ReVIsta Presei: Emil Imre, Dorottya Buzas si Steaua, trei victorii pentru Romania
    POZA:
 
 

ReVIsta Presei: Emil Imre, Dorottya Buzas si Steaua, trei victorii pentru Romania

Din data: 25 Februarie 2013 ora : 08:21:42
Calificarea in Finala Selectiei Nationale pentru Eurovision 2013 a jurnalistului Robert Turcescu si a Luminitei Anghel, medaliile obtinute de romani la FOTE 2013, victoria echipei de fotbal Steaua Bucuresti in fata Ajax Amsterdam, reusita filmului „Amour” la Premiile César 2013, problemele aparute inainte de Gala Oscar 2013, dar si controversele tesute in jurul presupusului divort dintre Michael Douglas si Catherine Zeta-Jones au fost cateva dintre cele mai interesante subiecte abordate de presa saptamana trecuta.

Saptamana culturala:
„Amour”, cinci premii si zece nominalizari la Premiile César 2013
Cifra 5 este cu noroc anul acesta pentru regizorul Michael Haneke. Cu cinci nominalizari la Oscar, lungmetrajul „Amour”, care a primit premiul Palme d'Or la Festivalul de la Cannes 2012, este marele castigator al Premiilor César 2013, anunta mediafax.ro. Din zece nominalizari, Haneke a luat nu mai putin de cinci premii: pentru cel mai bun film, cel mai bun regizor, cel mai bun actor in rol principal (Jean-Louis Trintignant), cea mai buna actrita in rol principal (Emmanuelle Riva) si cel mai bun scenariu original (Michael Haneke).

Un al favorit la Oscar, „Argo”, regizat de Ben Affleck si nominalizat la cinci premii Oscar, a fost desemnat cel mai bun film strain.
Cea de-a 38-a gala a premiilor César - echivalentul francez al Oscarurilor, eveniment care onoreaza cele mai bune filme si cei mai buni actori ai anului - a avut loc vineri seara, la Théatre du Chatelet din Paris.

Aleksei Gherman Senior a incetat din viata
Aleksei Gherman, regizorul filmului "Khrustalyov, masina mea!", a incetat din viata la varsta de 74 de ani, joia trecuta, scrie Romania Libera. Decesul a survenit la Sankt Petersburg, orasul sau natal, unde era spitalizat de mai multe luni. In noiembrie 2012 Gherman a fost spitalizat din cauza unor hematoame cerebrale, dupa ce a cazut in apartamentul sau. Avand probleme cardiace si o pneumonie contractata ulterior, cineastul a fost dus in sectia de reanimare a spitalului. „Tatal meu si-a trait viata intr-un fel demn si nu si-a tradat niciodata idealurile", a precizat fiul acestuia, Aleksei Gherman Jr.

Emil Brumaru: „Prima femeie care mi-a citit versurile era o colega de-a mamei”
Poetul iesean Emil Brumaru a vorbit intr-un interviu acordat adevarul.ro despre perioada in care a fost medic la Dolhasca, despre poezie, dar si despre primul cititor al poemelor sale.

„Multa vreme ati fost medic, la Dolhasca. Cum se impaca atmosfera de la spital cu lumea poeziei?
In primul an de facultate te baga in sala de cadavre, un lucru infiorator. Si grupa noastra chiar a lucrat pe un cadavru de femeie. Ciopartit, cu nervii scosi... Asa trebuie, se pun in evidenta nervii, venele. Faptul ca intram in contact cu realitatea dura a trupului  m-a facut sa citesc multa poezie. In vremea aia, erau interzisi si Arghezi, si Blaga, si Barbu. Un coleg de grupa, Cuncic, avea un Rimbaud! De la anticariat imi procurasem Baudelaire, pe la 14 ani. O matusa imi facuse cadou „Postumele“ lui Eminescu.
Am avut norocul ca printr-un prieten de-al mamei, evreu, care avea o biblioteca uriasa, sa fac rost de ce carti voiam. Luam cate zece, douazeci. Ani de zile am savurat „Istoria“ lui Calinescu. Seara, ca sa ma dezintoxic de atmosfera spitalului, citeam. Aveam si un talent sa reperez cartile bune. In biblioteca prietenului mamei am vazut si un Rilke. Ba chiar Blecher! Mult mai tarziu am dat de „Metamorfoza“ lui Kafka, la care am tot citit timp de un an. Eram deja corector cu jumatate de norma la „Convorbiri literare“ si-l tot intrebam pe poetul Nichita Danilov, care era cealalta jumatate de norma de corector: „Tie nu ti se pare ca astia din redactie sunt niste gandaci?“. „Dar nu vezi ca joaca sah? “, imi raspundea.
(...)

