s-a prea implicat, intervenea din cand in cand, atunci cand Marian devenea prea serios, pentru a mai destinde atmosfera. Ea este mult mai ludica. Nu este deloc CFO-ul tipic, adica nici sobra, nici distanta. Mai mult, scrie poezie si picteaza.

Ii intreb daca au cochetat cu downshifting-ul, iar Marian pare luat prin surprindere si pe fata lui se citeste uimirea. Poate ca trecerea mea de la subiectul deja tabu in discutia noastra, fotografia, la acest capitol a provocat acel moment scurt, dar apasator, de tacere. „Nu!“, imi spune Marian, care continua: „Cand ai atatea satisfactii, nu obosesti“. Totusi, sa coduci o companie, nu e deloc simplu. Ai facturi de platit, credite de achitat, „Nu avem niciun credit“, imi spune Daniela.

In „viata“ brandului F64 au fost si momente grele, cele mai recente fiind legate de deschiderea noului magazin. „Noi a doua zi deschideam magazinul, inauguram cafeneaua si nu aveam montate barul, insulele, nimic! Moment in care am zis: «Toata echipa F64, la montat, acum!». Am lucrat toti, cot la cot cu muncitorii. Toata echipa s-a implicat”, iar privirea Danielei pare a spune „cum sa nu-i iubesti!?“.

Cel mai interesant este ca inca isi pastreaza comunitatea aproape. Nu i-a furat mirajul succesului, nu s-au ingropat in proceduri, isi mentin entuziasmul de la inceput. Pe parcursul discutiei, care trebuia sa dureze o ora - dar a durat... doua, au schimbat saluturi cu 15-20 de clienti. In acelasi timp, angajatii li se adresau cu „Marian“ si „Daniela“.

Spre final, mi-au aratat ultimul lor clip de promovare. „«Sa dau cu sunet», ma intreaba Daniela cand a inceput sa ruleze spotul pe un televizor din cafenea“. Nu, i-am spus, il urmaresc mai tarziu. In timpul acesta a trecut pe langa noi „actorul“ principal... „Lucreaza la depozit“, intervine Daniela. „Dar sa vezi ce bun e spotul!“. Recunosc ca am ras numai uitandu-ma la mimica lor, fara sa aud nimic. Am vazut spotul cu sonor a doua zi si am mai ras o data.