ReVIsta Presei: Bucurie, stupefactie si reusite remarcabile si importante
    POZA:
 
 

ReVIsta Presei: Bucurie, stupefactie si reusite remarcabile si importante

Din data: 12 Mai 2014 ora : 07:46:02
Remarcarea regizorului roman Cosmin Chivu in America, recunoasterea importantei si calitatii filmului „Pozitia copilului” la UCIN, dar si castigarea Eurovision 2014 de catre Conchita Wurst (Austria) si calificarea Simonei Halep in finala de la Madrid au fost doar cateva dintre evenimentele cele mai interesante in care au fost implicate personalitatile de la noi si din strainatate.
Descoperiti si alte evenimente interesante din viata personalitatilor in randurile de mai jos.

Saptamana culturala:
TIFF 2014: Maria Tanase si Cinepiano cu Charlie Chaplin la TIFF
Pe langa spectacolul multimedia "Maria T.", semnat de Balanescu Quartet, cantecele Mariei Tanase vor rasuna la TIFF in "Hai Iu Iu NU Hi You You", un show marca Radu Afrim si Vlaicu Golcea, subintitulat "Concert remix-uri Maria Tanase", informeaza stirileprotv.ro.
13 melodii din repertoriul renumitei cantarete vor fi electro-orchestrate live de muzicianul si compozitorul Vlaicu Golcea si cantate de actori, una dintre melodii urmand sa fie interpretata de actrita Maia Morgenstern. Tributul original adus Mariei Tanase s-a nascut in toamna anului trecut, la Gala Tanarului Actor - HOP de la Costinesti, si este rezultatul atelierului de creatie "Maria Tanase - 1913-2013", coordonat de Golcea.
Un numar de 49 de filme de fictiune si documentare care au facut turul marilor festivaluri in ultimul an si au obtinut numeroase premii vor fi proiectate la TIFF 2014, in cadrul sectiunilor "Supernova" si "What’s Up, Doc?”.

Cosmin Chivu, nominalizat la premiul american „Drama League”
Regizorul de origine romana Cosmin Chivu a fost nominalizat de curand la prestigiosul premiu american “Drama League” pentru piesa “The Mutilated”, de Tennessee Williams. Pusa in scena de teatrul “The New Ohio” din New York, in noiembrie - decembrie 2013, si avandu-le in distributie pe Mink Stole si Penny Arcade, doua nume legendare ale teatrului si filmului experimental american, piesa “The Mutilated” a fost prezentata publicului pentru prima data dupa aproape 40 de ani de la prima montare, noteaza Cotidianul. Spectacolul s-a jucat cu casa inchisa pentru sase saptamani si s-a bucurat de un mare succes de presa, incluzand cronici pozitive in “New York Times”, “Time Out”, “Huffington Post” si “Theatermania”. Decorurile au fost concepute de Anka Lupes, scenografa de origine romana care traieste in prezent la New York.

„Pozitia copilului” si-a adjudecat marele premiu si trofeul UCIN
Gala premiilor Uniunii Cineastilor din Romania (UCIN) reprezinta aprecierea juriului desemnat de UCIN pentru cele mai importante realizari cinematografice si de televiziune ale anului precedent. Astfel, la gala de lunea trecuta, premiul pentru regie le-a fost acordat ex-aequo lui Adrian Sitaru, pentru filmul "Domestic", si Ancai Damian, pentru pelicula "O vara foarte instabila". Calin Peter Netzer, regizorul lungmetrajului "Pozitia copilului", a fost, de asemenea, nominalizat pentru acest premiu.
Adrian Sitaru a fost si castigatorul premiului pentru scenariu, cu filmul "Domestic". Razvan Radulescu si Calin Peter Netzer ("Pozitia copilului") si Marian Crisan ("Rocker") s-au aflat in cursa pentru acest premiu.
Filmul "Domestic" a mai obtinut un premiu la gala UCIN, Adrian Silisteanu fiind recompensat pentru cea mai buna imagine. Viorel Sergovici ("Funeralii fericite") si Tudor Mircea ("Rocker") s-au aflat pe lista nominalizatilor la premiul pentru cea mai buna imagine. Lista completa a premiilor o gasiti aici.

Ce mai fac personalitatile?
Paula si Ovi au fost multumiti de prestatia lor la Eurovision 2014
Paula Seling si Ovi, reprezentantii Romaniei la Eurovision 2014, au declarat, dupa finala care avut loc sambata seara, la Copenhaga, ca au "visat la un miracol", dar poate "nu fost timpul lui", iar de acum incolo este timpul sa "treaca la hituri", relateaza mediafax.ro. Reprezentantii Romaniei, Paula Seling si Ovidiu Cernauteanu (Ovi), au concurat in finala Eurovision Song Contest 2014 cu piesa "Miracle", compusa de Ovi, Phillip Halloun, Victor Forberg Skogberg si Frida Amundsen.

Dupa finala concursului Eurovision, Paula Seling a declarat: "Sunt fericita ca am avut ocazia sa cant pentru Romania, pentru oameni cu vise frumoase, cu ganduri si dorinte inalte. Am visat la un miracol... poate nu a fost timpul lui. Am cantat cu tot sufletul, ne-am pregatit ca si pentru un real campionat de muzica europeana. Suntem fericiti daca voi ati fost mandri de noi".