Care a fost prima femeie care v-a citit poeziile?
Prima femeie stiu eu care a fost. (Rade) Asta e un moment memorabil, dar nu-l spun, ca dupa aia ajung in „Click“, in „Cancan“. Deci, care e intrebarea? Ca e tulburatoare! Prima femeie care mi-a citit versurile? In orice caz, n-a fost maica-mea. Ea m-a facut sa-mi ard manuscrisele. Trebuia sa vina la mine o fata, Florina. Aveam o soba bleu si stateam sprijinit de dansa si-o asteptam. Ar fi trebuit sa ajunga la cinci. Cand am vazut ca nu mai vine, am intrebat-o pe mama. „Cine sa vina, slabanoaga aia?“, a zis. M-am infuriat. Nu i-am spus mamei nimic, dar m-am dus si am ars toate manuscrisele. Cand mi-am dat seama ca e o greseala, am transcris, din memorie, ce imi mai aminteam. Prima femeie care mi-a citit versurile era o colega de-a mamei, avea vreo 45 de ani si era divortata. Venise sa aranjeze biblioteca. Si-a aranjat-o asa de bine ca, pana la urma, am devenit destul de intimi. I-am dat niste poezii. Era ruda cu poetul simbolist Rascu, mai putin cunoscut astazi, si ruda asta urma sa i le trimita lui George Calinescu – care inca traia. I le-am trimis, le-am batut si la masina...”.

Interviul integral il puteti citi aici.

„The Twilight Saga: Breaking Down-Part 2” a luat sapte premii la Zmeura de Aur
Cea de-a 33 editie a premiilor „Zmeura de Aur”, care desemneaza cele mai proaste filme si prestatii ale actorilor, si-a desemnat sambata seara castigatorii, informeaza ziare.com. De departe, ultimul film din franciza Twilight, „The Twilight Saga: Breaking Dawn - Part 2”, a dominat premiile Zmeura de Aur din acest an, obtinand nu mai putin de sapte trofee: cel mai prost film, cea mai slaba actrita, cel mai slab actor in rol secundar, cel mai slab cuplu, cel mai slab regizor, cel mai prost remake, precum si cea mai slaba distributie.
Cea mai slaba actrita a fost desemnata Kristen Stewart, iar cel mai slab actor, Adam Sandler, pentru rolul din filmul "That's My Boy". Aceeasi comedie a primit si premiul pentru cel mai prost scenariu.

Ce mai fac personalitatile?
Robert Turcescu si Casa Presei au ajuns in Finala Nationala Eurovision 2013
Desi piesa celor de la Casa Presei, „Un refren”, era privita cu scepticism, sambata seara aceasta a reusit sa impresioneze placut publicul si juriul de specialitate, calificandu-se in finala din 9 martie, scrie mondonews.ro. O alta piesa finalista este si ce a Luminitei Anghel, „Unique”, care a mai participat la Eurovision, ocupand un merituos loc 3 in 2005, alaturi de Sistem, cu melodia „Let me try”.
Daca Luminita Anghel s-a limitat sa afirme, dupa aflarea rezultatelor, ca va castiga cel mai bun, Robert Turcescu a multumit sustinatorilor care au venit cu el si publicului care l-a votat.

Asadar, piesele calificate in finala EUROVISION ROMANIA 2013 din 9 martie sunt urmatoarele: 1. Casa Presei (Robert Turcescu) - Un refren; 2. Freestay - Criminal Mind; 3. Luminita Anghel - Unique; 4. Cezar- Its my Life; 5. Electric Fence - Emilia; 6. Tudor Turcu - Hello, 7. Narcis Iustin Ianau-"Seven", 8. Elena Carstea - "Spinning", 9. Ovidiu Anton-"Run away with me", 10. Cristian Prajescu-"The best thing in life is to love", 11. Al Mike feat. Renée Santana-"What is love", 12. Andrei Leonte-"Paralyzed".

