Un blues pentru Jancsy Korossy
    POZA:
 
 

Un blues pentru Jancsy Korossy

Din data: 22 Ianuarie 2013 ora : 17:03:37
Ma intreb, acum, la ceasul despartirii de Jancsy Korossy cum anume l-as putea evoca pe acest pianist de geniu, adevarat titan al jazz-ului romanesc si, desigur, nu numai al celui romanesc?... Poate solfegiind in gand tulburatoarea sa „Scrisoare” sau mai bine ghidusul „Studiu cromatic”, piesa de o rara subtilitate melodica. Sau, mai degraba, solfegiind potpuriurile cu care, sfidand canoanele draconice ale esteticii oficiale, Janscy Korossy a reusit sa cante, chiar sub nasul cenzurii, un blues de certa descendenta „imperialista si decadenta”. In peisajul muzicii noastre usoare, Jancsy Korossy a erupt - asta e cuvantul! - fascinand si contrariind, incitand si seducand. Facea parte din acea generatie de aur, alaturi de un Sile Dinicu, Theodor Cosma, Al Imre, Gabriel Mezei, Jean Ionescu, Bebe Prisada,Bob Iosifescu, Iuliu Balogh, Gioni Raducanu, carora li se vor adauga, foarte curand, pianisti de forta unui Eugen Ciceu, Radu Maltopol, Cristian Colan sau Richard Oschanitzki, toti acestia recunoscand in Jancsy Korossy un maestru incontestabil si un model desavarsit.

Era prin vara lui 1959 cand, la Radio Bucuresti, am ascultat potpuriurile sale din muzica romaneasca, de la tango la foxtrot si vals. Rand pe rand, melodii de tezaur scrise de compozitori din toate generatiile, adica ale lui Ion Vasilescu sau Radu Serban, Gherase Dendrino, Nicolae Kirculescu si Vasile Veselovschi ori Hilda Jerea, isi descopereau valente nebanuite, sonoritati ascunse si talcuri inedite. Eram pe atunci elev la Caracal si ma visam, vise de copil nebatut la vreme, pianist de jazz.

La fel de drept este, insa, si sa spun ca, in pofida unui ticalosit renume scornit de niste bicisnici ai ideilor schiloade, Caracalul era, chiar si la acea vreme, un oras unde gustul rafinat si patima pentru valoarea durabila, aveau partizani desavarsiti. Nu mai departe, la Casa de Cultura a orasului, sub vegherea atenta a directorului institutiei, Misu Slatculescu,se ascultau cu nesat discurile proaspat lansate cu melodii in interpretarea lui Jancsy Korossy.

De aici si pana la nevoia de a da mana cu idolul meu nedezmintit nu a mai fost decat un pas. Pas pe care l-am facut gratie unui prieten bun al tatei, nenea Gica Oprescu, acesta fiind colocatar cu marele Jancsy.

Drept pentru care, in vara lui 1960, proapsat licean, aflandu-ma in vacanta la Bucuresti, mi-am luat inima in dinti si m-am prezentat la usa unui apartament de la etajul IV al unui bloc din Bulevardul Ana Ipatescu, mai precis de la numarul 15 A. Scriu si subliniez „numarul 15 A” fiindca la numarul 15, pur si simplu, se aflau redactiile prestigioaselor reviste ”Gazeta literara”, „Viata Romaneasca” si ”Luceafarul”, acolo unde, peste inca vreo cinci sau sase ani, aveau sa ma poarte pasii de tanar aspirant la dedulcirile slovei tiparite.

Mi-a deschis o doamna de o distinctie cu totul aparte, doamna Irenne Fotiade (dupa un obicei al vremilor,apartamentul era locuit „la comun” de familia Fotiade si de muzician), care, fara alte chestionari prealabile, m-a introdus direct in camera celui cautat. Dupa ce m-a ascultat, cu sincera atentie, Magistrul m-a invitat sa cant ceva la pianul din incapere, daca nu ma insel un Beckestein. Ispravind ceea ce aveam de cantat, gazda s-a asezat si el la pian si sa te tii jazz! Dupa ce am sporovait o bucata de vreme, gazda mi-a inmanat niste partituri care, culmea!, erau suta-n suta originale, jazz american de cea mai aleasa calitate. Asa a inceput o buna cunostinta (dintr-o elementara politete nu voi folosi cuvantul ”amicitie”), pe care am continuat-o inca vreo cativa ani dupa aceea.

Pastrez si azi amintirea serilor de neuitat, unice si irepetabile, cand Jancsy Korossy si formatia sa innobilau barul de la Student Club, oferindu-ne adevarate lectii de istorie a jazz-ului si, prin aceasta,  de bun gust muzical. Apo a venit, prin 1969 daca nu ma insel, „bomba”: Jancsy Korossy „ a ramas afara”. Bineinteles, dupa aceea, numele sau si imprimarile ce i se datorau au intrat la index. Au intrat doar din punct de vedere strict oficial, dar, pentru noi, admiratorii muzicii sale, au ramas mereu de actualitate. Cu un loc anume, greu de confundat oricat de bogata ar fi alcatuirea fonotecii reale sau imaginare.

Au intrat, au ramas si asa vor ramane si acum, cand, departe de tara, Jancsy Korossy a parasit Planeta Albastra si, probabil ca acum, canta un blues numai de el stiut, acolo, undeva, printre stele si printre vise.

foto Myspace

de Serban Cionoff - 8072 afisari
 
         
 
4.7 - 18 voturi