Kiefer Sutherland (Melancholia), despre bucuria de a nu sti ce faci
    POZA:
   
 

Kiefer Sutherland (Melancholia), despre bucuria de a nu sti ce faci

Din data: 04 Octombrie 2011 ora : 14:35:27
Dupa 10 ani de filmari intensive la serialul TV de succes 24 (2001-2010), produs pentru canalul american de televiziune Fox, in care interpretase rolul lui Jack Bauer, un agent federal non-conformist in lupta impotriva terorismului, Kiefer Sutherland primea propunerea de a lucra la un film art house in regia lui Lars von Trier cu o bucurie neretinuta. "Trier a fost cu siguranta catalizatorul care a facut ca eu sa vreau sa lucrez la Melancholia", spunea Sutherland, care adauga: "Am purtat o discutie scurta inainte sa primesc scenariul si am spus imediat ca as face orice – chiar si catering – doar sa iau parte la proiect". Sutherland a facut in Melancholia ceva mai mult decat catering. Actorul canadian interpreteaza rolul lui John, sotul ultra-rational al lui Claire si cumnatul lui Justine, protagonista filmului despre "cea mai frumoasa" catastrofa planetara din ultimii ani ai cinematografiei internationale. E greu de spus daca personajul interpretat de Kiefer in film este negativ sau pozitiv. In orice caz, e pe rand detestabil – pare genul care isi numara zerourile din cifra averii sale in fiecare seara inainte de culcare – fermecator, atunci cand, in ciuda aparentelor, dovedeste ca cea mai mare grija pe care o are este ca Justine, cumnata sa, sa fie fericita in ziua nuntii ei, pentru ca in final sa apara oarecum demn de mila atunci cand renunta la orice urma de curaj in fata dezastrului iminent. Despre cum a ajuns Kiefer Sutherland la acest amestec actoricesc cat se poate de inspirat... nici el nu stie prea bine. "In niciun moment al filmarii nu stiam exact ce se intampla", spune extrem de incantat actorul canadian intr-un interviu, amintindu-si despre modul neconventional in care Lars von Trier lucra cu actorii, fara a le da sansa sa repete o secventa inainte de a o filma sau omitand sa ii puna la curent cu intentiile sale. In sensul acesta, Sutherland isi aminteste cu placere prima secventa pe care a filmat-o la Melancholia. Inainte de a porni camera, Trier i-a asezat pe el si pe Charlotte Gainsbourg (Claire) in fata unei usi si le-a spus: "Vreau sa intrati pur si simplu in camera asta si sa construiti scena acolo". "Am apucat doar sa ii spun lui Charlotte sa intre pe partea stanga, pentru ca eu voi intra pe partea dreapta", povesteste Sutherland. "Urma sa ne intalnim in mijloc si sa ne jucam scena acolo. Era singurul lucru pe care il stiam cu siguranta". Actorul marturiseste ca cel mai interesant lucru in ceea ce priveste colaborarea cu Trier a fost deconstruirea tuturor regulilor pe care le invatase de-a lungul carierei sale. Dupa aproape 90 de filme si 198 episoade jucate in serialul 24, odata ce pasesti pe platoul de filmare al lui Trier, toate regulile cad, spune el. Imprevizibilitatea, faptul ca regizorul danez era extrem de atent la detalii intr-o scena, pe cand in alta oferea actorului o libertate maxima in alegeri si exprimare, a fost una dintre provocarile cele mai mari. "Deconstruind regulile de actorie pe care le stii, Lars te face sa te simti ca si cum faci lucrurile pentru prima data si e ceva foarte frumos in asta", vorbeste Sutherland despre felul absolut inedit in care a fost nevoit sa isi construiasca rolul in Melancholia. De fapt, chiar acesta fusese unul dintre aspectele care il intrigasera cel mai mult in legatura cu non-conformistul regizor danez - faptul ca urmarise prestatiile actorilor care jucasera in filmele lui si observase ca atunci cand erau condusi de Trier, pareau sa interpreteze intr-o maniera complet diferita fata de orice facusera pana atunci.

"Pentru mine, munca la acest film a fost ca o educatie"
Intr-adevar, Melancholia este un proiect care nu seamana cu niciunul la care sa fi luat parte Kiefer Sutherland pana acum. Actorul debuta la numai 17 ani in filmul Max Dugan Returns (1983, regia Herbert Ross), alaturi de tatal sau, Donald Sutherland, cunoscut publicului romanesc si pentru lungmetrajul de fictiune An American Haunting (2005, regia Courtney Solomon), filmat in Romania in Studiourile MediaPro. Insa filmele care i-au adus lui Kiefer Sutherland un succes incontestabil au fost Stand by me (1986, regia Ace Merill), o drama emotionanta despre pierderea inocentei si, in 1990, Flatliners (regia Joel Schumacher) – un thriller memorabil in care trei studenti la medicina faceau un experiment teribil in urma caruia isi provocau moartea clinica inainte de a fi resuscitati de catre colegii lor, pentru a atinge pragul dintre viata si moarte. Young Guns (1990, regia Geoff Murphy), A Few Good Men (1992, regia Rob Reiner), The Three Musketeers (1993, regia Stephen Herek), Picking up the pieces (2000, regia Alfonso Arau), sau efervescentul Phone Booth (2002, regia Joel Schumacher) au fost succese la fel de mari, care au confirmat, de fiecare data, succesul lui Kiefer Sutherland, aducandu-i un public pe cat de larg, pe atat de diferit. Intr-adevar, mai mult decat orice, actorul canadian exceleaza la capitolul versatilitate. Desi rolurile sale tind sa se inscrie in categoria personajului negativ, Kiefer a abordat cu succes o serie de tipologii, intr-o colectie impresionanta de proiecte dintre cele mai diverse. IN acest sens, Melancholia lui Lars von Trier reprezinta o reafirmare puternica a acestui lucru. „Desi am lucrat intotdeauna foarte mult, niciodata nu am simtit ca actoria a fost o munca extenuanta, pentru ca am lucrat tot timpul cu placere. Ma simt mai bine in perioadele in care lucrez decat in cele in care nu lucrez. Intrebati-o pe mama”, afirma cu umor Sutherland. Rezumand experienta extraordinara pe care a avut-o odata cu MELANCHOLIA, Kiefer Sutherland spune: "Pentru mine, munca la acest film a fost ca o educatie”. La 45 de ani, cu aproape 90 de filme de fictiune in palmares si 198 de episoade intr-un serial TV cu un succes enorm, sa afirmi acest lucru inseamna ca esti la fel de tanar, dar poate mult mai intelept decat la inceput. Lars von Trier este deopotriva cunoscut ca fiind unul dintre intemeietorii curentului avangardist „Dogme 95”, cat si ca unul dintre cei mai originali si controversati realizatori europeni de filme art house. Este detinatorul catorva premii internationale de prestigiu, printre care Palme d’Or pentru Dancer In The Dark (2000), si Marele Premiu al Juriului pentru Breaking The Waves (1996) acordate de Festivalul International de Film de la Cannes.
de Edith Alexa - 868 afisari
 
         
 
3.0 - 1 voturi