ReVIsta Presei: Agitatie condimentata cu promisiuni si castigatori de ultima ora...
    POZA:
 
 

ReVIsta Presei: Agitatie condimentata cu promisiuni si castigatori de ultima ora...

Din data: 10 Martie 2014 ora : 08:57:42
Anuntarea unora dintre castigatorii galei premiilor UNITER de anul acesta, preluarea functiei de sef al FRF de catre Razvan Burleanu, dar si acelei de Ministru al Tineretului si Sportului de catre Gabi Szabo au fost doar cateva dintre evenimentele cele mai interesante in care au fost implicate personalitatile de la noi si din strainatate.
Descoperiti si alte evenimente interesante din viata personalitatilor in randurile de mai jos.

Saptamana culturala:
S-a stabilit juriul sectiunilor de scurtmetraje si Cinéfondation de la Cannes
Regizorii Abbas Kiarostami (Iran), Noémie Lvovsky (Franta), Daniela Thomas (Brazilia), Mahamat-Saleh Haroun (Ciad) si Joachim Trier (Norvegia) formeaza juriul sectiunilor de scurtmetraje si Cinéfondation ale editiei de anul acesta a Festivalului de Film de la Cannes, scrie Mediafax. Cea de-a 67-a editie a Festivalului de Film de la Cannes va avea loc in perioada 14 - 25 mai.

Victor Rebengiuc, premiul de excelenta la gala premiilor UNITER
Victor Rebengiuc va primi premiul de excelenta, iar Mihai Maniutiu, premiul pentru intreaga activitate la categoria "regizori", la gala premiilor Uniunii Teatrale din Romania (UNITER), care va avea loc pe 28 aprilie, la Palatul Culturii din Targu-Mures, informeaza Ziarul Metropolis. Premiul pentru intreaga activitate la categora "actrite" ii revine Virginiei Itta Marcu, premiul pentru intreaga activitate la categoria "actori" ii revine lui Petru Ciubotarur. Pe lista nominalizatilor se afla si regizorul Silviu Purcarete, nominalizat la categoriile de cel mai bun spectacol si cea mai buna regie, precum si Rodica Negrea, Mariana Mihu, Zoltan Balasz, Dragos Buhagiar.

Ce mai fac personalitatile?
Mirela Zeta: „Am invatat meserie in facultate si nu m-am oprit dupa terminarea ei”
Mirela Zeta, actrita cunoscuta mai ales din show-ul „Mondenii”, a facut balet, dansuri sportive cand era mai mica, insa actoria i s-a potrivit cel mai bine, oferindu-i atat satisfactii, cat si momente comice pe care nu le va uita niciodata…

„Pana la celebritate – un arc peste timp: ai facut balet de la 4 ani. Iti placea?
Da, pana m-a plictisit. Am facut la Teatrul „Rapsodia Romana“. Pentru ca ma uitam la televizor la balet si ma fascinau fetele acelea care stateau in poante, am inceput sa merg si eu prin casa, pe varfuri, si sa ma invart ca ele. Mama a zis ca „poate o fi ceva“ si m-a dat la balet. Am facut vreo trei-patru ani de balet, pana cand am simtit ca nu mai e de mine. Eu deja ma consideram foarte buna, credeam ca sunt cea mai buna balerina din tara – copilarii din astea. Nu mai voiam sa fac aceleasi miscari repetitive, voiam un tutu... Asa ca am renuntat. Am inteles mai tarziu ca acolo era munca destul de serioasa, nu ce visam eu pe atunci – sa fiu direct pe scena.

