Catalin Cirstoveanu: "Noi vrem ca acesti copii sa traiasca"
    POZA:
   
 

Catalin Cirstoveanu: "Noi vrem ca acesti copii sa traiasca"

Toata lumea a auzit de campania de strangere de fonduri pentru sectia de chirurgie cardiaca pediatrica  de la Spitalul Maria Sklodowska Curie. Un subiect care a devenit controversat, in contextul in care investitia de milioane de euro ramanea nefolosita, din lipsa de personal. La un an si jumatate de la dotarea cu echipamente, in departamentul de chirurgie cardiaca pediatrica se vor putea face operatii nou-nascutilor cu malformatii cardiace.

Despre acest subiect am stat de vorba cu medicul neonatolog Catalin Cirstoveanu. Este seful departamentului de anestezie si terapie intensiva nou-nascuti, omul din spatele acestui proiect si cel care a ajutat sute de copii sa traiasca, trimitandu-i in strainatate, pentru operatii pe cord deschis.

Ce se mai intampla cu sectia de chirurgie cardiovasculara pediatrica de la Marie Curie?
Dupa cum stiti, infrastructura este terminata de foarte multa vreme – de un an si jumatate tot tipam si spunem ca totul este gata. Acum doua saptamani am fost la Cancelaria domnului prim-ministru, de acolo am mers la ministrul sanatatii si, sa va arat si documentul, primit in 28.06, am obtinut decizia de angajare de personal, suplimentare de buget de la Casa de Asigurari, sprijin din partea domnului ministru in privinta a doi-trei anestezisti. Foarte rapid am obtinut-o, intr-o saptamana. Practic, noi acum, ca spital, trebuie sa dam drumul la angajari. Foarte rapid! Suntem extrem de bucurosi si foarte recunoscatori!

Dar s-a spus ca la concursul din iarna organizat de spital nu s-au prezentat medici, ca nu exista suficienti specialisti in chirurgie cardiaca pediatrica in Romania. Veti gasi medici?
Avem trei chirurgi cardiaci romani, din Marsilia, Germania si Anglia, au fost toti pe la ministrii sanatatii si au spus: „Noi vrem sa ne intoarcem acasa si sa ajutam acolo, pe banii din Romania, si, atentie!, nu avem probleme in tarile noastre”. Ei sunt medici primari acolo. Din nefericire, dupa trei luni de stat degeaba pe aici, doctorita s-a intors in Marsilia pentru ca nu are ce sa faca – sa se uite la indecizia noastra, ce sa faca?! Nu ca n-ar fi fost cazuri de operat, dar chirurgia cardiovasculara nu e ca alte specialitati; este un lucru eminamente de echipa, trebuie anestezist, trebuie pompist, trebuie terapie intensiva, trebuie cateterism cardiac... Apoi, colegul nostru din Germania a fost respins de Colegiul Medicilor din Romania, au zis ca este insuficient pregatit sa vina in Romania. Sa vedem daca cel din Anglia corespunde curriculei din Romania - este medic primar in Bristol, angajat, are familie acolo si eu trag de el sa vina acasa, intelegeti? Si nu numai ca e de acord, dar a si fost la minister si a spus: „Da, domnule, vreau sa vin acasa!”. Va dati seama cate lucruri rele se spun despre medicii acestia. Din fericire pentru noi, cel din Germania are familia aici si face naveta, dar dupa umilinta de acum din Romania, a spus ca o sa faca naveta mult si bine. Este foarte surprinzator, dar sunt extrem de multi dusmani ai activitatii medicale din acest spital – din lumea medicala, din lumea administrativa, local, de peste tot. Si nu inteleg de ce. Adica, de ce sa mearga?

„Pentru orice copil cu boala cardiaca trebuie sa urcam in avion”
Cum va explicati aceasta dusmanie?
N-am nicio explicatie. Pe mine asta ma motiveaza si mai mult. Ca se spala bani, ca se fura, ca-i privat, ca doctorii sunt nu stiu cum... Uitati-va cu cati bani s-a construit centrul. Am avut doua Curti de Conturi pana acum, eu ii invit sa faca publice lucrurile acestea.

