In ultimii trei ani, cartile despre revolutie publicate de Grigore Cartianu nu au fost cele mai bine vindute noi aparitii la tirgurile de carte si in retelele de la chioscuri. Acest fapt aduce o marturie statistica despre un tip de mentalitate: evenimentele din decembrie 1989 s-au istoricizat. Intereseaza, azi, mai putin dezvaluirea de presa si mult mai mult mitul care s-a instalat in ­ima­ginarul colectiv despre acele evenimente. Altfel spus, acum, dupa 22 de ani, s-a impus o interpretare populara a acelor evenimente. Cartianu are succes de librarie fiindca aduce ofrande acestui mit.
Care ar fi insa diferenta dintre mit si adevarul istoric? Mitul este punctul de vedere al prezentului despre acel trecut. Dar interpretarea acelui trecut despre sine (atunci, in prezentul acelui decembrie 1989) tinde sa se piarda. Or, tocmai acea interpretare a facut istorie, iar nu mitul. Ce istorie ar putea face mitul, este clar. El cere arestarea vinovatilor pentru mia de morti nevinovati de dupa moartea lui Ceausescu. Ce a facut interpretarea despre sine a jucatorilor principali din decembrie 1989?
Avem de clarificat, mai intii, daca acei jucatori erau persoane sau institutii. Dupa parerea mea, aflata in mare minoritate, nu persoanele au facut atunci istoria, ci niste institutii. Iar acele institutii au fost, in principal, doua: KGB-ul si Securitatea. Teza pe care o sustin este ca Securitatea a jucat, atunci, prin inactiune. Dar interpretarea KGB-ului, atunci, era ca trebuie sa previna o eventuala actiune a Securitatii in sensul de a vrea sa instaleze la putere o echipa nedorita la Moscova. Oricare ar fi fost acea echipa (­Nicu Ceausescu, Ilie Verdet, Corneliu Manescu sau chiar regele Mihai), KGB-ul si aripa sa militara, GRU, aveau planuri pentru a preintimpina o asemenea turnura a evenimentelor. Planurile sint acum cunoscute sub genericul „Diversiunea <Teroristii>“.
Ce s-ar fi intimplat daca am fi avut o aripa reformista in interiorul PCR, cum au avut tarile din jurul nostru? Aceasta aripa ar fi obtinut demisia lui Ceausescu ori inaintea Congresului al XIV-lea, ori in timpul congresului. Ar fi ramas in viata, fara masti, partidul comunistilor, dar ar fi fost obligat sa accepte si alte partide in joc. Iliescu ar fi format un partid si mai reformist si ar fi participat la primele alegeri libere. Ar fi cistigat acele alegeri si ne-am fi trezit cu o echipa promoscovita la guvernare, dar nu am mai fi putut invoca faptul ca au luat puterea prin lovitura de stat. Ar fi trebuit sa-i respectam o vreme. Apoi, alte alegeri, si ar fi cistigat, din nou, national-comunistii (reformati deja).
Nu aveam cum sa stim cind se vor fi consolidat primele partide nederivate din fostul PCR. Dupa 1991, fostul KGB n-ar mai fi fost prea influent, dar cit sa produca niste coliziuni etnice in Ardeal ar mai fi fost in stare, iar acele coliziuni ar fi putut intirzia mult normalizarea situatiei din tara.
Am avut, asadar, o normalizare mai rapida, cu retelele kaghebiste instalate in punctele-cheie ale statului, dar... Exista si aici un dar (adversativ)... Nationalismul romanesc a fost pus la pamint. Statul a devenit un teren de prada. L-au praduit toti, si cei de la est, si cei de la vest. Abia acum (datorita - iar nu din cauza – crizei europene a datoriilor suverane) ne vine mintea la cap si incepem sa regindim statul ca pe o valoare nationala suprema, una de care n-ar mai trebui sa ne batem joc ca de vreo mostenire de la nu stiu ce matusa.
Am profitat de criza URSS-ului. Vom sti, cu adevarat, sa profitam si de criza Europei? Cind stapinilor nostri le merge rau, noua ar trebui sa ne mearga un pic mai bine – asta e lectia istorica a acestor ani. Am pierdut piete importante, si ca sa obtinem aceasta contraperformanta, am fost invatati sa facem praf anumite ramuri industriale. Vom sti sa le refacem? Cu finantari de unde? Din lumea petrodolarilor, este clar. Si din China...
Jocul actual al lui Basescu ar putea fi unul destept. Ne facem indispensabili Europei ca lideri ai zonei noneuro, care vor ca zona noneuro sa nu se rupa de zona euro, apoi vom cere citeva privilegii: lasati-ne sa lucram cu chinezii si cu petrodolarii ca sa refacem decalajul fata de voi; vom contribui, in felul acesta, la mentinerea PIB-ului european peste cel al SUA, si cind vom vedea ca PIB-ul Chinei devine un concurent prea puternic, ne vom intoarce in „tarcul“ vostru.