Oana Sirbu a vrut sa faca balet, dar a renuntat la acest vis in favoarea actoriei
Cunoscuta din filmul „Liceenii”, unde o interpreta pe Dana, Oana Sirbu si-ar fi dorit sa faca balet, insa actoria a atras-o mai tare, renuntand intr-un final la aceasta idee, dezvaluie evz.ro, citand woman2woman.ro. Ce nu se mai stie despre Oana Sirbu? „Ca am vrut initial sa fac balet. Ca am un frate cu 10 ani mai mare. Ca am avut un accident de masina in care era sa-mi pierd viata si cinci interventii chirurgicale pentru a ma recupera. Ca-mi place sa stau cu mine.
Ca nu sunt o fiinta sociala. Deci nu-mi place publicitatea”.

Florin Piersic: „Reteta iubirii de oameni si a bucuriei de a trai mi-a fost pusa in leagan de ursitoare”
Actorul Florin Piersic a dezvaluit gandul.info care au fost cele doua evenimente care i-au marcat viata, amintindu-si, in acelasi timp, si de anii copilariei sau de cei ai adolescentei. De adaugat ca, la sfarsitul lunii martie, Piersic va deveni cetatean moldovean cu acte-n regula: „Si, pentru ca poporul din Republica Moldova mi-a aratat atata iubire, am vrut sa-i raspund cu iubire”, a precizat actorul.

„De unde izvoraste, Florin, ultrasensibilitatea asta?
Intrebarea ta ma poarta inapoi, intr-un tunel al timpului, la capatul caruia copilaria mea se deschide iar, in lumina. Si sunt fericit, pentru ca in calatoria asta, ca intr-un vis minunat, imi regasesc parintii. Ma coplesesc amintirile - vad ulitele satului Corlata, cum se impletesc cu strazile Clujului acelor ani, drumurile mele, iar dorul de dragii mei care mi-au dat viata urca pana la cer. Iubirea, bunatatea lor fara margini, generozitatea, dragostea de frumos, zilele bune si zilele rele, bucuriile, apoi tristetile neinchipuite, toate mi-au modelat sufletul si mintea si m-au marcat definitiv. As zice ca reteta iubirii de oameni si a bucuriei de a trai mi-a fost pusa in leagan de ursitoare. Ma trezesc cu ea dimineata si cu ea adorm.
In calatoria asta in timp, la care m-ai provocat, am avut senzatia, pentru cateva clipe, ca anii s-au intors brusc: eram foarte tanar cand, intr-o sala de cinema, ma lasam vrajit de Kirk Douglas si Anthony Quinn, in exceptionalul film Van Gogh. Eram vrajit de actorie, de magia scenei, a ecranului; si toate au pus, incet, stapanire pe mine, definitiv.

Anii au trecut pe repede inainte, infasurati, involburati intr-o tornada coplesitoare; ca sa ma regasesc apoi, singur, in noaptea rece de ianuarie. "Cinematograful Florin Piersic" scrie, stralucitor, cu lumina alba, de firma, pe caldaramul umed al piatetei pustii. Am lacrimi in suflet - inteleg, iar, ca viata nu mai poate fi intoarsa inapoi; am lacrimi in suflet pentru ca parintii mei n-au trait ca sa-mi fie alaturi in toata aceasta revarsare de iubire si apreciere pe care mi-o transmite publicul, si sa fie fericiti cu si pentru mine.

Cateodata am senzatia ca e de ajuns sa apas butonul soneriei, ca usa sa se deschida si ei sa ma primeasca, zambind, in prag, cu o dragoste si o bucurie, unice. Asta ar insemna insa, ca trecutul sa fie un prezent minunat, in care i-as avea, pe amandoi, in viata.

