Mai intai, a gresit presedintele Basescu: a tinut guvernul Boc la putere mai mult decat era intelept sa-l tina. Boc devenise prea impopular. Starea de spirit a romanilor trecuse dincolo de antipatie, spre ura.
Apoi, au intrat in joc banii. Paradoxal a fost faptul ca pedelistii insisi au inceput sa-si urasca guvernul (acum, cu alt premier: M.R. Ungureanu) mai mult decat credea presedintele ca ar fi ei in stare sa-l urasca. La prima motiune de cenzura impotriva guvernului Ungureanu trecusera deja in barca altei majoritati parlamentare destui fosti pedelisti, astfel incat guvernul sa cada ca o frunza. A cazut exact ca o frunza uscata. Acum, au intrat in joc scenaristii: cand si cum il vom suspenda pe presedinte? Scenaristii au inteles cand: in vacanta parlamentara. De ce? Pentru ca in vacanta guvernul are sa fie abilitat, dupa lege, sa poata emite OUG-uri in domenii reglate prin legi organice. Era o diversiune. Scenaristii intentionau sa emita OUG-uri in domenii cu implicatii constitutionale privind chiar Curtea Constitutionala si Legea referendumului. Urmau sa joace un sah mefistofelic: vor scoate de pe tabla de joc piesa cea mai puternica (singura care li s-ar fi putut opune eficient) si o vor scoate nu prin lege (caci o astfel de lege ar fi fost neconstitutionala), ci prin OUG, dar numai dupa ce Avocatul Poporului (care are abilitarea de a contesta neconstitutionalitatea OUG-urilor) va fi fost neutralizat.
Ce ar fi urmat? O mica apocalipsa a Justitiei (si a statului de drept). Unde au gresit scenaristii? Au ignorat capacitatea UE de a se amesteca in treburile lor interne. Au uitat ca Romania este, in fapt, un „judet” al unei ordini de drept europene. Au pus intre paranteze faptul ca familiile politice europene se tem de venirea la guvernare a stangii in tarile Europei si anume a acelei stangi populiste care ar vrea sa reporneasca consumul pe datorie si cresterea deficitelor.
Mefistofelici in talentul lor de a fenta Curtea Constitutionala, scenaristii au facut dovada celei mai grave boli politice romanesti: nombrilismul. Asta e boala care apare atunci cand, privindu-ti buricul, zici: iata centrul puterii mele. Chestia e adevarata in yoga, dar e falsa in lumea intereselor geopolitice: centrul puterii, azi, e undeva in buricul euro-atlantic. In final, meciul urma sa fie validat sau invalidat la Curtea Constitutionala. Intre timp, puterile Curtii fusesera restabilite in privinta dreptului sau de a judeca hotararile Parlamentului. Dar nu o hotarare avea, acum, de judecat. Ci legalitatea unui referendum. Era intr-o situatie solomonica: si tu, Basescu, ai dreptate, dar si tu, USL, ai dreptate. Tu ai dreptate in privinta cvorumului (nu se indeplineste), iar tu ai dreptate in privinta votului pentru demitere (88%). Judecata CCR avea de decis cum foloseste cele doua „chei”: simultan sau pe rand. Daca le folosea simultan, decizia era: referendumul este invalid pe cvorum, dar este valid pe vot. Daca le folosea pe rand, cvorumul devenea prima „cheie” si decizia ar fi fost: referendumul este invalid. Nu se mai putea ajunge la a doua „cheie”.
Daca CCR ar fi folosit cele doua „chei” in concomitenta functiei lor, decizia finala s-ar fi mutat la Parlament si, cum era de asteptat, referendumul ar fi fost reluat de la zero. Noul razboi politic pentru demiterea presedintelui s-ar fi dus in jurul cvorumului din Legea referendumului (jos cu el!) si a listelor electorale (cati avem drept de vot?). Amanarea deciziei CCR dezvaluie faptul ca batalia in Curte a fost intre voturile pentru anularea referendumului (ceea ce ar fi permis reluarea lui de la zero) si voturile pentru invalidare. Cinci au fost pentru invalidare si patru au fost pentru anulare. Era nevoie de sase voturi pentru invalidare.