„Nu-ti alegi tu visul/ Ci visul te alege pe tine/ Tu alegi sa traiesti pentru visul tau/ …sau sa mori pentru visul tau…”.

Sa o spun din capul locului: cartea Vadei Vlasov frapeaza, incepand cu chiar cu titlul ales-„Idei in Cuvinte”. Este aici o odihnitoare simplitate si o nevoie de echilibru si de masura, cu totul altceva decat ne ofera, mult prea des-din pacate!, prezentul nostru imediat.

Apartinand, prin statut profesional si social, unui palier anume al ierarhiilor zilei, autoarea alege, deliberat, o alta pozitionare in raport cu o lume cu care nu simte ca ar consona sufleteste si ideatic: „Cea mai inalta forma de energie in stare solida e aurul/ Cand aurul devine praf, densitatea dispare,/ Totul devine usor si fin, ca de catifea. De aici e matasea-sunt fluturii/ De aici vin penele-vezi ingeri/ Aici sunt aripi-inveti sa zbori”.

Intrebarea pe care si-o pune (si, implicit, ne-o pune) Vanda Vlasov, cea care da sens si miez cartii sale, este una de o tulburatoare simplitate: „Esti creanga pe care o bate vantul/ Sau esti creanga care/ se unduieste o data cu el?”. Iar raspunsurile Vandei Vlasov sunt de o limpezime invaluitoare…

Aceasta permanenta, neobosita cautare a sinelui launtric nu are, insa, nimic din ceea ce se numeste in limbajul curent „nevoia de a soca si de captiva prin poza, prin imagine”, atat de strident prizata in mediile mondene. Dimpotriva, Vanda Vlasov vrea sa separe cele doua entitati- lumea spirituala si lumea materiala-precum si cele doua forme de reprezentare si de raportare a Eu-lui la ele-,dar nu pentru a le rupe definitiv una de cealalta, ci tocmai pentru a le intelege mai bine pe fiecare si, prin aceasta, a se pozitiona, afectiv si spiritual, la ele: „Lumea spirituala inseamna liniste/ Lumea materiala inseamna zgomot/ Lumea spirituala inseamna comunicarea cu sine/ Lumea materiala inseamna comunicarea cu celalti”.

Este, aici,o tensiune aparte intre Puterea de a stapani si Puterea de a TE stapani („Stapanul rau vrea sa stapaneasca pe altul,/ Stapanul bun vrea sa se sapaneasca/ pe sine”. In acest fel, „stapanirea celuilalt”(sub orice forma) inseamna, mai degraba, fuga de sine, slabiciune sufleteasca din partea celui care vrea sa se stapaneasca si, pana la urma, nu este decat fuga de sine, adica abandon si lasitate: „Daca pleci spre tine… ai o sansa,/ daca fugi de tine… n-ai nici-o sansa.”

Din aceasta tensiune permanenta intre puterea asupra celuilalt si puterea asupra-ti, vine si un anume inteles al conditiei umane, al valorii acesteia, statornice si neclintite, mai presus de jocurile hazardului, de sansa, de circumstante si alibiuri sau de vanitati sterile. Optiunea Vandei Vlasov este radicala si decisa: ”Intre omul victorios si omul invins/ Tu ce alegi?/ Eu aleg omul”.

De buna seama, „a alege omul”, inseamna, in chip necesar si firesc, o depasire a mercantilei pseudo-dileme existentiale a prezentului nostru: „a fi sau a avea?”: „Cu totii cautam ceea ce am pierdut/ Unii paine/ Altii aur/ Si astfel aflii…/ Esti un sarac satul/ sau un bogat flaman?”.

Spectacolul lumii imediate, de fiecare zi, este, el insusi, vazut ca o rasturnare dureroasa a unui ideal care se indeparteaza tot mai mult de aspiratiile fiintei insetate de Absolut: „Nimeni nu mai vrea sa epateze/ Exista din nou rusine, pudoare, candoare/ Ridicolul si penibilul nu exista/ Ma trezesc,… Am visat… E exact pe dos”. Dureroasa trezire intr-un univers strain si ostil, careia trebuie sa ai taria de a-i raspunde prin neturburata incredere in Ideal: ”Adormi gandind ca nu mai e/ nici-o speranta…/ si te trezeste o speranta…”.
   
Aceasta nobila si pura cautare a esentelor, sub semnul sperantei, va avea, pentru fiinta intima a autoarei un efect stenic si curat, iar punctul de sprijin al efortului sau de a citi lumea si de a se citi pe sine este aflat aici, in aceasta marturisire cu adevarat de credinta: „Dumnezeu a scris pentru tine/ Tu doar invata sa citesti”.

Cu aceasta, intram intr-un univers intim de rara limpezime a gandurilor si de o indicibila noblete a reverberatiilor sufletesti: „Cand esti pregatit sa ajungi in/ lumea lui Dumnezeu/ inseamna ca esti aproape ca sa fii departe”.
Acesta este, asadar, Universul in lumina inalta a caruia cartea Vandei Vlasov isi pune in valoare identitatea sa in ordinea morala si sufleteasca in care traieste, viseaza, crede si se exprima pe sine: ”Am inteles ca nu sunt un om/ Ci sunt intr-un om/ Am inteles ca nu sunt… Vanda/ Ci acesta e numele meu”.