Imi povesteai de doua intamplari care te-au marcat...
Da... Una dintre probele pe care le-am sustinut la examenul de admitere in Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica a fost cea in care mi s-a cerut sa povestesc o intamplare vesela... sau una trista, din viata mea. Am relatat atunci comisiei drama prin care a trecut familia cand, in 1942, au pierdut-o inecata in apele Prutului, pe sora mea Lucica. Martor fiind, la acea varsta frageda, a suferintei lor fara margini, am simtit cum, din acel moment, toata dragostea parintilor se revarsa asupra mea.

A doua "intamplare" este debutul meu, care s-a dovedit de bun augur, cu rolul Peer Gynt, din poemul dramatic Peer Gynt, de Ibsen, in regia lui Dinu Cernescu. Acest rol a reprezentat examenul de absolvire a Institutului si mi-a deschis poarta Teatrului National I.L.Caragiale, din Bucuresti, al carui Societar de Onoare sunt. Am avut alaturi atunci pe Leopoldina Balanuta in rolul lui Aaze, mama mea, si pe minunata Ioana Bulca, in rolul lui Solveig”.

Mai multe amanunte din viata artistica si personala a actorului gasiti aici.

Roxana Ciuhulescu: „Mi-am jurat ca nu o sa mai sufar niciodata dupa un barbat”
Roxana Ciuhulescu a simtit primii fiori ai dragostei in clasa a doua, cand s-a indragostit de colegul ei de banca, Gelu, scrie mediafax.ro. „In fiecare zi imi aducea cate un trandafir, nu stiu de unde il sterpelea, insa era extrem de atent cu mine, asa ca m-am indragostit repede de el. Am suferit teribil cand ne-am mutat din cartierul acela, pentru ca mi-am schimbat si scoala", a recunoscut Roxana.
11 ani mai tarziu a venit si prima dezamagire in dragoste... "La 19 ani, cand primul barbat din viata mea a decis sa ne despartim. Am depasit destul de greu momentul si mi-am jurat ca nu o sa mai sufar niciodata dupa un barbat, insa nu m-am tinut de cuvant".

Fiica Andreei Marin calca pe urma tatalui sau
Cu toate ca multi s-ar fi asteptat ca micuta Violeta sa doreasca sa aiba o cariera in televiziune, Andreea Marin a dezvaluit ca fetita sa nu isi doreste sa faca televiziune, anunta agentiadepresamondena.com http://www.agentiadepresamondena.com/exclusiv-andreea-marin-violeta-actrita-pe-urmele-lui-stefan-banica/. „Manifesta insa o predilectie pentru actorie si as putea spune ca-l mosteneste pe tati. E insa prea devreme pentru lectii de actorie. O las sa-si traiasca copilaria", a declarat vedeta pentru Kanal D.

Divorteaza Michale Douglas si Catherine Zeta-Jones?
Potrivit unor zvonuri aparute in presa straina saptamana trecuta, actorul Michael Douglas (68 de ani) ar intentiona sa divorteze de sotia lui, Catherine Zeta-Jones (43 de ani), anunta qmagazine.ro. Se pare ca Zeta-Jones incearca din rasputeri sa salveze casnicia lor, dar  Michael e hotarat sa devina un barbat singur din nou. Presa americana ii anunta pe cei doi deja separati si spune ca divortul va fi intentat de Michael cat de curand posibil.
In replica, cele doua vedete neaga cu vehementa ca ar divorta, desi problemele de sanatate ale actorului (cancerul) sunt o problema reala a relatiei dintre cei doi, noteaza contactmusic.com. „Consider ca divortul este respingator. Nu voi divorta niciodata, niciodata”, a declarat Zeta-Jones conform dailymail.co.uk. Ceea ce ii impiedica pe Douglas si Zeta-Jones sa divorteze sunt cei doi copii, Dylan, de 12 ani, si Carys, de doar 9 ani.
Douglas este casatorit cu Zeta-Jones din noiembrie 2000 si au avut o casnicie fericita timp de 12 ani.

International:
Prince Michael Jackson este reporter la „Entertainment Tonight”
„Fiul lui Michael Jackson s-a angajat la doar 16 ani”, titreaza evz.ro. Prince Michael Jackson s-a angajat ca reporter pentru emisiunea de televiziune Entertainment Tonight. "Vreau sa devin producator, regizor, scenarist si actor”, a adaugat Prince.

