Batman, intre dezastru si succes
    POZA:

Batman, intre dezastru si succes

In 1938, artistul Bob Kane si scriitorul Bill Finger au creat un personaj asemanator cu Superman, dar mai „uman“: Batman. In scurt timp, Batman a devenit supereroul preferat al americanilor si un simbol al culturii din State.
Un an mai tarziu a aparut prima banda desenata cu justitiarul intunecat (in Detective Comics, nr. 27), iar in 1943 Batman era pentru prima data la tv, intruchipat de Lewis G. Wilson. Wilson a fost primul si cel mai tanar actor care l-a interpretat pe Batman. La 23 de ani, Wilson a intrat in distributia celei de-a 15-a parti a serialului columbian Batman aparut in 1943. Tonul vocii prea inalt si accentul bostonian i-au zadarnicit orice speranta de a continua sa joace in serial.
Robert Lowrey a fost urmatorul actor care a devenit Batman, in serialul din 1949, Batman si Robin. Fata de Wilson, Lowrey avea 36 de ani cand a acceptat rolul, fiind deja un actor cu experienta – a jucat in The Mark Of Zorro (1940), The Mummy's Ghost (1944) si Dangerous Passage (1944). Adam West, un actor la fel de cunoscut, i-a dat viata celebrului personaj in filmul serial din 1966 si in seriile animate. Producatorul William Dozier i-a dat rolul dupa ce l-a vazut interpretand un personaj asemanator lui James Bond – Captain Q, intr-o reclama la Nestlé Quik. In 1977, West i-a oferit vocea sa justitiarului in costum negru in The New Adventures Of Batman.
Dupa 20 de ani in care Adam West s-a identificat cu Batman, Michael Keaton a preluat personajul Batman in pelicula din 1989. Desi se vehiculau nume precum Mel Gibson, Kevin Costner, Charlie Sheen, Pierce Brosnan si Bill Murray, producatorul Jon Peters l-a ales pe Keaton, pentru ca era „inspaimantator si simpatic, dragut” si avea „acea latura exploziva, nebuna”.
Actorul a fost premiat si pentru faptul ca a fost primul care l-a jucat pe Batman pe marele ecran, aceleasi aprecieri pozitive venind si in 1992, odata cu aparitia Batman Returns.
Cand franciza Batman a fost preluata de regizorul Joel Schumacher, Keaton a renuntat la rol. Desi William Baldwin si Johnny Depp au fost printre favoriti, Schumacher l-a ales pe Val Kilmer. Fara a citi scenariul si nestiind cum lucreaza regizorul, Kilmer a acceptat rolul din Batman Forever (1995). Intrucat el s-a dovedit a fi „copilaros si imposibil”, dupa cum il descria Schumacher, Kilmer a renuntat sa filmeze Batman & Robin in 1997, preferand sa joace in The Saint.
Pana la urma, George Clooney a devenit noul Batman si a acceptat rolul din pelicula din 1997, care a fost un dezastru, ajungandu-se pana intr-acolo incat franciza
Batman era la un pas de disparitie...
Intre aparitiile lui Adam West si George Clooney in rolul lui Batman, personajul parea sa fie doar o gluma buna. Insa aceasta perceptie s-a schimbat cand a intrat pe fir Christopher Nolan, directorul The Memento si Insomnia, care si-a propus sa reinventeze franciza de succes, creionand un scenariu original pentru The Dark Knight. Christian Bale a fost alesul de aceasta data, intrucat era „balansul ideal intre intuneric si lumina”. Astfel, el a fost distribuit in pelicula Batman Begins (2005), dar si in The Dark Knight (2008) si The Dark Knight Rises (2012).
In afara de George Clooney, restul actorilor care l-au interpretat pe Batman nu au mai avut alte reusite remarcabile si au intrat intr-un con de umbra.

