Strada a devenit locul in care romanii isi declara nemultumirile, in speranta ca vor fi luati in seama, iar cei aflati la conducere in prezent vor gasi o cale de „mai bine“ pentru Romania. Chiar daca mai multi tineri au protestat fata de proiectul „Rosia Montana“, majoritatea nu stiu mai nimic despre ceea ce se intimpla acolo. Discutiile pe marginea impactului economic pe care il va avea exploatarea aurului din Rosia Montana asupra Romaniei, a profitului statului roman sau a locurilor de munca sint doar citeva dintre temele ce i-au preocupat pe cei care au protestat atit in Piata Universitatii, cit si in tara. Alaturi de localnici din Rosia Montana, oamenii au scandat impotriva deciziei iminente a ministrului mediului si padurilor, Laszlo Borbely, de emitere a acordului de mediu pentru proiectul minier propus la Rosia Montana.

Pentru ca viitorul nostru depinde de cum abor­dam pre­­zentul si problemele acestuia, saptamina trecuta ne-am intilnit cu academicianul Ionel Haiduc, in incercarea de a face lumina in acest caz. Presedinte al Academiei Romane, academicianul Ionel Haiduc a fost membru al Academiei de Stiinte a Moldovei, obti­nind, in 1964, titlul de doctor in chimie la Institutul „M. V. Lomonosov“ din Moscova, sub conducerea stiintifica a academicianului K.A. Adrianov. Academicianul si-a desfasurat viata stiintifica la Facultatea de Chimie a Universitatii din Cluj, incepind din 1959 pina in prezent. Dornic sa evolueze in plan profesional, academicianul Ionel Haiduc si-a completat formarea de cercetator in Statele Unite ale Americii, in perioada 1966-1972, pe durata a trei stagii postdoctorale, alaturi de profesorii Henry Gilman si Bruce King. Am considerat, asadar, ca Domnia Sa este in masura sa ne vorbeasca despre inceputul a ceea ce se anunta a fi un dezastru ecologic la Rosia Montana…

Domnule academician, Rosia Montana imparte lumea in doua, iar cazul nu-si gaseste nici acum rezolvarea. Care este pozitia Academiei Romane fata de acest subiect?
In controversa legata de proiectul Rosia Montana, Academia Romana a formulat, de-a lungul anilor, mai multe obiectiuni: influenta negativa a proiectului asupra mediului si vestigiilor istorice, tehnologiile preconizate (exploatare la suprafata, in cariera deschisa, si folosirea cianurii), efectele economice nefavorabile statului roman, caracterul contrar conceptului de dezvoltare durabila, efectele sociale (stramutarea populatiei, distrugerea cel putin partiala a unei localitati, nesiguranta locurilor de munca pe termen mediu si lung) etc.
Academia Romana a revenit mereu in discutia asupra proiectelor de exploatare a aurului in Muntii Apuseni si si-a reconfirmat pozitia printr-o serie de declaratii publicate pe site-ul Academiei si in revista proprie, Academica.
Academia considera ca depozitele de aur din subsolul Romaniei reprezinta o resursa neregenerabila de importanta strategica nationala, proprietate a statului roman, a carei soarta nu poate fi decisa numai de autoritatile locale. In consecinta, decizia cu privire la oportunitatea exploatarii resurselor aurifere ar trebui luata prin consultarea intregii populatii a tarii, eventual printr-un referendum national.
In practica internationala se foloseste (mai ales la exploatarea petrolului, dar si a mineralelor, inclusiv aur) asa-numitul „contract de impartire a productiei“ (Production Sharing Agreement), mult mai favorabil statului proprietar al resurselor decit concesionarea preconizata la noi (care aduce doar 4% venituri directe din redevente, restul veniturilor fiind indirecte, rezultate din impozite si taxe). Potrivit acestui tip de contract, dupa acoperirea cheltuielilor de investitie si operare, productia este impartita intre stat si investitor (revenind statului pina la 80% si un profit de circa 20% firmei). In aceste conditii, ar insemna ca o buna parte (negociata) din aurul rezultat sa revina direct statului, proprietarul acestor resurse! Statul roman nu trebuie sa cumpere ceva ce ii apartine de drept, adica aurul din subsolul sau. El poate angaja o firma nationala sau internationala pentru a-l scoate la suprafata, dar in conditii rationale, convenabile pentru ambele parti.
Academia Romana nu este, in principiu, impotriva valorificarii resurselor naturale, dar considera ca aceasta trebuie facuta in mod inteligent si rational. In cazul exploatarii aurului din Muntii Apuseni, acest lucru ar putea fi luat in considerare in urmatoarele conditii: daca exploatarea s-ar face in galerii subterane, si nu in cariera deschisa, evitin­du-se mutilarea mediului, stramutarea populatiei, distrugerea unei localitati si a vestigiilor arheologice etc.; daca relatia dintre stat si investitor s-ar baza pe procedura contractuala de impartire a productiei, si nu pe concesionare, si daca in locul tehnologiei bazate pe cianura s-ar folosi o tehnologie fara acest reactiv.
Exista in prezent si asemenea tehnologii, in curs de aplicare in unele tari, inca putin folosite, dar imperative in cazul unor zone dens populate. Informatii de pe internet ofera o tehnologie fara cianuri, la fel de eficienta din punct de vedere economic si sigura din punctul de vedere al protectiei mediului, aplicata, deocamdata, la scara mica. Din pacate, s-au dezvaluit putine amanunte despre aceasta tehnologie, dar firma detinatoare a drepturilor asupra ei ar trebui contactata.