O activitate gratioasa. Te-a influentat in vreun fel, in comportament?
Nu cred ca imi dadeam seama de asta atunci. Adica, eu ma urcam in pomi si pe garduri cu o placere nebuna. Imi placea si sa „dansez“, dar si sa merg cu patinele cu rotile, cu bicicleta, sa ma joc frunza, castel, „fatea“, preferatul meu. Asa spuneam noi jocului „de-a v-ati ascunselea“. Fatea. E adevarat ca am mai incercat, apoi, in scoala generala, sa fac dansuri sportive, cha cha, tango chiar, si am cantat in corul scolii. Eram solista. Odata am falsat la „Somnoroase pasarele“ – am cantat prea sus si a fost o drama. Am plans o zi intreaga ca nu mi-a iesit cum trebuia! (rade)

Cat de importanta ti-a fost facultatea? Nu poti sa fii actor si fara ea?
Probabil ca poti. Pentru mine a fost vitala. Eu am invatat meserie si nu m-am oprit dupa terminarea ei. Mi-a dat o baza stabila si de la ea am plecat mai departe construind, cum spune Cehov, forme noi. La facultate inveti meserie. Ce sa faci si ce sa nu faci: si tehnici de mimica, dar si cum sa cazi cu scaunul. In plus, aici mi-am facut prieteni cu care acum lucrez si de la care am invatat enorm. Noi ne-am crescut unii pe altii, eram si suntem o echipa. Iti dai seama, stateam cate 12 ore la scoala si ajungeam sa impartasim anumite momente foarte intime, pe care alte meserii poate ca nu le ofera. Am creat legaturi foarte puternice.

Ai jucat, pentru prima oara in film, in „Restul e tacere“. Cum s-a intamplat?
Auzisem de un casting facut de Nae Caranfil, care imi fusese profesor de actorie de film in facultate, si m-am hotarat sa merg si eu. Am spus eu textul acolo, dar eram in dubii, ca nu stiam daca o sa ma ia. Ulterior, Nae mi-a spus ca nu credea ca sunt eu vreo potrivita pentru rolul acela, dar s-a dus acasa, s-a uitat la inregistrarile respective cu toti actorii si a zis: „Oh, asta e! Pe ea o vreau!“.

Cum s-a intamplat?
In timp ce filmam, era o scena cu „Andreea Marin“ si cu „Mihaela Radulescu“ si era un cadru cu doua cabine de vedete. Eu trebuia sa ies dintr-una si puneam pe jos ulei de masina, real!, in fata cabinei celelalte, ca „Mihaela“ sa pice. Si trebuia sa ne punem piedici una celeilalte. Eh, m-am gandit eu cum sa ma prefac ca voi aluneca si o sa ma redresez, apoi o sa intru bine-merci in cabina. Numai ca pe uleiul de masina se aluneca foarte tare! Si atunci cand am pus piciorul am alunecat si am cazut pe spate. M-am ridicat, plina de ulei, si am continuat sa filmez”.
Alte intamplari si declaratii interesante puteti citi aici.

Simona Somacescu: „Trebuie sa ai aceasta maturitate sa-ti asumi ca la 40 de ani nu vei mai putea dansa”
Una dintre cele mai importante figuri ale baletului din Romania, Simona Somacescu, a renuntat la orice pentru balet, chiar si la mancare, totul pentru a-si indeplini visul…
"A invata sa dansezi pe poante poate fi dureros, sunt momente cand unghiile iti cad de la picioare, insa si asta face parte din meseria noastra. Am evitat sa vorbesc despre intimitatea noastra, despre durerile noastre. Daca iubesti ceea ce faci, atunci treci peste aceste dureri, ti le asumi si nu iti plangi de mila. Dupa repetitii, ramai cu stomacul strans. Vii acasa, dupa repetitii, si nu poti sa mananci vreme de 2 ore. Uneori, ochii imi straluceau ca nu mancasem timp de trei zile... (…) In jur de 40 de ani, cariera de balerin se termina. Trebuie sa ai aceasta maturitate sa-ti asumi ca la 40 de ani nu vei mai putea dansa, stii ca ai un timp limitat si ca trebuie sa valorifici fiecare secunda pe care o ai la dispozitie". Interviul integral in versiune video il puteti viziona aici.

