Dinu Sararu este o personalitate culturala foarte importanta in lumea romaneasca. A fost, poate, cel mai avizat cronicar de teatru in cei peste 30 de ani de slujnicar al cronicii de teatru. Are peste 100 de premii si disctinctii literare.

Inca de la inceputul carierei, Dinu Sararu s-a bucurat  de indrumarea mai mult decat prieteneasca si de scolirea jurnalistica a unor profesori de elita ai universitatii bucurestene, conferentiarii Alexandru Balaci, Mihnea Gheorghiu si Valentin Lipatti. „Efectiv m-au luat sub aripa lor protectoare, m-au invatat ce sa citesc, cum sa citesc, cum sa scriu, de la stire la articol si cronica literara si teatrala, dintre ei Alexandru Balaci fiind acela care a ramas pana tarziu mentorul meu”, spune Dinu Sararu. Tot lui i se datoreaza si indreptarea maestrului Sararu catre lumea teatrului,  cand Nationalul era in plina glorie. Asa a luat nastere „Carnetul teatral”  la Gazeta literara si Dinu Sararu a fost invitat la spectacole si la repetitii, devenind un cunoscator tot mai avizat al procesului complex creator, actoricesc, scenografic, regizoral, al repetitiilor, al luminilor, al sunetului, apoi al atelierelor de croitorie, de tamplarie, de pictura, de machiaj, de perucherie etc., etc., etc. A fost, cred, cel mai avizat cronicar de teatru in cei peste treizeci de ani de slujnicar al cronicii de teatru. Rodul anilor de cronicar a fost strans in doua carti de cronici, Teatru romanesc si interpreti contemporani si Al treilea gong, primele aparute in edituri romanesti dupa razboi. Aceasta activitate a fost confirmata si de primul premiu de critica teatrala acordat dupa razboi de revista Luceafarul, pentru pagina intitulata Teatrul National in fata noii stagiuni cand director al Nationalului era Zaharia Stancu!

In televiziune, Dinu Sararu a jucat un rol important in afirmarea ideii de teatru tv si crearea unui teatru national de televiziune, emblema devenita simbol pentru un anumit eveniment teatral cu caracter national. S-au creat primele seriale de teatru tv, Musatinii si Mihai Viteazul in marile studiouri tv, care cereau dimensiuni spectaculoase pentru spatiul scenografic cinematografic.

O activitate remarcabila a avut si in perioada in care acesta a fost directorul Teatrului Mic si creator al Teatrului Foarte Mic. Asa cum a scris academicianul Nicolae Breban: ,,...el a creat, cu Teatrul Mic, nu numai  cea mai buna echipa teatrala, cel mai interesant repertoriu, dar si unul dintre nucleele de rezistenta spirituala – si politica, de ce nu?! – ale Bucurestilor, amortiti in penurie, frig si disperare cetateneasca!’’. Aici au avut loc premiere celebre, unicat european, cum ar fi Sa-i imbracam pe cei goi de Pirandello, Maestrul si Margareta de Bulgakov (scenariu apartinand Catalinei Buzoianu si Mihaelei Tonitza), spectacolul fiind pus in scena cu zece ani inaintea rusilor!, premiat la Belgrad si transmis la cateva televiziuni europene si multe altele.

„Directia Teatrului National, patru ani, a reprezentat pentru mine nu numai incununarea unei patimi pentru scena de scandura ,dar si sansa de a fructifica o experienta de aproape o jumatate de veac si un program pentru care am pledat inca din articolul premiat de Luceafarul, Teatrul National in fata noii stagiuni”, spune Dinu Sararu, amintind perioada directoratului.