Considerati necesara implicarea Bisericii Ortodoxe Romane, avind in vedere faptul ca oamenii nu mai cred aproape in nimic, decit in Dumnezeu?
Biserica Ortodoxa Romana s-a opus acestui proiect si Sinodul BOR s-a exprimat in acest sens, cred, cu doi ani in urma. Fiind vorba de mutarea unor cimitire, de demolarea unor biserici (de exemplu pe Valea Corna, locul viitorului iaz de acumulare), Biserica Ortodoxa Romana nu putea ramine indiferenta, desi se pare ca i s-a oferit varianta construirii unei alte biserici, intr-un alt loc. Mai exista si alte confesiuni afectate de proiect, care, chiar daca au mai putini enoriasi, nu accepta sa-si piarda locurile de cult.

Cum ar putea BOR sa opreasca acest inceput de dezastru?
Singura, Biserica nu poate influenta prea mult decizia finala, dar vocea sa, alaturata altor voci care se opun, poate avea o greutate semnificativa.

In documentarul Rosia Montana - pretul aurului, prezentati, printre altele, si pericolele ploilor acide. Va rugam sa ne explicati cum se manifesta raul asupra naturii la Rosia Montana.
Ploile acide reprezinta numai unul dintre riscurile legate de acest proiect, dar unul pe termen lung. In timp, iazul de acumulare, care contine resturi de cianura legate chimic de anumite metale grele (si toxice!), poate elibera, in anumite conditii, lent, gaz cianhidric, care este un poluant periculos al atmosferei. Am vazut un film dintr-o tara unde exista o asemenea situatie si localnicii se plingeau mai ales de boli de piele foarte suparatoare, care au aparut dupa inceperea unei exploatari aurifere cu cianuri. Gazul cianhidric, rezultat din contactul dintre cianura si acizi, a fost folosit in camerele de gazare hitleriste si a putut fi detectat in pereti si la 50 de ani de la terminarea razboiului.

Despre Rosia Montana si afacerea firmei canadiene care promite locuri de munca minerilor din zona respectiva a aflat intreaga Europa. Ati fost solicitat si de jurnalisti straini sa va expuneti punctul de vedere?
Da, am fost, nu de multe ori, intrebat si de jurnalisti straini, de exemplu din Franta. Nu am retinut care erau publicatiile solicitante si nici nu am vazut ce au scris, dar nu am putut spune nimic altceva decit ceea ce am spus si in tara, in diverse ocazii.

„Pentru o verigheta de trei grame trebuie prelucrate trei tone de minereu!“
De ce aurul nu se poate extrage prin metode clasice, care nu dauneaza mediului, si de ce acesta nu poate sa ramina in posesia statului roman?
Procedeul preconizat in Muntii Apuseni, adica exploatarea in cariera deschisa, la suprafata si cu folosirea cianurii, este cel mai ieftin, deci cel mai profitabil pentru o firma care exploateaza un zacamint aurifer, mai ales in conditiile in care concentratia aurului in minereu este mica. La fel se intimpla si la Rosia Montana, unde se obtin in jur de 1,5 grame de aur la tona de minereu. Va dati seama? Pentru o verigheta de trei grame, trebuie prelucrate trei tone de minereu!
Exista tehnologii mai putin „maligne“, bazate, de exemplu, pe concentrarea prealabila a minereului prin flotatie, aplicabile unor minereuri mai bogate.