Dorina Lazar: „Daca as fi fost un om de cifre cred ca as fi fost o persoana nenorocita, nenorocita”
Directorul Teatrului Odeon, actrita Dorina Lazar, recunoaste ca nu reuseste sa traseze o linie distincta intre viata profesionala si cea de familie intrucat problemele si necazurile din familia sa nu i-au mai permis sa poata spune ca are o viata de familie reala, dar si ca modalitatea in care a ajuns sa fie director la Odeon s-a produs intr-o imprejurare comica…

„AGERPRES: V-ati dorit in mod special sa fiti director sau vi s-a propus?
Dorina Lazar: Nu, nu, nu, a fost o imprejurare absolut comica, as zice. Eram jos in hol, in foaierul actorilor — era in 1996, eu in 1990 mi-am facut o trupa particulara, se chema ''Compania Artistica Bucuresti'', pentru ca in naivitatea mea mi-am spus ca daca voi face turnee in strainatate va fi de ajuns cuvantul Bucuresti din aceasta sintagma sa stabileasca locul de unde vin.

Mai departe de Ramnicu Sarat nu am ajuns — si pe vremea aceea aveam aceasta companie, niciodata n-am renuntat la calitatea de actor al Teatrului Odeon pentru ca toata viata mea eu am fost inspaimantata ca trece luna si nu vine salariul, am avut aceasta sperietura si chiar si acum o am, si regizorul tehnic, Dan Benga — si in ziua de azi ii reprosez ca numai datorita lui am ajuns director — imi spune: "Doamna, dumneavoastra ati vazut la avizier ca se da concurs de director artistic?", "Da?", "Pai ce faceti, dumneavoastra nu va inscrieti?".

M-am dus jos si m-am uitat la anuntul acela, singurul inscris era un coleg de-al meu, Nicolae Ivanescu, coleg care si in clipa aceea era director adjunct. Director general era pe vremea aceea Tudor Marascu. In sfarsit, a fost un conflict cu Dabija care fusese director, plecase, dupa aceea Dabija a castigat procesul, a revenit, si Dabija acum facea concurs ca sa isi numeasca cei doi adjuncti — directorul economic si directorul artistic.

Mi-am zis, la urma-urmei, de ce nu, vorba unui bar de pe vremuri — ''Why not?'', si am venit sus si i-am cerut secretarei sa-mi dea si mie tematica de concurs, m-am apucat sa fac lucrare, sa studiez. Era si cu legi contabile, si cu buget, si, ma rog, am luat concursul si dupa aceea am aflat ca faimoasa mea secretara, care si in ziua de astazi este aici, a uitat sa departajeze capitolele si eu dadusem si imi facusem lucrarea si cu tematica de director economic. Dar mi-a folosit, am invatat mult si m-a ajutat foarte mult faptul ca am fost coordonatoare de trupa sase ani de zile.

Au fost sase ani foarte frumosi in care am produs vreo doua spectacole, un spectacol l-am preluat, Tudor Marascu a pus un spectacol — "Jaful de la miezul noptii", era un text frantuzesc, si Nicolae Scarlat — "Sosesc de la Paris" al lui Tudor Musatescu. In trupa eram cu Tamara Buciuceanu, cu Mitica Popescu, cu Mihai Mihai — directorul Teatrului din Galati, care s-a prapadit, din pacate, cu Misu Dinvale, cu Adina Popescu, oameni foarte draguti si am ramas si in ziua de astazi prieteni cu totii pentru ca au fost kilometri de batut, decoruri de pus.

Stiu ca facusem rost si de un microbuz si conduceam microbuzul, incarcam — descarcam decorul, puneam lumini. A fost foarte interesant, ne-am facut o multime de cunostinte printre directorii Caselor de Cultura, pentru ca acolo jucam, am invatat sa negociez contracte, am invatat cat de important este sa ai un program facut pe o perioada mai indelungata si toate astea m-au ajutat atunci cand am ajuns aici manager.

Acum am devenit si manager. Nu stiu ce fel de manager sunt pentru ca titulatura data de primarie este extrem de bizara, sunt un fel de struto-camila, suntem toti directori. Suntem director-manager. Ori director, ori manager. Managerul isi negociaza singur contractul cu primaria si e platit din alt buget, noi suntem platiti din bugetul teatrului si n-am negociat, ni s-a spus ce leafa avem.