Dvs. coordonati departamentul de chirurgie cardiovasculara pediatrica?
Eu am fost omul la care s-au adunat toate lucrurile – problema personalului cu medicii de afara, problema achizitiilor, legatura cu asociatia Inima Copiilor. La mine in sectie sunt nou-nascuti cu probleme cardiace. Si datorita acestei nevoi - acesti copii care mureau aici fara nicio sansa – am spus ca trebuie sa facem ceva pentru ei. Asa m-am implicat si in problema neurochirurgiei – aveam copii cu hidrocefalii. Este ceva banal, as putea sa va spun acum, la cativa ani dupa ce colegul nostru Sergiu Stoica a venit din Canada si opereaza aici (acum a mai adus un coleg si vor veni si alti medici din Franta). El opereaza la 800 de grame (n.n.-greutatea nou-nascutului), opereaza coloana vertebrala la un kilogram, ni se pare atat de simplu acum. M-am implicat putin, s-au suparat medici din alte spitale, in sfarsit, dar functioneaza acum, si foarte bine. Asa o sa fie si la chirurgie cardiaca, cu toata opozitia si cu toate problemele. Eu nu am cum sa coordonez chirurgia cardiaca, eu pot coordona doar terapia intensiva nou-nascuti.

Am inteles, dumneavoastra sunteti motorul...
Greu este pana se porneste. In fond, este vorba despre 1.000 de copii cu probleme cardiace care sunt neoperati anual, care se plimba dintr-un spital in altul, fara vreo rezolvare. Practic, in Romania mai sunt doar doua locuri unde se mai face chirurgie cardiaca pediatrica, la Targu-Mures si la Cluj-Napoca. La noi, pentru orice copil cu o problema cardiaca trebuie sa ne urcam intr-un avion. Vineri noapte am plecat in Germania cu trei copii, cu un avion militar, luni dimineata am plecat in Italia cu un alt copil intubat, m-am intors marti.

Cum plecati cu ei? Luati problema pe cont propriu?
Pur si simplu. Avem un mare ajutor din partea Casei de Asigurari, oamenii sunt extraordinari, semneaza imediat formularele -  Formularul E112. Chiar am avut acum un copilas care nu avea niciun fel de act, iar mama avea un retard psihic – i-au facut formularul in doua ore. De la serviciul Pasapoarte avem pasaport in cateva ore. Parintii isi cumpara bilete, avem o colaborare foarte buna cu Blue Air, care ne accepta sa urcam la bord cu acesti copii intubati, folosim oxigenul lor din avion, iar ambulanta ne asteapta pe aeroport. Trebuie sa stiti ca noi trimitem in special la doua centre – majoritatea copiilor merg la doctorul Eugen Sandica, la Bad Oeynhausen, si la doctorul Bruno Murzi, la Massa (Toscana). Si, mai nou, am trimis si in Marsilia, unde este doctorita noastra chirurg: in avion, intubati, in cosulete, cu perfuzii, cu oxigen.

Dar avionul nu pleaca doar cu dvs., ci si cu alti calatori.
Cu toti calatorii, da. Acum e o rutina.

Iar costurile cum sunt, comparativ cu cele din Romania?
De ce credeti ca am vrut sa facem un centru aici?! Uitati care e problema – il ducem afara si costul este de zece ori mai mare decat in Romania. I-am aratat domnului prim-ministru un document in care pentru un copil am platit 180.000 de euro. Operam 60 de copii in Romania cu banii acestia.

Si cine plateste banii acestia?
Casa de Asigurari. Este dreptul familiilor. Sper ca acesta sa fie unul dintre ultimele zboruri, desi stiu c-or sa mai fie. Vrem ca pe toti acesti copii sa-i rezolvam in Romania, la pretul din Romania.

„Din momentul in care a aparut Formularul E112, practic a inceput mersul afara pe banda”
Nu ar fi mai simplu sa-i trimiteti la Targu-Mures sau la Cluj?
Noi facem lucrul acesta in primul rand, dar fac si ei dupa posibilitati. Le trimitem fax si cand primim raspuns ne spun:  „Domnule, mergi in alta parte, ca nu pot, n-am unde, n-am timp...”. Procentajul de acceptare este practic nul, pentru ca nu pot. Ei se ocupa de toata Transilvania. Credeti ca ne place sa-i ducem in afara tarii? Nu, noi vrem ca ei sa traiasca. Faptul ca majoritatea traiesc ne incurajeaza foarte mult sa o tinem tot asa pana cand se vor opera aici. De zece ani tot ducem, iar de patru sau cinci ani, de cand sunt formularele, merg pe banda rulanta. Germania opereaza cam 100 de copii pe an din Romania. Este loc in Romania sa se construiasca inca un centru sau doua.