OSCAR 2013: Ethan Hawke: „Sunt atat de multe filme banale, usor de uitat, care au luat Oscarul...”
Cu doar cateva ore inainte de decernarea Oscarurilor, Ethan Hawke, nominalizat de doua ori al premiului Oscar, fara sa castige niciodata, a declarat ca decernarile de premii, nu doar Oscarurile in particular, afecteaza industria cinematografica pentru ca incurajeaza o cultura competitionala brutala. "Totul in aceasta tara este transformat intr-o competitie... Este evident cine are de castigat si cine are de pierdut din aceasta. De asta anunta mereu si incasarile pe care le obtin filmele. Este modul lor de a spune 'acest film este cel mai bun' (...) In plus, sunt atat de multe filme banale, usor de uitat, care au luat Oscarul si atat de multi actori mediocri care au cate o statueta deasupra semineului", a comentat el pentru revista Gotham, citata de realitatea.net.

Nominalizatii care nu vor obtine un Oscar vor primi in schimb pungi cu cadouri in valoare de 45.000 de dolari, puncteaza gandul.info.O alta problema care a starnit controverse a fost schimbarea numelui oficial al prestigioaselor premii acordate de Academia Artelor si Stiintelor Cinematografice din SUA: ele nu se vor mai chema „Academy Awards”, ci doar „Oscaruri”, din motive „de marketing”, dupa cum noteaza Cotidianul.

Saptamana sportiva:
Steaua Bucuresti a inving Ajax Amsterdam si va juca cu Chelsea Londra in optimi
Dupa un meci-eveniment, desfasurat pe Arena Nationala, Steaua Bucuresti a reusit sa se impuna in fata echipei Ajax Amsterdam cu scorul de 4-2 la loviturile de departajare, in mansa secunda a 16-imilor competitiei. In optimi, Steaua va intalni echipa engleza Chelsea Londra, detinatoarea Ligii Campionilor.

Dupa 120 de minute de joc, scorul era 2-0, golurile fiind marcate de Latovlevici '38 si Chiriches '76. La loviturile de departajare, pentru Steaua au inscris Rusescu, Nikolici, Filip si Latovlevici, rezuma evolutia partidei Ziarul Financiar.

Radu Draganescu a incetat din viata
Secretarul general adjunct al Federatiei Romane Baschet, Radu Draganescu, a decedat, vineri dimineata, anunta stirileprotv.ro. Draganescu S-a ocupat indeaproape de activitatea tuturor arbitrilor de baschet din Romania, iar din 2011 a fost numit presedinte executiv al Colegiului Central de Arbitri de Baschet.

Vasile Tita, cel mai longeviv medaliat olimpic din Romania
Medaliat cu argint la box al categoriei 75 de kilograme de la Jocurile Olimpice din Helsinki (Finlanda), editia 1952, Vasile Tita, "printul din Obor” l-a batut pe marele pugilist american Floyd Patterson. El este cel mai longeviv medaliat olimpic din Romania este singurul in viata dintre cei patru romani care au urcat pe podiumul JO de la Helsinki. Desi pare incredibil, pentru titlul de campion national, Tita primea „o ciocolata”, scrie mediafax.ro.

FOTE 2013: Emil Imre si Dorottya Buzas au adus Romaniei trei medalii la Festivalul Olimpic al Tineretului European
Editia de anul acesta a FOTE (Festivalul Olimpic al Tineretului European), a inceput cum nu se poate mai bine pentru romani. Emil Imre a adus lunea trecuta prima medalie pentru Romania, dupa ce a castigat argintul in proba de short-track 500 de metri. Tot el a castigat si medalia de aur in proba de patinaj viteza short-track 1.000 de metri, anunta mediafax.ro.

La randul sau, Dorottya Buzas a castigat medalia de argint la biatlon, in proba de 6 km sprint, joia trecuta, la Cheile Gradistei, informeaza ziuaveche.ro.

Care personalitati din peisajul monden national si international vor iesi in evidenta saptamana viitoare, ce evenimente merita trecute in revista, aflati din editia online a publicatiei noastre – categoria „Articole”, rubricile „ReVIsta Presei” si „De vorba cu...”.

de Redactia - 1920 afisari
 
         
 
3.0 - 1 voturi