Daca iti place arta, unde te uiti vezi numai tablouri si sculpturi, asa cum, daca esti brutar, vezi peste tot numai franzele si covrigi, iar aerul e plin de miresme ale diverselor stadii de coacere a aluatului in cuptor. Un microbist imparte lumea in dinamovisti, stelisti, rapidisti, CFR-clujisti etc. Ma gindesc cu groaza ce o fi in sufletul unui vidanjor… Eu sint ala cu arta. De vreo patru ani. Invat, scriu, dau tircoale pictorilor, sculptorilor, imi bag nasul in treaba restauratorilor, a muzeografilor, a caselor de licitatii, imi murdaresc degetele cu tus si incerc sa nu mi le fring printr-o presa de gravura. Si imi place la nebunie. Cum profesia mea „de baza“ este sa iau de colea o bucata de informatie si sa o trimbitez lumii, am creat – caznit si firesc, in acelasi timp – Artindex.ro. Intr-o prima faza, s-a intimplat un lucru bun: lumea artistica s-a admirat oglindita in informatiile de acolo, cu narcisismul si vanitatea de care dau dovada, pentru ca altfel… nu ar fi artisti. Problema pe care mi-o pun este insa cum sa sparg aceasta relatie bilaterala si sa scot circuitul informational din bucla inchisa scriitor-artist. Este una dintre capcanele presei, in general, care are adesea un dans criptic cu clasa politica, spre uzul exclusiv al celor doi parteneri de vals, sirba, tango sau batuta, dupa caz. Eu vreau sa fac arta interesanta pentru cei care nu sint deja implicati in fenomen. Este, intr-un fel, paradoxul parabolei fiului risipitor. Ne bucuram mai mult de un nou prozelit decit de fidelitatea cuminte si fructuoasa a celui care ne ­este alaturi in mod constant.
Asa ca scriu aici, scriu pe Facebook, scriu pe blog, scriu pe pereti, in speranta ca ceva din armonia artei plastice o sa trezeasca, in cit mai multi romani, vibratia aceea mai inalta, care sa ne ridice un pic peste nivelul supravietuirii. E drept ca multi si multe ne apasa pe cap pentru a ne tine jos, tiris daca se poate, iar meritul celor care se incapatineaza sa priveasca in sus si nu in pamint este cu atit mai ­mare.
Iar daca va veti face timp si curaj sa intrati intr-o galerie, sa va plimbati duminica prin tirgul de pe Kiseleff sau sa deschideti un album, veti avea placuta surpriza sa constatati ca vi se vor intinde multe miini de ajutor. Lumea, inclusiv cea artistica, este dispusa sa comunice. Totul este sa trecem pragul unui initial – si initiatic – „buna ziua!“. Asa ca, sper ca intr-o buna zi, peste cel mult zece ani, sa zicem, sa afirm fara a fi ironic: „Banal! Romanii se preocupa de arta!“