Dar nu despre asta este vorba, chiar nu despre asta este vorba. Sigur am renuntat si la povestea cu pensia, cum s-a cerut atunci. (...) Am socotit din '96 si pana acum, cati ani sunt? 18? Nu stiu cand au trecut.

Chiar nu stiu cand au trecut si a fost si greu, dar a fost si frumos. Este si greu, este si frumos, cel mai greu lucru cred ca este relatia cu oamenii. E foarte greu pentru un conducator de institutie mica, asa cum este institutia noastra (n.r. — Teatrul Odeon) — noi suntem 147 de angajati, dar sunt 147 de destine, sunt 147 de oameni cu 147 de gandiri. Niciodata ele nu sunt convergente sau rareori sunt convergente, numai ca noi am izbutit sa formam chiar o familie, am izbutit de 16 ani sa facem in fiecare an Craciunul pentru copii cu Mos Craciun, cu Mos Craciun care vine intotdeauna pe ultima mobila de la cea mai recenta premiera, am izbutit sa facem o intalnire la sfarsit de stagiune si sa inchinam un pahar de vin inaintea vacantei.

Chiar suntem bine. Sigur ca sunt frictiuni, sigur ca te mai certi, sigur ca e greu sa lamuresti un actor ca nu tu faci distributiile, ci regizorul si tu poti sa sugerezi, nu poti sa impui, adica mie nu mi se pare normal sa impui unui creator o echipa. Fiecare isi are fagasul sau.

AGERPRES: Cum se imbina cariera cu viata de familie? Cat aveti timp pentru amandoua?
Dorina Lazar: Acum eu nu mai am viata de familie asa cum ar trebui sa fie o familie normala pentru ca, din pacate, barbatul meu a murit, soacra mea a murit, fata mea s-a maritat, din fericire, fata mea s-a maritat si are un copil si eu sunt singura.

Ma si gandeam ca daca ar fi fost sa am responsabilitati acasa nu as fi pus pe primul plan, probabil, sau mi-ar fi fost mai greu sa ma impart intre casa si teatru, dar teatrul l-am renovat tais, da' acasa mi-am varuit nu cu multi ani in urma ca nu am mai apucat sa fac si acasa. Ba se impaca, se impaca, copiii mei sunt mandri de mine, eu sunt mandra de ei, sunt foarte fericita. M-a prezentat odata nepoata mea cand avea vreo patru ani unor copii, era ziua ei si eu m-am dus acolo, ea e bunica mea care este cea mai jucausa bunica din lume.

Asa ca imi face placere, chiar imi place, imi place sa gatesc, imi place sa le duc prajituri, sa le fac prajituri, fac cu placere tot si stii, atunci cand Dumnezeu iti da o meserie pe care o faci cu placere, ea nu ti se mai pare grea. Daca as fi fost un om de cifre cred ca as fi fost o persoana nenorocita, nenorocita. Imi aduc aminte ca, la Bacalaureat, am jucat fotbal cu cartea de matematica”.
Interviul integral il puteti citi aici.

International:
Vladimir Putin, un posibil candidat la Premiul Nobel pentru Pace?
Vladimir Putin, cel mai controversat lider politic al momentului, din cauza manevrelor sale militare din Ucraina, considerate o invazie, este unul dintre numele propuse la Premiul Nobel pentru Pace, insa propunerea nu este sinonima cu nominalizarea observa Gandul.info. Nu mai putin de 278 de propuneri pentru acordarea Premiului Nobel pentru Pace in 2014 au existat. Fostul agent KGB a permis evitarea unor atacuri americane asupra Siriei, ca represalii la un atac cu armament chimic impotriva populatiei siriene, sugerand plasarea sub control international a arsenalului chimic detinut de catre regimul presedintelui Bashar al-Assad.

Papa Francisc, fostul militar Chelsea Manning si Malala Yousafzai, in varsta de 16 ani, care a scapat cu viata in urma unui atac al talibanilor si care este considerata un simbol al luptei pentru educatia fetelor s-ar mai afla pe lista propunerilor pentru Nobelul pentru pace.