La randul sau, Ovi si-a exprimat punctul de vedere: "Oficial, este ultimul Eurovision la care particip. E timpul sa trecem la hituri de-acum".
De asemenea, acesta a precizat ca "votul geopolitic si-a facut de cap inca o data", insa platforma de expunere a fost mare si va folosi acest moment in avantajul sau.

Operatia lui Leo Iorga a fost un succes; artistul se simte bine dupa operatie
Leo Iorga, legendara voce a pop-rock-ului romanesc, a trecut cu bine de cea mai grea incercare a vietii sale. Artistul a fost operat pe creier pentru a-I fi indepartata tumora care risca sa-l lase paralizat, scriu cei de la observator.tv. Inainte de-a intra in operatie Leo Iorga i-a intrebat pe doctori cat de repede se poate intoarce, acolo unde se simte cel mai bine, adica pe scena. Medicii spun ca in zece zile el poate fi din nou alaturi de fani. Medicii oncologi vor stabili daca Leo Iorga va avea nevoie si de radioterapie.

International:
EUROVISION 2014: Conchita Wurst a castigat Eurovision Song Contest 2014; ESC 2015 se va organiza in Austria
Conchita Wurst, reprezentanta Austriei, a cucerit Europa cu piesa „Rise Like a Phoenix” si si-a trecut in palmares un binemeritat trofeu Eurovision, dupa doua reprezentatii puternice, care au redus publicul la tacere. "Aceasta seara le este dedicata tuturor celor care cred intr-un viitor cu pace si libertate. Suntem uniti si suntem de neoprit", a declarat Conchita Wurst pe scena, alaturi de trofeul ESC 2014. „Visul meu s-a implinit. Sunt oameni acolo care vor sa mearga inainte, in viitor. "Barba este o declaratie, un mod de a spune ca poti reusi orice, indiferent de cine esti si de cum arati". Familia Eurovision este o familie din care am vrut sa fac parte. Proiectul Eurovision este bazat pe toleranta acceptare si dragoste. Am simtit ca am revenit acasa…”, a mai adaugat Conchita Wurst ulterior.

Anterior, la o alta conferinta de presa, Conchita a declarat: „Competitia inseamna extrem de mult pentru mine. Cred ca aveam 11 ani cand mi-am dorit pentru prima oara sa fac parte din Eurovision. Concursul a incurajat intotdeauna toleranta si acceptarea. Traim in secolul 21 si nu inteleg cum cineva poate spune astfel de lucruri. Sexualitatea si nationalitatea sunt aspecte neimportante si nu conteaza cum arata o persoana. De aceea am construit acest personaj“.

Pe urmatoarele doua locuri in clasament s-au situat Olanda-The Common Linnets - Calm After The Storm – cu 238 de puncte, urmata de Suedia-Sanna Nielsen-Undo cu 218 puncte. Mai multe detalii despre rezultate si alte elemente importante ale celor trei show-uri de la Copenhaga gasiti aici.

J.K. Rowling a castigat un proces de calomnie intentat Daily Mail
Publicatia Daily Mail trebuie sa ii plateasca scriitoarei J.K. Rowling, autoarea seriei "Harry Potter", "despagubiri substantiale", dupa ce a pierdut un proces de calomnie intentat de autoare acestui cotidian britanic, relateaza The Guardian. In luna ianuarie, J.K. Rowling a dat in judecata pentru calomnie ziarul Daily Mail din cauza unui articol aparut in paginile acestui cotidian in septembrie 2013, in care se sugera ca scriitoarea ar fi spus o "poveste lacrimogena" falsa despre faptul ca a fost stigmatizata de persoanele care frecventeaza biserica in perioada in care autoarea era mama singura.

Steaua Bucuresti este campioana Romaniei
Echipa Steaua Bucuresti si-a asigurat, joi, titlul de campioana a Romaniei, al 25-lea din istorie, in urma victoriei din meciul cu Universitatea Cluj, scor 1-0, in etapa a XXXI-a a Ligii I. Cu trei etape inainte de final, Steaua are un avans de 10 puncte fata de locul doi si nu mai poate fi ajunsa, in contextul in care mai sunt 9 puncte in joc. Steaua isi pastreaza astfel titlul de campioana dupa cel castigat sezonul trecut, noteaza Hotnews.

Cupa Europei la floreta feminin 2014 se va desfasura la Bucuresti
Editia 2014 a Cupei Europei la floreta feminin, echivalentul Cupei Campionilor Europeni, va fi organizata, in premiera, in Romania, competitia urmand sa aiba loc in Bucuresti, la Sala "Mihai Viteazul", la data de 17 mai a.c., scrie Mediafax. Vor participa Franta, Spania, Marea Britanie, Republica Moldova, Ucraina si Romania, care va fi reprezentata de doua formatii, CSA Steaua si CSU Timisoara

Care personalitati vor iesi in evidenta saptamana viitoare, ce evenimente merita trecute in revista, aflati din editia online a publicatiei noastre – categoria „Articole”, rubricile „ReVIsta Presei” si „De vorba cu...”.

de Redactia - 3648 afisari
 
         
 
2.0 - 2 voturi
 

Alte evenimente

Arhiva Ultima Ora