Cind vor aparea efectele nocive ale cianurii?
In cazul unor accidente, de transport sau cauzate de fenomene naturale, efectele ar fi imediate, iar situatia ar deveni acuta. Se cunosc in lume multe exemple de accidente legate de ruperea sau functionarea proasta a barajelor unor iazuri de decantare a reziduurilor din minerit. Aproape in fiecare an s-au produs asemenea accidente in lume (exista o lista pe internet). Pe termen lung, riscul este permanent. Avem exemplul din Statele Unite ale Americii, in statul Montana, unde o mina de aur s-a inchis, insa se cheltuiesc anual multe milioane de dolari pentru a tine sub control riscurile poluarii; ca urmare, s-a interzis folosirea cianurii in exploatarile noi.

„S-ar putea urma exemplul statului Montana, interzicindu-se cianura in expoatarile noi“
Care este punctul dvs. de vedere cu privire la decizia Parlamentului European din data de 5 mai 2010, cu privire la interzicerea cianurii in UE, pina la sfirsitul anului 2011?
Decizia este rezultatul ingrijorarii mai multor tari membre, dintre care unele au si interzis folosirea cianurii pe teritoriul lor. Din pacate, aceasta decizie nu are decit putere de recomandare, Consiliul Europei fiind cel care poate hotari. S-ar putea urma exemplul statului Montana, interzicin­du-se cianura in expoatarile noi.

In anul 2000, un accident produs la exploatarea miniera de linga Baia Mare a provocat contami­narea cu cianura a apei potabile a aproximativ trei milioane de persoane din Romania si Ungaria. Ce repercusiuni a avut acesta asupra naturii si a locuitorilor?
Au fost efecte imediate, bine reflectate in presa vremii. Fiind insa un fenomen trecator, apele Tisei si Dunarii au diluat cianura scursa si situatia a revenit la normal.

„Istoria nu iarta. Ea intra in scena prea tirziu, dupa ce evenimentele s-au produs“
Parintele Iustin Pirvu spunea intr-un interviu, despre Rosia Montana: „Burghezia occidentala vrea sa ne ia si sufletele“. In opinia sa, la baza afacerii Rosia Montana ar sta masoneria. Cum comentati acestea?
Nu pot comenta, nu vad ce rol ar avea aici masoneria, despre care se spun oricum multe legende. Probabil printre masoni sint si sustinatori, si oponenti ai proiectului.

Cum se va scrie istoria despre Romania, acum, cind strainii iau aurul de sub ochii nostri?
In general, istoria nu iarta. Ea intra in scena prea tirziu, dupa ce evenimentele s-au produs. Consideram incompatibile activitatile caracteristice mineritului in cariera deschisa si cu durata limitata cu conceptul de dezvoltare durabila. Exploatarea pina la epuizare a unor resurse de importanta strategica, intr-o perioada scurta, de circa doua decenii, este contrara intereselor tarii si trebuie evitata. Generatia noastra nu are dreptul sa priveze generatiile viitoare de posibilitatea de a se bucura si ele de o parte a bogatiilor acestei tari. Parafrazind pe cineva, putem spune ca ele nu sint o mostenire de la stramosii nostri, ci un imprumut de la urmasii nostri. Sa valorificam bogatiile tarii, dar sa lasam si generatiilor viitoare, copiilor si nepotilor nostri. Istoria va consemna faptele generatiei noastre.

Bogatia tarii pleaca peste hotare si Romania se prabuseste. Acesta sa fie finalul Rosiei Montane?
Nu este vorba numai de Rosia Montana. Intreaga zona a Muntilor Apuseni este in pericol, fiindca tot patrulaterul aurifer este vizat. Exista deja mai multe concesiuni care asteapta ca lucrurile sa porneasca intr-un punct, pentru ca mai apoi sa se extinda, pina in sudul si nordul Transilvaniei de Vest. Cine cistiga, cine pierde?

In concluzie, ce considerati ca este mai periculos? Aurul (cauza lacomiei) sau cianura (care, se pare, este efectul luptei) si de ce?
Lacomia omeneasca depaseste une­ori orice limite ale bunului-simt. Din cite inteleg, nefiind economist, si actuala criza financiara mondiala are drept cauza lacomia exagerata a unor anumiti indivizi. Daca lacomia mai aduce si alte pericole si riscuri, lucrurile se agraveaza si mai mult.