Stiti cati copii ati insotit pana acum in strainatate pentru aceste operatii ?
Cred ca vreo 50. Este vorba despre cei aflati chiar in stare grava (intubati, insuficiente respiratorii, cardiace), pe care nu ii poti trimite singuri.

Cum ati decis sa va implicati?
La inceput eram si eu medic tanar, curant, m-am trezit in fata unui pacient cu boala cardiaca. Era bucuria unui diagnostic in Romania, era ceva extraordinar sa pui un diagnostic de boala cardiaca. Dar eu nu stiam ca in spatele acestui diagnostic e o intreaga nebuloasa. Dupa ce aveam diagnosticul, incercam sa facem fel de fel de lucruri aici, mai zburam prin tara, prin diverse locuri, nu ne reuseau lucrurile.
Apoi a fost un fel de deceptie generala - pentru ca mureau toti. Pe unii, recunosc, am reusit sa-i duc in strainatate pentru ca parintii si-au vandut casa, masina, diverse lucruri, am plecat prin Israel, prin Italia si eram foarte bucuros ca se poate.
Din momentul in care a aparut Formularul E112, practic a inceput mersul afara pe banda. Un coleg din Canada a avut inspiratia deosebita sa-mi spuna „Du-te la Eugen Sandica din Germania, ca opereaza foarte, foarte bine”, si colaboram exemplar. Apoi lucrurile au crescut foarte mult, am inceput sa avem facilitati, nu se mai plateste taxiul, nu se mai plateste hotelul - si totusi mai pleaca si el in concediu, are reanimarea plina si a trebuit sa mai gasim un back-up. Si l-am gasit pe doctorul Murzi.

Cat de mare este incarcatura emotionala?
Acum am inceput sa iau si colegi mai tineri, ma uitam la ei si parca ma vedeam pe mine la inceput: entuziasmati, adrenalina multa, avion, motoare, emotii, butelii, uneori se mai intampla fel de fel de incidente, se blocheaza ceva, trebuie sa te opresti, trebuie sa-l ventilezi, trebuie sa-l aspiri in avion, se defecteaza ceva. Si foarte bucurosi la intoarcerea acasa, e un sentiment extraordinar! Chiar daca uneori, destul de rar, ni s-a-ntamplat sa ne moara acesti copilasi – unul sau doi au murit fara sa apuce sa fie operati si doi sau trei au murit acasa din diverse probleme – probleme virale, respiratorii, ceva foarte trist pentru noi. Fiecare moment trebuie pregatit foarte bine: uneori plecam cu ei atat de instabili cardiac si respirator, iti pot muri in avion si nu e bine - imi aduc aminte cum s-a intamplat la transportul cu Wizz Air, cu care nici n-am mai colaborat din acest motiv. Eu le-am spus sa opreasca decolarea, nu puteam sa ventilez pacientul, ma ridicasem in picioare. Mi-au spus alti pasageri care mergeau in Germania ca n-aratam deloc bine si cred ca s-au speriat si pilotii, si personalul navigant. Si uite-asa ne-au spus: „Cirstoveanu nu mai urca!”. Practic, vom continua pana cand vom opera acesti copii aici.

In luna aprilie, publicatia The Independent va cita, spunand ca medicii nu se angajeaza aici pentru ca dvs. nu ati fi de acord ca personalul medical sa ia spaga.
M-au intrebat ziaristii straini din ce vor trai chirurgii cardiaci care ar veni de afara – din salariu, ca nu au cultura aceasta ca te ajuta pacientul. Si evident ca si echipa care este in jur va fi la fel, asta este ceea ce am spus. Este ceva rau?

de Mariana Minea - 4705 afisari
 
         
 
4.0 - 2 voturi