Lindsay Lohan ar accepta sa-si publice biografia pentru 1 milion de dolari
Actrita americana Lindsay Lohan, care a fost externata in luna iulie 2013 dintr-un centru de dezintoxicare, este pe punctul de a incheia un contract de un milion de dolari cu editura HarperCollins, care ii va publica biografia despre trecutul ei turbulent, informeaza Romania Libera. Lohan a cerut initial o suma de 5 milioane de dolari, insa a fost refuzata de editori, care s-au temut ca aceasta nu va respecta contractul si nu va livra la timp acest volum.

Saptamana sportiva:
Laura Valeanu ne va reprezenta la Jocurile Paralimpice de la Soci
La Jocurile Paralimpice de la Soci Romania va fi reprezentata de sportiva Laura Valeanu, scrie Romania Libera. Pentru Romania va concura la Soci sportiva Laura Valeanu, in varsta de 23 de ani, la schi alpin, in probele de slalom si slalom urias. Valeanu a obtinut biletul pentru competitia de la Soci gratie rezultatelor inregistrate la Campionatul Mondial de schi alpin de la La Molina (Spania), locul 8 in proba de slalom si 9 la slalom urias.

Simona Halep s-a calificat in turul trei al turneului Premier Mandatory
Jucatoarea Simona Halep, locul 7 WTA si cap de serie numarul 6, s-a calificat, in noaptea de vineri spre sambata, in turul trei al turneului Premier Mandatory de la Indian Wells (California, SUA), cu premii de aproape sase milioane de dolari informeaza Mediafax. Victor Hanescu, locul 87 mondial, s-a calificat, vineri, in turul doi al turneului ATP de 1.000 de puncte de la Indian Wellsucatoarea, iar Monica Niculescu, locul 63 WTA, a invins-o, joi, cu scorul de 6-2, 6-2, pe sportiva Marina Erakovici (Noua Zeelanda), locul 62 WTA, si s-a calificat in turul doi al turneului de categorie Premier Mandatory de la Indian WellsJucatoarele
Pe de alta parte, Sorana Cirstea, locul 27 WTA si cap de serie numarul 25, si Monica Niculescu (63 WTA) au fost eliminate, in noaptea de sambata spre duminica, in turul doi al turneului Premier Mandatory de la Indian Wells (California, SUA).

Razvan Burleanu a castigat sefia FRF
Razvan Burleanu, absolvent al Facultatii de Stiinte Politice si fost angajat in cadrul Parlamentului Romaniei si Administratiei Prezidentiale, a devenit, miercurea trecuta, noul presedinte al FRF, in locul lui Mircea Sandu, care paraseste aceasta functie dupa 24 de ani, scrie Hotnews.
Directorul tehnic al FRF, Anghel Iordanesccu, a declarat, joi, ca s-a intalnit cu Mircea Sandu si cu noul sef de la Casa Fotbalului, Razvan Burleanu, si ca a acceptat conditiile impuse de acesta din urma, astfel ca isi va continua activitatea in cadrul forului
Tot joi, noul presedinte al FRF, Razvan Burleanu, a declarat, intr-o conferinta de presa, ca in mandatul sau secretarul general al forului va fi Gheorghe Chivorchian, in timp ce Vasile Filimon si Alexandru Deaconu isi vor pastra functiile de trezorier, respectiv sef al CCA.

Gabi Szabo este oficial Ministrul Tineretului si Sportului
Fosta atleta Gabriela Szabo a fost desemnata pentru functia de ministru al Tineretului si Sportului in Cabinetul format de USD cu UDMR, anuntul fiind facut de premierul Victor Ponta, anunta Prosport.ro.

Care personalitati vor iesi in evidenta saptamana viitoare, ce evenimente merita trecute in revista, aflati din editia online a publicatiei noastre – categoria „Articole”, rubricile „ReVIsta Presei” si „De vorba cu...”.

de Redactia - 1899 afisari
 
         
 
3.0 - 1 voturi
 

Alte evenimente

Arhiva Ultima Ora