Vocile lui Batman
Prima voce a lui Batman a fost Olan Soule, care l-a interpetat  in sase serii animate, din 1973 pana in 1980, cand a fost inlocuit de Adam West (1984-1986). Kevin Conroy a devenit vocea justitiarului in Batman: The Animated Series (1992), continuand sa aiba grija de vocea personajului inca trei serii (1992-2006). In total, el i-a dat viata lui Batman in sapte serii, sase jocuri video si cinci filme de animatie, timp de 12 ani.
Alte voci memorabile ale lui Batman au fost: Will Friedle (Batman Beyond), Rino Romano (The Batman), Diedrich Bader (Batman: The Brave And The Bold), Jeremy Sisto (Justice League: The New Frontier), Michael Ironside si Gary Owens (1998) si Bruce Thomas (i-a dat voce lui Batman in reclamele GM’s OnStar).

Ce nu stiai despre „Cruciatul cu mantie”
In 1954, psihiatrul Frederic Wertham a publicat volumul Seduction of the Innocent, o carte care pretindea ca benzile desenate contribuiau la violenta juvenila. Potrivit lui Wertham, Batman si Robin erau o descriere perfecta a unui cuplu gay, fapt care i-a determinat pe scriitori sa-l transforme pe Wayne intr-un afemeiat nerusinat pentru a alunga acest zvon. Prima data cand Batman a aparut intr-un film accesibil publicului larg a fost in 1964 (vanzarile scazusera, Kane dorind sa-l „omoare” pe Batman), in Batman, Dracula, produs de Andy Warhol. Detectivul era interpretat de Gregory Battcock, insa a fost interzis de catre cei de la DC Comics.
Martorul uciderii ambilor parinti, Bruce Wayne se angajeaza in lupta impotriva criminalitatii din Gotham. Urand armele si refuzand sa le foloseasca, Batman nu a fost totusi strain de acestea. La inceput, Kane l-a reprezentat pe justitiar ca pe un personaj asemanator lui Sherlock Holmes, care incerca sa descopere diverse ilegalitati, purtand insa o arma pe timpul noptii. In alte scene din benzile desenate Batman era infatisat folosind arme sub sloganul „I know I can make world better”.
Aceasta imagine de „Terminator” a lui Batman a facut victime la propriu. In iulie 2012, James Holmes, un student in varsta de 24 de ani, a ucis 12 persoane si a ranit alte 58, care erau in  cinematograful din orasul Aurora pentru a vedea premiera The Dark Knight Rises. Seful politiei din New York, Ray Kelly, a precizat ca asasinul ar fi declarat in momentul arestarii ca era „Joker”, personajul negativ din film, avand parul vopsit in nuante stridente...
Nu in ultimul rand, multa lume s-a intrebat unde este situat Gotham, orasul in care Batman actioneaza. Povestea este simpla: un scriitor a deschis o carte de telefoane a New York-ului si a vazut „Gotham Jewlers”, de unde si numele orasului.
Cu toate ca la inceput misterul a planat asupra zonei exacte in care este situat Gotham, s-a stabilit pana la urma ca el este situat pe Coasta de Est, in New Jersey (se poate citi lesne pe permisul de conducere al personajului).

Christian Bale, cel mai credibil Batman
„Dintre actorii care l-au interpretat pe Batman, Christian Bale este cel mai credibil. Bale nu e chiar cel mai aratos, asa ca merge sa-l ascunzi sub o masca. Lewis G. Wilson era prea antipatic, George Clooney era nepotrivit pentru rolul lui Batman, fiind inclus in distributie doar pentru a aparea cu numele. Pana la urma, aparitia in acest rol i-a facut un deserviciu. La el totul este sa-i vezi chipul. Cand il ascunzi sub o masca nu mai ramane nimic. Clooney cred ca a avut intuitie si s-a retras singur. Cat despre Michael Keaton, acesta avea o fata stranie, nepotrivita unui personaj si negativ, si bun, si rau, asa cum este Batman. In plus, el nu era destul de subtil pentru un astfel de rol. Val Kilmer a fost ingrozitor, de aceea l-au si schimbat foarte repede. Franciza «Batman» a functionat bine intrucat ideea de liliac este mai stranie, fiind implicata si ideea de vampir, de lume intre lumi, intre vii si morti”, a declarat criticul de film Irina Margareta Nistor.


 
         
 
2.0 - 2 voturi